Când erai mic

  Te-am revăzut când erai mic, un copil cu șosete lungi și murdare, alergând pe un teren de fotbal plin de gropi noroioase. Transpirai și înjurai în cuvinte ale căror înțeles nu îl cunoșteai, convins că ai dreptul la victorie. O luptă pe care trebuia să o câștigi.

 Ajungeai după multe ore acasă, atât de obosit și înfometat, dar nu mai simțeai nimic în afară de rușinea eșecului: ce va spune tatăl tău care, pentru perechea aceea de adidași, și-a vândut cei mai buni porumbei? Sau mama care te-a așteptat până ce mâncarea s-a răcit în farfurie? Dar, mai ales, ce vei gândi tu, adultul, depre tine, copilul care a renunțat atât de ușor la un vis?

Următoarea zi pașii te purtau din nou spre întinderea aceea de iarbă murdară străjuită de dealuri, sub un cer noros de toamnă, cu sentimentul că ceea ce faci avea o semnificație mai presus de tine, că ești menit pentru asta. Acum povestești zâmbind și revăd chipul băiatului de altădată; Așa va fi și fiul tău? Va ști să ia ce-i mai frumos din viață și se va ridica de fiecare dată încrezător în propriile forțe?

Acrobații cotidiene

 

 Ne simțim uneori în propria viață ca un acrobat mergând pe sârmă, după prea puțini ani de antrenament. Avem nevoie de echilibru și orice mișcare greșită ne poate costa scump. Trăim niște vremuri ciudate, timpul parcă nu ne mai aparține sau pur și simplu nu mai are răbdare cu noi. Și am vrea să se petreacă totul mai repede, să putem derula înainte aceste luni pline de angoase și să ajungem la primăvara aceea senină și înfloritoare pe care o cunoșteam cândva. În schimb, avem o toamnă lungă și o iarnă pe care nici zurgălăii veseli ai Crăciunului nu o pot face mai puțin înfricoșătoare.

"Sunt seri în care tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, într-un univers absurd, în care numai noi, în marea noastră singurătate, ne zbatem pe o planetă de provincie, ca într-un târg în care nu curge apa, nu arde lumina și unde nu opresc trenurile rapide..." Mihail Sebastian

Zâmbete crispate, ascunse sub bucăți de material, ochi triști, străini și o mare temere în suflet, asta a reprezentat anul ce urmează să se sfârșească; un an ce promitea atâtea bucurii fără vreun scop anume. Din el a rămas speranța unui nou început și, de ce nu, renașterea unei lumi mai bune, mai conștiente de precaritatea vieții și mai dornice de schimbare în bine.

O iarnă trecută

    

     Bătăile lugubre ale crengilor în sticla geamului m-au făcut să tresar panicată, privind în jur prin întunericul de nepătruns. Vântul șuiera prin coardele de viță uscate și purta zăpada spre lacul din spatele casei, înghețat și el de iarna timpurie. 

 Am aprins lampa de citit de pe noptieră și m-am uitat câteva clipe, fascinată, la jocul de lumini pe care becul pâlpâind nesigur îl făcea pe tavan- probabil o biată muscă în căutare de căldură sfârșise pe acel rug auriu. Mi-am strâns halatul mai aproape de corp și am ieșit în prispa ce dădea spre curte. Peisajul alb, aproape sălbatic, m-a întâmpinat aducându-mi aminte de copilărie și am zâmbit cu gândul că poate copilul meu va avea șansa să trăiască aceleași ierni ca și mine. Am desenat cu degetul arătător un chip haios pe geamul aburit și m-am întors în cameră tremurând de frig. Plapuma groasă și foarte grea m-a acoperit ca un cocon și am adormit mulțumită.

 În visul meu eram din nou mică și îmi sprijineam palmele înghețate de soba caldă, ascultând sfârâitul monoton al lemnelor arzând. Bunica mea croșeta stând în vârful patului înalt, în timp ce sora ei povestea despre tinerețea lor cu o melancolie înduioșătoare. Îmi făcea plăcere să le ascult și timpul petrecut alături de ele părea încremenit într-un continuu Ajun de Crăciun. 

 Îmi închipuiam soldați ruși mărșăluind pe ulițele satului în căutare de hrană și băutură și pe ele, niște copile cu codițe ciufulite și ochi speriați, ascunse în podul casei, privind siluetele acelea înfricoșîtoare.

 Alteori mi se părea că simt mirosul pâinii proaspete pe care mama lor o făcea în cuptorul de afară și aroma parfumată a vinului, iar viața grea povestită cu atâta nostalgie îmi părea desprinsă din basme.

 Aș fi vrut să prelungesc cât mai mult visul, însă razele soarelui s-au strecurat pe lângă draperia întunecată și mi s-au așezat peste pleoape, trezindu-mă. O nouă zi fără cele două persoane atât de dragi sufletului meu...

Augmenta

A intrat într-o încăpere subterană luminată în nuanțe de roșu, unde tablourile - agățate pe pereți sau sprijinite pe stative- erau însoțite de descrieri amănunțite. Mici statuete părând neterminate, cu semnele daltei adânc încrustate în lut, aveau diverse forme abstracte și erau puse lângă obiecte vechi din ceramică, fără nicio legătură între ele. Un muzeu ce părea fantezia unui om care a găsit mai multe lucruri pe care le-a considerat de valoare și le-a expus în subsolul casei. Diana pășea în urma unui grup de studente interesate mai mult de selfie-uri, fiindcă se opreau la fiecare obiect pentru poze de grup, făcând-o și pe ea să se oprească. Era distrasă și mintea ei nu voia să abandoneze un cuvânt pe care tocmai îl auzise :"augmentare". Îl întorcea pe toate părțile și, cu cât îl repeta mai mult, cu atât îi părea mai ciudat. Ar fi vrut să îl caute în dicționar, dar telefonul nu avea semnal în încăpere. În tot acest timp, din spatele ei auzea fără să asculte un glas de bărbat care comenta fiecare lucrare, adresându-se parcă nimănui fiindcă nimeni nu răspundea. Enervată puțin din cauză că nu putea asculta muzica din surdină, s-a întors să vadă cine este și a înghițit în sec, recunoscându-l: figura blajin-ironică, cu părul alb și mustățile lungi, ceruite și întoarse în sus, într-o încercare nereușită de a semăna cu Dali, nu îi era deloc necunoscută, dimpotrivă. Citise toate romanele și poeziile acestui bărbat și îl admira atât de sincer încât purta mereu cu ea, în geantă, prima carte scrisă de el. Bărbatul i-a zâmbit, mulțumit că explicațiile lui au ajuns totuși la cineva. - Nu ți se pare, domnișoară? a întrebat, venind lângă ea. Diana a întors repede privirea, fixând-o asupra vârfurilor pantofilor, ca o fetiță timidă. Nu ar fi vrut să pară că îl recunoaște fiindcă atunci nu s-ar mai fi putut abține să îi ceară un autograf, poate chiar un interviu. În schimb, dacă nu avea nicio reacție la vederea unui scriitor atât de cunoscut, s-ar fi crezut că era o ignorantă . - Da... a răspuns încet, fără să știe despre ce a fost vorba. - Cum te numești? - Diana Matei. - Diana, zeița vânătorii și Sfântul Matei. Ce alăturare de nume cel puțin interesantă! Diana și-a strâns mai tare geanta pe umăr și a zâmbit încurcată : - Și al dumneavoastră este ingenios! Bărbatul a râs zgomotos și ecoul s-a întors în ha ha-uri lugubre până la ei. - Al meu este de scenă. Era plină literatura română de Ioni. Diana știa. Au înaintat prin încăpere, zăbovind mult timp la bustul unui Cezar jumătate bărbat, jumătate femeie. Scriitorul lovea sacadat cu bastonul de lemn în podeaua din piatră și comenta fiecare lucrare într-un mod amuzant, spre surprinderea Dianei care știa cât de tragice îi erau romanele. Râdea ușor în pumn, ascunzându-si fața, spre bucuria bătrânului. După turul complet al muzeului, ieșirea la lumina soarelui a fost anevoioasă . Scriitorul s-a oprit o clipă, cu mâna streașină deasupra ochilor, și a privit nedumerit în jur. - Pe acolo trebuie să merg! a declarat, arătând cu vârful bastonului spre o cărare îngustă pe care treceau oameni în șir indian. Mi-a părut bine să te cunosc, domnișoară Diana! Tânăra ar fi vrut să îl îmbrățișeze, să îi spună că era modelul ei în viață și datorită lui începuse să citească literatură contemporană, totuși s-a mulțumit să își pună mâna în palma întinsă a scriitorului și să zâmbească : - Asemenea! Pe drum și-a scos telefonul și a căutat cuvântul care o obseda de o oră: AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare. A chicotit ușor, ca pentru sine; nu ar fi ghicit niciodată ce însemna. Apoi a urcat în tramvai și și-a scos cartea pe care o lua mereu cu ea. Chiar dacă o știa aproape pe de rost, a început din nou să o citească: "Ileana era o fată singuratică . În micile pauze dintre cursuri, îi plăcea să se refugieze cu o carte pe genunchi la umbra nucului imens din curtea facultății. Răsfoia distrasă paginile îngălbenite, în timp ce mesteca un fir de iarbă, fără să audă glasurile colegilor ei care se amestecau ca-ntr-un foșnet de frunziș tomnatic... "

Idei de cărți pentru perioada izolării

  Poate că în această perioadă de așteptare și incertitudine, mulți dintre cei rămași acasă stau toată ziua cu televizorul pornit pe programele de știri pentru a afla ultimele amănunte despre pandemia de coronavirus. Acest lucru creează stres și panică, așa că cea mai bună soluție la problemă este să ne deconectăm puțin și să profităm de un respiro binemeritat! Pentru asta, m-am gândit la o listă cu câteva titluri de cărți frumoase ce vă pot ocupa timpul într-un mod plăcut și productiv:

1. Dragoste în vremea holerei, Gabriel Garcia Marquez

Cu un titlu atât de parafrazat în ultima perioadă, Dragoste în vremea holerei este  povestea unui bărbat care luptă pentru iubire cu speranță și răbdare, indiferent de obstacolele apărute- O iubire ce dăinuie decenii întregi, învingând testul timpului și teama ancestrală a apropierii morții.

2. Muntele vrăjit, Thomas Mann

O carte care te transpune într-un loc suspendat în timp, unde viața normală se anulează. Un fel de purgatoriu sau vis în care totul se repetă obsesiv, personajele fiind nevoite să se-ntoarcă spre sine și să mediteze, alături de cititori, asupra însemnătății vieții.

3. Vin ploile, Louis Bromfield

Intriga din Vin ploile urmărește relațiile romantice dintre un medic indian, o aristocrată britanică și fostul ei iubit, pe fondului cutremurului, inundațiilor și epidemiei care devastează Ranchipurul. O poveste tragică despre iubire, pocăință și sacrificiu.

4. Medeea și copiii ei, Ludmila Ulițkaia

Cartea evocă  destine impresionante și câteodată tragice având ca fundal casa de la malul mării a mătușii Medeea, în jurul căreia se țes povești de dragoste și intrigi demult uitate.

5. Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră și a dispărut, Jonas Jonasson

Povestea unui bărbat de 100 de ani care fuge de la azilul de bătrâni și intră în tot felul de situații comice. O aventură nebunească și plină de umor despre noi începuturi, dovadă a faptului că niciodată nu este prea târziu să trăiești cum îți place!

6. Bastarda Istanbulului, Elif Shafak

O carte impresionantă despre destinele unor femei ale căror existențe se întrepătrund o dată cu descoperirea unui secret îndelung tăinuit. Povestea lor este strâns legată  de  un Istanbul împărțit între vechile generații tradiționaliste și generația modernă, dornică de libertate.

7. Scrisoare către tata, Franz Kafka

Franz Kafka eșuează încă o dată în tentativa sa de a se căsători, iar unele dintre cauze par a fi pretențiile, nemulțumirile pe care tatăl său le are față de deciziile fiului. Un scop important vieții lui Kafka, un scriitor singuratic și introvertit, rămâne astfel neatins.