Colţ de literatură

Cand simti ca e momentul sa schimbi ceva in viata ta, cel mai bun lucru pe care il poti face e sa...nu te mai gandesti la asta. Aranjeaza-ti parul ca sta ca dracu, aprinde-ti o tigara sa-ti treaca nervii si pune-ti un film lacrimogen despre viata unora cu mult mai nefericiti decat tine- asta o sa te faca sa te simti mai bine. Daca te inseala iubitul, nu dispera! nu e singurul care poate face asta. Daca ti se arde mancarea pe foc in timp ce te gandesti la cum sa dregi situatia dezastruoasa in care te afli, stinge aragazul si da o fuga pana la cel mai apropiat MC (in fond, chit ca esti grasa sau slaba, el tot va gasi o alta cu care sa te inlocuiasca). Daca zilele trec toate egale si nu gasesti niciun reper spre care sa-ti indrepti existenta, sterge-ti cv-ul pe care oricum nu il citeste nimeni si cauta un mod mai util de a ocupa o pozitie sociala favorabila (nu, cluburile de noapte nu sunt o idee buna!)... Plus de asta... tot raul spre bine! (zise una care a fost abandonata, nu are job...

Nu, nu! N-am început să scriu despre râs cu intenţia de a repeta ceea ce ştie deja toată lumea: râsul îngraşă, sporeşte buna-dispoziţie şi aşa mai departe. Vreau doar să atrag atenţia asupra unui lucru pe care, trebuie să recunosc, nu eu l-am remarcat întâia oară, şi anume că râsul poate spune mai multe despre caracterul unui om decât toate cuvintele şi gesturile lui. Aţi întâlnit cu siguranţă tot felul de râsuri, de la penibile până la răutăcioase sau molipsitoare. Sunt unii oameni care râd cu o asemenea sinceritate încât îţi vine greu să crezi c-ar putea fi vreodată trişti sau ipocriţi, alţii însă au în permanenţă un râs scurt, nervos şi de cele mai multe ori însoţit de o privire aruncată pe sub sprâncene ceea ce denotă că persoana respectivă nu este pe deplin sinceră şi prietenoasă... N-am să m-apuc să descriu psihologia tuturor tipurilor de râs, vorbesc doar din ce am observat eu tot studiind oamenii din jurul meu. Ascultaţi de exemplu râsul unui copil; acela nu are cum să fie r...

De ce mă-ntreabă oamenii miraţi "Fumezi?!" atunci când mă surprind aprinzându-mi o ţigară? Răspunsul vine de fiecare dată imparţial: "Nu!"...E ca atunci când te tunzi şi toată lumea te întreabă: "Te-ai Tuns?!", deşi e clar că da... Cei din jur încă mă văd ca fiind fetiţa tăcută şi cuminte de odinioară, sau pur şi simplu nu concep faptul c-aş putea încălca o regulă morală chiar şi numai cu gândul; eu însă mă schimb în fiecare zi, deşi lungile mele tăceri nu le permit celorlalti să-şi dea seama de asta. Cu atât mai bine, ar spune cineva. În altă ordine de idei, mă-ntreb mereu oare de ce în general persoanele neatrăgătoare sunt fotogenice? Adică, sunt sigură că i s-a întâmplat oricui măcar o dată în viaţă să se-ntâlnească cu un bărbat/o femeie care în poze arăta splendid, iar în realitate-ţi venea s-o iei la fugă! La fel cum de obicei oamenii frumoşi sunt cu oameni...mai puţin frumoşi ( sunt foarte multe exemple de femei care umblă cu bărbaţi nepotriviţ...

Tu mă iubești? Era îmbrăcată într-o rochie argintie de seară. Părul în dezordine i se răsfira peste umerii drepți...Era imposibil să n-o iubești. -Nu. -Spune-mi, ce am făcut? -Nimic... Și-a plecat privirea pentru câteva clipe, apoi m-a privit din nou cu ochii ei verzi, arzători. -Și pentru nimic renunți la mine...La noi? -Da. -Ești rău! -Aș fi rău dacă aș rămîne. -Tu mă urăști, mă disprețuiești...Nu mai vrei să mă vezi în viața ta, știu... A izbucnit în plâns schimonosindu-și chipul drăgălaș ca un copil răsfățat, iar mie îmi plăcea atât de mult să o văd cum suferă...Cum ține pumnii strînși în semn de neputință, cum mă privește pe sub genele-i lungi cu verdele ochilor ei încântători.. -Nu te urăsc, nu te disprețuiesc... Și cum în sfârșit se lasă ușoară pe scaun cu un oftat prelung și-mi spune cu voce înceată: -Ce să fac să mă iubești? Atunci e momentul când o pot lua în brațe fără să mă respingă și când o pot săruta fără să mă îndepărteze, robită fiind de chinurile sufletești la...

Trezitul la prima oră a dimineții e o dulce povară atunci când știu că urmează să parcurg în mare viteză drumul București-Constanța, pe Autostrada Soarelui, cu boxele date la maxim din care răsună vocea lui Tudor Chirilă: Vara asta am să mă-ndrăgostesc... În fiecare vară fredonez aceiași veche melodie și de fiecare dată sunt tot mai îndrăgostită...de mare! An după an revin la ea și o regăsesc mereu la fel de frumoasă, albastră și infinită, la fel de neschimbată și tulburătoare, pe cînd eu sunt de fiecare dată alta... La malul ei am lăsat-o acum zece ani pe fetița brunetă cu ochii mari și negri să-și construiască castelul ei efemer din nisip și tot acolo am uitat-o pe adolescenta care fredona fericită melodii de dragoste și închina versuri fiului lui Cypris. Astăzi, cu alți pași mă-ndrept spre ea și cu altă privire îi îmbrățișez valurile, fiind întâmpinată de murmurul ei neîntreupt și drag. Bărcuța făcută din hârtie colorată ce plutește pe apă nu mă mai bucură atât de mult, și nici sing...

-Nici tu nu ai somn? m-a intrebat in timp ce intram in bucatarie, dupa ce facusem slalom printre petrecaretii adormiti din sufragerie. -Nu... -Te simti mai bine? -Da...De ce ma intrebi? -Pai aseara vanai tantari cu aprinzatorul pentru aragaz. Spuneai ca vrei sa-i incinerezi inainte sa te ciupeasca. -Dumnezeule...Chiar am facut asta? -Da, a raspuns el amuzat. Intr-adevar, bausem mai mult decat putea suporta organismul meu neobisnuit cu alcoolul, desi la ultima petrecere imi spusesem ca nu se va mai intampla asta. Andu statea acum la fereastra si fuma tigara dupa tigara. Afara nu se luminase inca de ziua, iar intunericul ii contura in mod placut profilul. Fumul tigarii se imprastia in onduleuri cenusii spre tavan. -Nu ai dormit deloc? l-am intrebat pentru a trece peste momentul stanjenitor de tacere. -Nu mi-a fost somn...Si chiar daca imi era, nu aveam unde sa ma culc. Am privit in jur, incercand sa gasesc un pretext pentru care ma aflu in bucatarie: vase murdare pe masa, sticle si cutii...

A urcat câte două trepte pe scările în formă de spirală până a ajuns în fața ușii cu numărul 209 și s-a oprit să-și tragă sufletul. Simțea că face un lucru greșit și se aștepta la o reacție urâtă. Privea ușa groasă de lemn și se gândea că e penultima oară când o vede, ultima fiind atunci când i se va trânti în nas. Cu palma transpirată a bătut ușor în ea, însă fără niciun rezultat. A bătut încă o dată și într-un târziu din spatele ei s-au auzit pași. Sudori reci au început să-i alunece pe șira spinării; buchetul de flori îmbrăcat în staniol tremura în mîna dreaptă, în timp ce ușa se deschidea, permițând luminii dinăuntru să se răsfire pe colidorul întunecat. - De ce ai venit? a auzit vocea dragă care acum părea supărată. -Să... -Să te iert? -Da, Ana. Să mă ierți... -Pentru ce? -Pentru că am fost... -Și atât, nu-i așa? Pentru că ai fost și atât. Fata avea ochii mari și veryi ca un câmp infinit de trifoi. Stătea în cadrul ușii, frumoasă și tristă, purtând rochia ei decolorată de casă și...