Bunicul

"Murim repetat în fiecare zi, și n-are cine să ne țină lumânarea", spunea tot timpul bunicul meu. Îmi plăcea de bunicul. Când se îmbăta vorbea în versuri. Era un poet ratat, cum se spune, deși el nu credea în ratare. Uneori, când stăteam împreună la masă, îmi recita din marii poeți, explicându-mi fiecare vers pe înțelesul meu de copil. Mă fascina Arghezi, datorită lui.

 Avea ochii de culoarea ierbii uscate și sprâncene atât de stufoase încât putea ascunde o întreagă armată sub ele. O armată de gânduri. Sprâncenele lui îmi dădeau siguranță, într-un mod inexplicabil. Poate fiindcă nicio trăznaie de-a mea nu le putea face să se încrunte...

 În fiecare seară îmi citea o poveste și mă străduiam să nu adorm ca să nu pierd finalul, deși știam că-i întotdeauna același. Avea o voce caldă care ar fi putut domoli întreg Iadul.

Purta mereu pălărie- semn de distincție, spunea el amuzat și mă ținea cu mândrie de mână, ca și cum aș fi fost cea mai de preț comoară din lume. Iarna mă înfofolea într-o pătură de lână și mă plimba cu sania până îi înghețau mâinile și nasul, iar vara îmi aducea cireșe din pomul vecinului, luate pe datorie. Iar eu primeam toate astea cu egoism de copil răsfățat, neștiind că într-o zi va pleca și nici măcar atunci nu-i va ține cineva lumânarea...iar mie

mi-ar fi plăcut să rămâi mai mult, bunicule!

50 shades of...whatever!

S-a discutat mult despre filmul ăsta, iar în general părerile erau împărțite, înclinând spre concluzia că este un film prost. Ei bine, nu se putea să îl văd și să nu-mi dau și eu cu părerea (lipsea marte din post?), așa că...Ah, cu ce să încep?

În primul rând, cu tipa care se duce să ia interviu unui miliardar îmbrăcată ca pentru un test de chimie, fără să aibă habar despre ce o să fie vorba. "Sunteți gay?" îl întreabă fata, și mai să cred că personajul e inspirat din jurnalistele românce.
 Treacă, meargă, tipul e fascinat de privirea ei de vițelușă și amână o ședință importantă pentru a-i asculta elucubrațiile pseudo-sentimentale, iar a doua zi îi face o vizită la magazin (Dă-mi, Doamne, un miliardar care să vină după mine la Media Galaxy și să îmi cumpere trei frigidere deodată, iar eu să mă prefac că nu e nimic ciudat în asta!)
Dintr-una-ntr-alta, ce să o mai lungesc, tipul o respinge pe motiv că nu e ceea ce are ea nevoie, iar după o oră îi trimite un cadou extrem de scump (nu e un drăgălaș? mai că-ți vine să-i ierți faza cu contractul). Ah, contractul! Aici este esența filmului, tipul face un contract prin care îi cere iubitei aka jucărie sexuală să nu bea, să nu fumeze, să nu se drogheze, în schimb o va lega de mobilă (cu sfori și cârlige costisitoare, like a sir!) și o va bate ca pe covoare. Așa s-o proceda la ei, cine știe...La noi la țară femeia are măcar dreptul să bea o țuiculiță înainte să-și ia bătaie, dar vorba aia:"câte bordeie, atâtea obiceie!"

O scenă care merită să intre în istoria cinematografiei și să fie preluată de filmele pornografice este cea în care se întâlnesc în sala de ședințe pentru a negocia contractul. Tipa nu e proastă, dimpotrivă, elimină metodele prea dureroase și le păstrează pe cele rezonabile (câte nu faci din iubire...) și după un lung schimb de priviri insinuante, bat palma.

Toate bune și frumoase, povestea parcă nu ar fi chiar așa dubioasă- în ciuda contractului- dacă miliardarul Christian (măcar numele e bine ales) nu ar fi un ciudat care nu suportă să fie atins de teamă să nu ia virusul normalității.

Finalul se vrea un fel de Pe aripile vântului, părerea mea era că mai bine rămânea o singură parte. Se putea spune că a fost un film prost și atât, dar unii oameni chiar nu știu când să se oprească...