Îmi plac lucrurile cât mai simple, cum ar fi biscuiţii cu ciocolată, plimbările în parc la 8 dimineaţa trăgând de lesă un căţel neascultător, persoanele cu ochii albaştri sau lacul de unghii. Dar, imi plac lucrurile simple mai ales când sunt eu cea care le poate complica! De exemplu relaţiile la distanţă caracterizate prin speranţe deşarte şi infidelitate, oamenii cu pasiuni ciudate şi ţeluri greu de atins, cafeaua cu frişcă şi ghicitul viitorului în ea, romanele lui Dostoievski, rebusurile şi comediile bune. Viaţa e uneori atât de simplă încât de multe ori simt nevoia să o complic pentru a mă putea declara mulţumită.
Alteori am nevoie de situaţii clare pentru a simţi că deţin controlul asupra lor, şi-atunci întreb, cercetez, mă frământ şi plâng de nervi când nu găsesc ceea ce căutam. Un mare gol se deschide în faţa mea şi nu ştiu dacă să mă arunc în el cu ochii închişi sau să măsor distanţa până la aterizare...dacă există aşa ceva. În jur, toţi oamenii frumoşi devin în imaginaţia mea hidoşi şi meschini, răi până la sadism, iar pentru a scăpa de astea, rup cu mâini tremurânde pachetul de bscuiţi şi mă afund în fotoliul meu de lângă fereastră în speranţa că or să dispară toate până a doua zi.
