rev 13

Incaperea, cu tavanul inalt acoperit de oglinzi si ferestrele largi, pare o sala de bal interbelic, adaptata la secolul 21. Predomina albul; fetele de masa, tacamurile, servetelele, peretii, fantana in care se scurge ciocolata fierbinte, de asemenea alba- totul poarta culoarea puritatii.
Mesele, lungi cat sa cuprinda locuri pentru douazeci de invitati, sunt asezate paralel, creand un spatiu destul de larg pentru dans. Cu toate astea, nimeni nu mananca si nu danseaza inca, desi sala e plina de oameni eleganti; toti purtand un suras pe buze ca si cum ar vrea sa sugereze ca astfel de evenimente nu le sunt deloc straine.
Muzica rasuna ca de dincolo de incapere, de parca o alta petrecere, mult mai interesanta, ar avea loc alaturi. Cativa dintre invitati urmaresc cu mana intinsa chelnerii imbracati in alb si negru, care se plimba de la o masa la alta cu tavi largi de argint, servind cupe cu sampanie.
O doamna tipa, in timp ce lichidul colorat i se scurge pe rochia cea noua, anume cumparata pentru aceasta ocazie. Sotul ei- barbatul mustacios de alaturi- strange servetele de pe masa: "se ia la spalat, draga, se ia la spalat...nu te mai agita ca atragi toate privirile"
Doua femei fascinant de neatractive in rochiile lor improvizate se uita zambind cu subinteles, apoi isi reiau vanatoarea de bucate de pe masa.
Un barbat cu privire albastra, visatoare, invarte absent o bricheta intre degete,iar femeia in visiniu din fata lui il urmareste prin fumul propriei tigari, in timp ce logodnicul ei ii sopteste la ureche: "crezi ca au bai curate aici? mi-ar placea sa le-ncercam...ce spui?"
O cantareata durdulie, cu parul rosu aprins, scanteietor in lumina difuza, urca pe scena din capatul incaperii, incadrata de ingerasi de marmura. Multimea aplauda, ea zambeste de sus si sufla usor in microfon.

Drive fast, I can almost taste it now
L.A., I don't even have to fake it now
You were like so sick, everybody said it
You were way ahead of the trend, ge-get it
Elvis is the best, hell yes
Honey, put on that party dress

Like ooh, ooh, ooh-ooh-ooh
Ooh, ooh, ooh-ooh-oh

O fetita in rochie alba cu multe voaluri se invarte singura in mijlocul salii, oprindu-se din cand in cand pentru a-si cauta mama din priviri. Aceasta ii face semn cu mana si-i zambeste mandra, apoi se intoarce la paharul ei cu sampanie pe care il goleste dintr-o inghititura.
Un domn cu infatisare de intelectual injura suficient de tare incat sa fie auzit de toti comesenii; priviri indignate, curioase sau doar indiferente se indreapta spre el, in vreme ce cantareata ridica glasul tot mai mult, pentru a acoperi cuvintele celuilalt.
Un chelner se-mpiedica de cutele covorului moale si scapa tava din mana, bautura improscand doi domni care tocmai trec pe langa el si rochia alba a fetitei. Mama tipa revoltata, indreptandu-se spre chelner, iar femeia in visiniu isi trage logodnicul de mana, aruncand o ultima privire spre barbatul cu privire albastra, la fel de absenta ca la inceputul serii.
Cele doua fete batrane, imbracate in rochii mult prea decoltate pentru umerii lor vestejiti, danseaza impreuna in mijlocul incaperii, indemnand domnii sa li se alature. Nimeni nu se misca de la locul lui.
De afara, ropotul artificiilor face inconjurul cladirii, trezind aclamatii si imbratisari in randul invitatilor. Un barbat intre doua varste vomita la coltul mesei, in timp ce sotia lui mananca nestingherita alaturi.
Un cuplu iese la dans, imbratisandu-se cu ochii inchisi, purtati de ritmul lent al melodiei; culorile din jurul lor se estompeaza, la fel si sunetele. Altii li se alatura.
Un batran urca pe scena si ureaza tuturor un an nou plin de bucurii, adaugand o gluma deocheata la adresa celor cateva cupluri de pe ringul de dans. Toti rad binedispusi si ciocnesc pahare intre ei, cunoscuti-necunoscuti, urandu-si fericire.

Incompassibilis

- Imi promiti kilometri intregi de munti, cand tot ce imi doresc eu este marea, a spus ea, intorcand butonul radioului de la un post la altul, facand ca melodiile sa se intrepatrunda pana ce au devenit simple zgomote suparatoare.
Ascultand-o, el trasa cu privirea o dunga pe trupul ei chircit deasupra aparatului.
- Ce e in neregula cu muntii?
- Nimic, doar ca mi-e rau de inaltime, raspunse ea, ridicandu-se si aprinzandu-si o tigara. Stii senzatia aia pe care o ai cand esti atat de departe de pamant incat crezi ca n-o sa-l mai simti niciodata sub picioare? Cand singurele repere din jur sunt norii si cateva figuri transfigurate de efortul catararii? Cand aerul e atat de greu incat ti-e si frica sa-l inspiri? Ei, bine...D-asta nu-mi place la munte...
- Nu stiam...Daca as fi stiut, nu te-as fi luat la munte. Eu nu am problema asta.
- Normal ca n-o ai, tie iti place sa fii la inaltime, de unde ii poti scuipa pe viermii, furnicile de la picioarele tale...
- Nu inteleg...Ce ai?
Ea isi stinse tigara de coltul mesei si se aseza pe covor, in fata lui. Il privi mai intai intrebatoare, apoi resemnata. Ii cuprinse chipul cu mainile ei reci, si zambi indulgent:
- Lasa asta...Vreau sa-ti spun de ce prefer marea. Imi place marea fiindca e mai frumoasa, mai sigura, mai putin periculoasa atunci cand stii pana unde sa inoti.
- Stii foarte bine ca eu nu stiu sa inot.
- Stiu, dragule, raspunse ea, indepartandu-se. Vezi tu, marea nu poate fi cucerita de oricine. Stii senzatia...
- Irina,nu imi place discutia asta si nici nu...
- Inteleg, te depaseste. Am sa incerc sa o simplific. Marea e frumoasa si plina de mistere. In ea nu poti infige steguletul, intelegi? Ea e mult mai noua de fiecare data. Si, tocmai d-asta, imi place mai mult marea decat muntii.
- Am inteles. O sa te duc la mare, la vara. Multumita?
- Peste poate...!
- Ei,s-a rezolvat. Acum ne-o tragem si noi? intreba el, purtand pe buze un zambet ce excludea refuzul.

Noi si politica

In ziua de azi, tot romanul (si nu numai) face politica. De la cainele ala care nu vrea sa "ia de la Basescu", de la omul din mediul rural care, dupa o zi de sapat gradina, se-ntalneste cu consatenii la o tuica si dezbate ultima stire, pana la demnitarii care tin lungi si sforaitoare conferinte de presa analizate apoi zile intregi de jurnalistii fericiti ca mananca o paine de pe urma lor.
Nu e nimic nou; si in Poiana lui Iocan se strangeau taranii si discutau politica (fiecare dupa capacitatile sale).
Toti au o parere (proprie, sau influentata de mass-media). Trist e ca s-au format doua tabere (basisti si USL-isti) si arunca cu noroi unii intr-altii, ignorand faptul ca, indiferent de rezultatul Referendumului, tot noi- oamenii de rand- vom avea de suferit.
Daca nu mergem la vot, de neparticiparea noastra va profita Basescu. Daca mergem si punem stampila pe NU, presedintele suspendat se intoarce la Cotroceni de unde va arunca cu dosare in stanga si-n dreapta. Daca punem stampila pe DA, vor veni la putere cei de la USl (unde plagiatul si incalcarea regulilor Constitutiei sunt joaca de copil).
Si atunci?
Nici macar nu ne mai putem bucura de dreptul de a fi impartiali, indiferenti. Ne implica in jocul lor politic (a se intelege murdar), ne fac partasi la un scandal in care se lanseaza replici aberante (pe care doar oamenii neseriosi le mai pot lua in serios).
Si atunci? Intrebarea nu mai este :" Eu cu cine votez?", ci "Eu pentru ce votez?"

Singuratatea clipei

Ploua cu soare. Pe sub umbrela galbena, femeia zambeste trecatorilor necunoscuti care o privesc intrebatori sau indiferenti. Cu mana in care tine telefonul ce suna de zece minute incontinuu incearca sa-si traga bluza inflorata peste cureaua subtire, gandindu-se ca in scurt timp o sa se descarce bateria si nu va mai fi nevoita sa raspunda. Ce-i pasa ca intarzie la intalnire? In fond, nici nu e importanta, poate astepta.
In parc, patronii teraselor si-au intins mesele si scaunele pe trotuar, imbiind oamenii cu muzica data mult prea tare, mirosurile placute de vanilie si aromele dulci ale cocktailurilor. Trece pe langa ele, sperand ca nu-si va auzi numele strigat de unul din acei oameni zgomotosi pe care i-a intalnit de atatea ori in ultimele luni. Merge cu pasul larg, in sandalele maronii cu capsa, indreptandu-se, fara tinta, spre iesirea din parc strajuita de teii in floare. In aer plutesc firicele de praf trezite la viata de stopii plapanzi ai ultimei ploi.

"Nico!" aude in urma ei o voce ragusita ce pare a nu fi iesit inca din iarna. Femeia se opreste, isi inchide cu tristete umbrela de care acum nu mai are nevoie, si se intoarce cu un suras amabil spre locul din care a rasunat numele ei. De la una din mese, un barbat intre doua varste, imbracat prea gros pentru soarele prietenos de afara, ii face semne sa se alature unui grup mare de oameni ce si-au intrerupt conversatia la vederea ei.

- Ma bucur sa te vad, incepu acesta, strivindu-si tigara in scrumiera. Ia un loc langa noi. Tocmai le povesteam despre ultima ta carte, cand intamplarea a facut sa te zaresc. Unde te grabeai?
Femeia se aseza pe unul din scaunele ramase libere si privi pe rand figurile necunoscute din jurul sau.
- Nu ma grabeam, rosti, incercand sa zambeasca.
Ceilalti o priveau cu o curiozitate respectoasa, vrand parca sa asocieze imaginea ei cu succesul fulminant al ultimei carti de care auzisera vorbindu-se atat de frumos, dar pe care niciunul din ei nu o citise.
-E o vreme atat de schimbatoare, intrerupse barbatul schimbul de priviri stanjenitoare. Azi dimineata ploua, iar acum...Dar spune-mi, ce ai mai facut? apoi, intreptandu-se spre ceilalti: Ea este Nicoleta Parvan, cea despre care v-am povestit.
- Nimic deosebit de la ultima noastra intalnire, raspunse femeia, privind instinctiv spre iesirea din parc. Am incercat sa mai scriu, dar vremea asta nu-mi da pace si ma tot indeamna sa ies la plimbare. De altfel, asta si faceam...
- Dragut, dragut, exclama barbatul, aprinzandu-si o alta tigara. Parul sau castaniu, discret albit la tample, ii incadra chipul inca tineresc, iar ochii cenusii priveau vioi trasaturile obosite ale femeii. Un intelectual isi afla resursele in natura, si ce poate fi mai stimulant decat un peisaj ca asta? Auzeam ca vrei sa faci o calatorie la Viena, pentru o intrunire...
- Asa este. Trebuia sa plec la sfarsitul lui februarie, dar s-a amanat. Acum astept sa fiu anuntata cand pot pleca...
- Frumoasa Viena! exclama o tanara ce pana atunci o privise insistent, masurandu-i gesturile rezervate. Am studiat acolo si pot spune ca, pe langa oameni, care sunt admirabili de altfel, au niste restaurante vestite pentru mancarea lor.
Nico o privi intrebatoare. Era o fata cu trasaturi comune, in afara ochilor incadrati de cearcane adanci, semn al multor nopti petrecute in fata manualelor de studiu.
- Ma bucur sa aud asta, fiindca abia astept sa plec, raspunse ea prosteste, intorcandu-se apoi spre barbatul care acum se juca cu bricheta, invartind-o zgomotos pe masa.
- Cat timp ti-a luat sa scrii romanul? o intreba un tanar.
- In jur de cinci ani, raspunde Nico, din ce in ce mai stanjenita de taraganarea fara rost a conversatiei. L-am inceput cand eram doar o adolescenta si l-am abandonat pentru cativa ani. M-am reapucat de lucru dupa ce am trait intocmai experienta descrisa in roman.
-Asadar tu esti Iulia? o intrerupse tanara, care cunostea personajul doar din povestirile barbatului.
- Nu chiar...E doar fictiune...o fictiune dupa care, fara sa vreau, mi-am ghidat viata. Mi-ar placea sa mai stau, dar intr-un sfert de ora am o intalnire de la care nu pot lipsi, se scuza ea, ridicandu-se de la masa. Mi-a parut bine sa va cunosc!
- Te conduc pana la iesire, spuse barbatul. Apoi, cand s-au indepartat suficient de mult pentru a nu fi auziti: Pari ingrijorata, s-a intamplat ceva?
- Nu-i nimic, Al, doar ca nu imi place sa vorbesc despre ACEL roman, stii prea bine, raspunse ea, incercand sa zambeasca pentru a atenua semnificatia aluziei.
- Inca mai crezi asta?
- Nu cred. Pot spune ca sunt sigura.
- Atunci de ce l-ai mai continuat?
- Speram ca pot schimba lucrurile...
Se indeparta, lasand in urma un vag suras. Barbatul o privi cum se pierde printre trunchiurile teilor, apoi se intoarse la masa:
- E o femeie complexa, le spuse el prietenilor care il asteptau tacuti. Are ea o idee ciudata cum ca viata ii e strans legata de actiunea romanului si ca nu a putut si nici nu o sa poata schimba sfarsitul tragic.
Intre timp, Nico se indrepta spre intersectie. Mircea o astepta pe partea cealalta a strazii, plimbandu-se agitat de-a lungul bulevardului.
- Ai intarziat aproape o ora! o intampina iritat. Ce ti-a luat atat de mult?
- M-am intalnit cu niste...cunostinte, raspunse ea, apucandu-l de brat impaciuitoare. Unde mergem?
- Aveam rezervare la restaurant, dar cum am pierdut-o...Spune tu unde vrei sa mergem acum.
- Vreau sa ne plimbam asa, fara tinta...Sa privim pescarusii cum se leagana pe lac si sa tacem...Pur si simplu. Cine stie cand o sa mai putem face asta...?

Poveste dintr-un bar (2)

Mircea se opri si isi aprinse o tigara. In bar, oamenii incepusera deja sa se risipeasca. Era marti seara.
- "Tu esti un timid, zice, si-mi dispretuiesti munca". Ma privea atat de intens incat puteam sa jur ca, daca ii intorc privirea, o sa ma transform in stana de piatra! "Nu sunt timid si nici nu-ti dispretuiesc munca. Ai jucat excelent, dar ai deja confirmarea criticilor si a admiratorilor. ori nu ti-e de ajuns?" Fusesem rautacios, stiam asta, dar merita din plin! In loc sa se bosumfle, cum ar fi facut alta in locul ei, actrita mea ma privi din nou cu ironie si incepu sa rada scurt, nervos. O uram in clipa aia! Apoi s-a ridicat brusc si s-a asezat de-a dreptul pe marginea masutei, in fata mea. Era atat de aproape incat ii simteam rasuflarea calda. "Nu stii sa minti!" imi spune si ma priveste cu ochii ei imensi, verzi...
"Nu mint..." am baiguit incoerent. "Fiindca nu stii!" mi-a replicat, privindu-ma victorioasa. "Nu stii sa ascunzi faptul ca ma iubesti!" Am ramas inmarmurit. Ma gandeam ca poate o fi facut Tudor vreo indiscretie...Dar nici macar el nu stia...S-a ridicat de la locul ei, m-am ridicat si eu...Ma crezi sau nu, imi tremurau genunchii si ma simteam penibil ca un adolescent indragostit. Ma gandeam ca trebuie sa ies din starea asta de inertie asa ca, in clipa in care s-a intors spre mine, am cuprins-o in brate si am sarutat-o. S-a zbatut la inceput, sper ca si acum de uimire, nu de scarba, apoi s-a lasat moale in bratele mele. i-am cuprins capul in palme; avusesem dreptate, parul ei era moale ca matasea, iar gura mai dulce ca toate ciocolatile din lume! Mi-a zambit apoi...zambea ca si cum ar fi spus: "Vezi? Am avut dreptate!"
Mircea se opri din nou. Ciudat lucru, cu cat bea mai mult, cu atat parea mai lucid si coerent,desi privea cu ochi tulburi undeva in departare, pe deasupra meselor vecine.
- Am plecat de la ea pe sapte carari...cred ca daca iubirea ar fi lichida, jumatate din populatie ar intra zilnic in coma alcoolica! Ei bine, m-am intors la mine acasa si mi-am facut tot felul de planuri cum sa o cer in casatorie. De iubit eram ferm convins ca ma iubeste si ea, Dumnezeu stie de ce! Habar n-am de unde ideea asta aberanta ca raspunsul la sarutul meu e dovada clara ca si ea...Ei, si mi-am facut tot felul de calcule si, cum nu prea mai aveam bani, i-am cerut a doua zi cu imprumut lui Tudor. nu stia pentru ce...Bietul natang, imprumuta bani la nenorociti ca mine, pana a saracit complet. Asta i-a adus si moartea...Dar, in fine, mi-a dat banii si am fugit la primul bijutier de unde am comandat un inel de mai mare frumusetea, cu un smarald in mijloc la fel de verde ca ochii ei...
A treia zi am mers la ea acasa- memorasem bine adresa- insa mare mi-a fost dezamagirea cand am observat ca nu e singura...Era in compania unui barbat voinic, ce purta un batic negru tras peste un ochi, cum au piratii pe mare...M-am scuzat si m-am fastacit ca un prost, insa ea mi-a cerut sa raman, spunand ca "domnul Ionescu pleaca indata". M-am linistit cand am auzit apelativul "domnul"...Mi se parea mai frumoasa ca niciodata! Era gatita ca de sarbatoare, cu o rochie rosie, lunga, si margele albe la gat. Ne-am asezat pe marginea canapelei, ca data trecuta. Ma privea usor stanjenita, parca nu mai ramasese nimic din siguranta de sine pe care o arbora inainte. Si eu eram stanjenit si tineam o mana in buzunarul pantalonului, strangand cutiuta argintie in care era pus inelul..."Doresti sa bei ceva?" ma intreaba, neobisnuit de politicoasa. "Nu, zic, doresc sa-ti spun ceva...adica sa te-ntreb ceva important". Nici nu o priveam in ochi, de teama sa nu-i surprind din nou ironia.Am inchis ochii si am scos cutiuta din buzunar, apoi m-am rezemat intr-un genunchi si i-am zis cu o voce care parca venea dintr-o fantana secata de apa: "vrei sa fii sotia mea?" Din momentul urmator a inceput cosmarul meu. In loc de orice raspuns, ea a izbucnit intr-un ras nerusinat, umilitor...Incerca sa spuna ceva, dar nu reusea din cauza hohotelor de ras. simteam ca si daca m-ar inghiti Iadul, ar fi mult mai usor de suportat decat asta...S-a potolit abia dupa cateva minute, cand deja ma ridicasem si ma indreptam spre usa.
"Scumpul meu baiat, zice si ma priveste zeflemitoare, tu chiar ai crezut ca m-as marita cu tine?!" apoi incepe din nou sa rada...Atunci, turbat de furie, m-am apropiat de ea, am trantit-o pe canapea si i-am cuprins gatul cu mainile. O aveam acolo, speriata, supusa, insa nu ma mai interesa decat sa-i sting pentru totdeauna ironia din priviri...De multe ori ma-ntreb ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi intervenit acel Ionescu care parca intentionat ramasese in apropiere de casa.
Cand a intrat, ne-a gasit zbatandu-ne; ea- cu fata rosie si ochii mariti de spaima si neputinta, eu- transfigurat de furie, strangandu-i cu putere gatul.
Ne-a despartit Ionescu despre care am aflat mai tarziu ca era ofiter in armata si ca urma sa se casatoreasca cu actrita mea...Uite, daca vrei, un motiv pentru care nu-mi plac oamenii de arme...Ei bine, dupa ce era la un pas de moarte, stii care a fost singurul lucru pe care l-a putut spune ea?
George il privi intrebator, in timp ce-si aprindea o tigara.
- "Mi-a rupt margelele bruta asta nenorocita!" a zis...De atunci, o astept in fiecare seara, dupa spectacol, la usa din spate a teatrului si o privesc cum pleaca. Singura sau insotita de noul ei sot, trista sau victorioasa, frumoasa si straina...N-am sa mai iubesc niciodata o femeie asa cum am iubit-o pe ea...
Mircea sorbi ce mai ramasese in pahar si, dupa ce achita nota, se ridica de la masa. Aerul curat si rece de afara, in loc sa il trezeasca, il molesi de tot si, mergand cu picioarele impleticite, cazu la marginea drumului, sprijinindu-se cu amandoua mainile de peretele exterior al barului.
- Sunt beat! exclama el, incercand sa rada.
George il ajuta sa se ridice si mersera asa, ca doi betivi ai strazii, de-a lungul bulevardului inghetat. Cum nu stia unde locuieste noul sau tovaras, George il lua la el acasa si-l aseza pe o canapea joasa, rupta, il descalta si il inveli cu o patura la fel de zdrentuita. I se parea curios faptul ca exista o fiinta mai nefericita decat el...

Poveste dintr-un bar (1)

- Am vrut sa ma insor! incepu Mircea cu un glas ce parea al altcuiva.
Intre timp li se adusera doua pahare si sticla de whisky ceruta. George umplu paharele si se pregati sa asculte, gandindu-se ca i-ar face bine sa uite macar pentru o ora de problemele lui.
- Am vrut sa ma-nsor cu o fata pe care am cunoscut-o acum sapte ani, pe cand era studenta la actorie. Ne-a facut cunostinta un bun prieten de-al meu care s-a sinucis acum un an din cauza unei datorii pe care nu a putut s-o achite la timp...La inceput nu mi-a placut deloc de ea. Era prea ingamfata, prea plina de talentul ei actoricesc! Plus de asta, era prea frumoasa. Pe atunci eram un naiv si credeam ca, daca incerc sa-i gasesc defecte fizice, am sa scap de fascinatia pe care incepea s-o exercite asupra mea. Asadar, imi spuneam ca are nasul prea mic, picioarele prea scurte, buzele prea groase, parul prea deschis la culoare,urechile prea mari, umerii prea mici...In fine, incercam s-o denigrez fata de mine, dar si fata de Tudor, amicul care ne-a facut cunostinta, fiindca banuiam ca si el nutreste sentimente pentru ea. Cu mine se purta aproape dispretuitoare, nu ma invrednicea cu niciun cuvant si, cand o intrebam ceva sau ma amestecam in discutie, ma privea cu ochii ei verzi, mari si vesnic zeflemitori si se multumea doar sa incline din cap ca si cum avea in fata un copil ce trebuie ingaduit.
Mircea se opri si duse paharul la gura, dar apoi se razgandi si ramase cu el in aer, privindu-l absent:
- Cu Tudor se purta mai frumos...Radea, il lua de brat, il ciupea de obraz. Eram gelos la culme, desi pe atunci n-as fi reunoscut-o nici in ruptul capului! Eram gelos pe toti oamenii carora le acorda atentie, fie barbat sau femeie. Toate astea in timp ce ma prefaceam nepasator si-ncercam s-o jignesc ori de cate ori aveam ocazia. Dar ea nici macar atunci nu ma lua in seama...N-avea prietene. Era prea frumoasa pentru a fi suportata de o alta femeie. Se inconjura numai de barbati. Parea ca se simte bine in compania lor; ii invita la teatru, la piesele in care juca ea si la fiecare final asculta cu ochii plecati si cu un suras uitat pe buze complimentele si exclamatiile exaltete ale astora. Juca exceptional; in viata de zi cu zi chiar mai bine decat pe scena teatrului. Era in stare sa planga la comanda si in clipa urmatoare sa rada in hohote cu cel mai sincer si copilaros ras al ei... Eu nu o laudam niciodata si imi era ciuda ca-i admir atat de mult talentul. Era, cum sa-ti spun eu ca sa intelegi mai bine...era ca o zeitate intangibila! Statea uneori la masa langa mine si ardeam de dorinta sa-i ating fie si degetul mic al manutei ei nespus de albe...
In tot acest timp, Mircea privi la paharul pe jumatate umplut cu lichidul auriu, aromat si tare al whisky-ului. Dintr-o inghititura il bau pe tot, apoi puse paharul gol pe masa.
- Intr-o seara am iesit mai tarziu de la teatru. Piesa fusese un succes nemaipomenit, iar ea a fost chemata de sapte ori la aplauze. Zambea ca o scolarita inlacrimata dupa ce a luat o nota neasteptat de mare. Cretinii aia din sala nu stiau, dar eu stiam ca iesise dintr-un rol si intrase intr-altul. Se prefacea emotionata la culme desi, in fond, dispretuia spectatorii in general. "Mananc si eu o paine de pe urma lor" sunt chiar cuvintele ei! Mintea si atunci, eu stiu ca ii placea sa fie in centrul atentiei, tinta admiratiei celorlalti...Ei bine, si in seara aia eram doar noi doi, Tudor si inca un prieten. Parea foarte obosita, cum n-am mai vazut-o niciodata. Parca-mi placea mai mult de ea asa...Ei bine, si dintre noi patru, doar eu aveam masina, asa ca m-am oferit sa o conduc acasa. Bineinteles, pe un ton care ar fi insemnat: "Mi-e indiferent ce ai de gand sa faci. Putin imi pasa de refuzul tau!" Dar, spre surprinderea mea, a acceptat. S-a urcat in masina dupa ce si-a luat la revedere de la ceilalti si si-a aranjat blana de vulpe pe umeri...Era tot timpul foarte eleganta, de parca se astepta din clipa-n clipa sa-i sara cineva in fata si sa-i faca o fotografie.
Mi-a multumit ca o conduc acasa; eram din ce in ce mai uimit de atitudinea cea noua. Ma gandeam: ori e o oportunista si se poarta frumos doar cu cei de care are nevoie, ori a obosit sa ma mai trateze cu dispret...Am ajuns in dreptul casei ei si, spre surprinderea mea, mi-a intins mana sa i-o sarut. Stii, de obicei, dupa ce ii sarutam mana, si-o retragea de parc-as fi avut raie pe buze. De data asta a lasat-o multa vreme in mana mea, apoi...
Se opri si isi ciocni paharul de cel al lui George. Era vadit incantat ca povestea sa il intereseaza atat de mult pe noul sau tovaras. Vorbea din ce in ce mai insufletit, amintindu-si de acele intamplari petrecute intr-un trecut indepartat, mult prea indepartat.
- ...apoi m-a invitat inauntru: "Haide, zice, sa bem o cana de cacao. Destul am inghetat in masina!" Pe moment n-am remarcat tonul rautacios cu care mi-a zis ca a inghetat in masina mea; eram prea surprins de invitatie. Am acceptat, bineinteles. N-are rost sa-ti descriu casa ei, tot ce pot spune e ca domnea acolo un fel de dezordine ordonata, de parca special ar fi aranjat hainele pe spatarul scaunelor si ar fi lasat canile murdare pe masuta din sufragerie. "Talentul cere sacrificiu!" mi-a explicat fara s-o fi intrebat ceva. Probabil mi-a surprins privirea. Nu era catusi de putin rusinata, dimpotriva. Se cunostea ca nu eram prima persoana invitata in imperiul ei dezordonat.
S-a schimbat repede in camera ei; o auzeam cum fredoneaza o melodie- avea o voce foarte frumoasa! A trecut dupa aceea in bucatarie; am asteptat-o vreo zece minute si m-am gandit in timpul ala cat de norocosi sunt barbatii care se pot afla in intimitatea ei...Eram un tampit!
A asezat canile pe masa si s-a asezat si ea langa mine, atat de aproape incat m-au trecut toate transpiratiile! Ii vedeam cu coada ochiului parul galben ca gutuia si mi-l inchipuiam moale la atingere. Deja, fara sa vreau, imi imaginam cum mi-aluneca degetele printre buclele ei.
"Nu mi-ai spus cum ti s-a parut rolul din seara asta", mi-a zis ea si tin minte ca ma uitam ca hipnotizat la buzele ei carnoase, rosii, care sorbeau de pe marginea canii. Imi venea sa o sarut! Ce-mi pasa mie de rolul ei? Sincer sa fiu, nu-mi mai aminteam nimic. Tot ce stiu e ca umbla desculta pe scena si avea talpile curate, de parca praful n-ar cuteza sa le atinga.
"A fost un rol foarte reusit!" Am regretat raspunsul in clipa urmatoare, cand i-am surprins privirea dispretuitoare. Parea sa-mi spuna: "Habar n-ai de teatru, primitivule!"...Imi venea sa-mi aps buzele pe pleoapele ei, sa-i sorb ironia din priviri...Purta un halat de casa pufos, albastru si tin minte ca avea niste maneci care ii tot alunecau pana sus, deasupra cotului. poate din cauza asta cobora cu un gest scurt bratele, scuturandu-le. Nu mai vazusem obiceiul asta la ea...