Oostende și ceai de trandafiri

   Era seară de aprilie și ne plimbam braț la braț pe faleză, îngânați de valurile mării și hohotele pescărușilor. Eram obosiți, dar fascinați de locurile vizitate. Îi spusesem de dimineață, între două stații de tren:
-  Dacă aș putea să îmi aleg unde să-mi fac o casă, oriunde, în moemntul ăsta aș alege Belgia. Într-unul dintre satele de aici, să am o curte cu balansoar pentru copii și o grădină de flori.
   Marea se agita printre talazuri și noi priveam în zarea întunecată.Oostende mi-a părut un orășel curat și primitor, având port la Marea Nordului și terase cochete înșirate pe faleză. O construcție fascinantă este Catedrala Sfinții Petru și Paul, pe care am văzut-o doar la lumina lunii, furând o ultimă oră înainte de plecare. Am făcut multe poze, în timp ce soțul meu se uita medidativ în zare, probabil cu gândul la cum ar arăta o zi petrecută pe malul mării, cu lansete și undițe, în așteptarea capturii mistice.

  Când valurile și-au mai potolit avântul și pescărușii s-au retras la somn, am intrat într-o cafenea drăguță cu nume de pictor flamand. Eram singurii clienți, aproape de ora închiderii. Ne-am așezat oarecum stânjeniți la masa cea mai apropiată de ieșire, iar chelnerul ne-a luat comanda.
-  Merci!i-am spus la final, mulțumită că știu câteva cuvinte în limba lui.
-  Parlez-vous Francais? m-a întrebat surprins.
Din păcate, nu știu franceză chiar la nivel conversațional, așa că i-am explicat în engleză pe scurt și cu gesturi ample că avem cuvinte în comun.

În încăpere mirosea a mirodenii și se auzea o muzică italiană de vacanță, iubire, dolce far niente...Și m-a cuprins o toropeală plăcută, unul din acele momente în care îmi place unde mă aflu, închid ochii și inspir adânc, realizând că sunt fericită. Ceaiul pe care l-am comandat era de trandafiri și mirosea ca o grădină de primăvară din care nu aș fi vrut să mai plec vreodată.
  Totuși nu am stat mai mult de un sfert de oră; ceasul de pe perete bătea mustrător și ne-a fost milă de bărbatul amabil din spatele tejghelei, așa că am plecat lăsându-i un bacșiș consistent. Pe drum, ne imaginam cum ajunge acasă și-i spune nevestei:
-  Femeie, fă-ți bagajele, plecăm în Tenerife! și aruncă banii pe masă.
Soția exclamă "oh, mon Dieu!"în timp ce îndeasă hainele copiilor în valize...

 Mi-a părut atât de rău că a trebuit să plecăm din locul ăla minunat, dar am rămas cu amintirea ceaiului de trandafiri și sentimentul plăcută că, preț de un sfert de oră, am fost cu adevărat fericită.