Să vă spun povestea mea

- Să vă spun povestea mea.

Și-a tras un scaun și s-a așezat astfel încât să îl vadă toată lumea. Și-a dres vocea, apoi a început:

-  Aveam 32 de ani când m-am mutat în Slatina, unde era nevoie de un medic ginecolog. Când am ajuns la cabinet, deja umblase vestea printre paciente că vine un doctor tânăr; să mă-nțelegeți, acolo erau un bărbat pe la vreo 50 de ani, cu soție și copii acasă, și o femeie a cărei vârstă nu am știut-o niciodată, ambii medici ginecologi.

 La început, pacientele au fost reticente și m-au evitat, în special cele tinere. Astfel, aveam programate la consult numai femei trecute de vârsta a doua cu diverse probleme care necesitau tratamente rapide. Știți doar cum e, oamenii vin la doctor doar când e grav. După câteva luni le știam pe toate după numele mic, eram amabil iar ele îmi mulțumeau cu mici atenții materiale- alcool, în general.

Într-o vineri după-amiază, perioada cea mai lejeră din săptămână, a venit o pacientă nouă, Elena Dumitru. Era o tânără destul de ștearsă, cu un păr negru forte bogat și un mers de țărăncuță obșnuită să care găleți cu apă- cumva tărăgănat și cu mâinile legănându-se mecanic pe lângă corp. Doar ochii păreau să-i dea oarecare culoare. A intrat sfioasă în cabinet și s-a așezat pe scaunul din fața mea:

- Dom' doctor, nu știu cum să încep...

Își freca mâinile pârjolite de soare și privea podeaua. După minute lungi de ezitare, mi-a destăinuit:

- Cred că sunt gravidă.

Nu părea prea fericită dar nici speriată, așa că am început să-i pun întrebările de rigoare și m-am lămurit că tatăl posibilului copil a dat bir cu fugiții la prima greață matinală.

- Stai calmă, se rezolvă! i-am spus.

Și s-a rezolvat, într-adevăr. A venit singură în ziua programată și i-am făcut avortul. Nu părea să aibă mustrări de conștiință, dar felul în care își ținea buzele strânse mi-a dat impresia că a luat o hotărâre. Ce, nu știu. Poate ceva important pentru viața ei.

 Când nu eram la cabinet, mergeam la o cârciumă din apropierea lui, deținută de un vechi și bun prieten. Da, o să o numesc cârciumă fiindcă exact asta era: tavan jos, patru mese acoperite cu fețe de mușama înflorată, băutură ieftină și pe datorie. Toate pușlamalele veneau la Gigi să bea și, cu puținul câștigat de pe urma lor, acesta își ținea copiii la școală. Mergeam foarte des la cârciumă, aproape în fiecare zi după muncă, și stăteam de vorbă cu prietenul meu, Era un om spiritual. Întotdeauna, chiar și în cele mai serioase momente, era în stare să arunce câte o vorbă de duh care făcea să se destindă atmosfera. Ca să mă-nțelegeți, era genul de om care spunea bancuri la priveghi. (Din păcate, la priveghiul lui nu a avut cine să amuze sufletele îndoliate).

 În fine, stăteam acolo aproape zilnic, eu la tejghea cu o bere în față, el ștergând de zor pahare, ca un adevărat barman. Discutam tot felul de lucruri cu Gigi, de la politică, religie, probleme sociale, până la femei, copii și educație sau chiar vreme. Astfel, într-o zi am aflat că Elena Dumitru era verișoara lui îndepărtată pe care una din multele lor mătuși a luat-o de suflet. Avea 25 de ani și stătea într-o garsonieră cu protectoarea ei. Lucra cu ziua în casa unor oameni înstăriți-un chirurg și o profesoară universitară- avea grijă de copilul autist al acestora.

 Îl ascultam pe prietenul meu, câteodată se pierdea în detalii și trecea la un alt subiect, dar pe mine mă interesa Elena, mă intriga. Astfel, când am revăzut-o, știam deja mai multe decât ar fi crezut ea vreodată ( fără să-mi dau seama că la rândul ei aflase multe despre mine).

- Am venit să-ți aduc laptele, a zis ea intrând în cârciumă cu două sticle de lapte. Când m-a văzut, a tresărit vizibil și a lăsat privirea în jos mormăind un "bună dimineața" anemic.

- Hai, nu fi timidă, vino încoace, a îndemnat-o vărul ei, luându-i sticlele cu lapte.

 Ca să mă-nțelegeți, tot insist pe acele sticle de lapte fiindcă le priveam fascinat- albe și grele în mâinile ei bătătorite- și îmi aminteam de prima impresie, de mersul ei. S-a așezat la un scaun distanță de mine, fără să mă privească. Avea ochii albaștri ca cerul de mai. Nu sunt un tip visător, dar ochii aceia ar fi fost în stare să trezească la viață și o stâncă, atât de frumoși și hipnotici erau.

 Gigi a intrat în cămara din spate, așa că am rămas singur cu ea. Fără să mă gândesc prea mult, i-am luat mâna între palmele mele, și am întrebat-o:

- Cum te mai simți?

M-a privit speriată și a roșit toată. Nu știa ce să spună, a mormăit un "bine" care putea fi și un "du-te dracu!" Mi-am retras mâna cuminte, am dat din cap gânditor și mi-am terminat berea, apoi am plecat. Din ziua aceea o vedeam mereu la cârciumă. Ba aducea ceva, ba stătea de vorbă cu vărul ei sau pur și simplu era in trecere. De fieare dată când eram acolo, venea. Ca și cum ar fi făcut-o intenționat. La început vorbea puțin și nu mă privea deloc, apoi a început să se simtă mai în largul ei lângă mine. Încercam să o înțeleg, eram totuși un străin care îi văzuse părțile intime și, împreună cu ea, eram părtaș la o crimă. Știu, nu este etic să spun asta, dar până la urmă îi omorâsem copil încă dinainte de prima bătaie a inimii, și asta cu acordul ei. 

 Într-o după-amiază, fiind cam amețit de vodkă, am invitat-o la o cofetărie. Poate vi se pare ciudat, dar în anii aceia, când îți plăcea o fată, o invitai la o prăjitură. Nu aveam atât de multe cinematografe- în Slatina, cu atât mai puțin- iar să o invit direct acasă mi se părea o jignire față de ea. Când i-am propus, nonșalant, să schimbăm locul, a acceptat ca și cum  aștepta demult invitația.
Nu am să vă plictisesc cu detaliile întâlnirii, în fond era o fată timidă și deloc vorbăreață, iar tot timpul a trebuit să acopăr tăcerile cu nimicuri, Ideea e că îi plăceam, vedeam asta clar și mă simțeam măgulit, așa că am îndrăznit să sper la mai mult și am reușit: am adus-o acasă. A fost o noapte anostă care m-a lăsat rușinat. Dimineață i-am făcut un ceai apoi am plecat la cabinet, gonind-o într-un fel, și sperând să nu o mai întâlnesc niciodată. Ca să mă-nțelegeți, simțeam că am făcut ceva greșit, că am fost grosolan cu ea și că totodată nu aveam resorturile emoționale necesare pentru a repara răul făcut. Dar cu cât o evitam mai mult, cu atât era mai disperată să mă întâlnească. În unele seri, când îmi sorbeam coniacul la fereastra casei, o vedeam pândind în depărtare, nu îndrăznea să bată la ușă. Alteori o întâlneam pe stradă, dar nu îmi vorbea. Făcea cale-ntoarsă ca și cum aș fi fost o pisică neagră.

 Într-o zi, am mers la Gigi și am așteptat-o. Voiam să îi vorbesc, să clarificăm situația și să ne vedem mai departe de viețile noastre. Nu a întârziat să apară și nu părea surprinsă să mă vadă.
- Te-am așteptat, i-am zis.
- Știu, mi-a răspuns.
Și-a tras scaunul din fața mea și s-a așezat. Era vară și muștele bâzâiau pe mușamaua mesei lipicioase, iar ea le îndepărta cu o foaie de hârtie.
- Trebuie să înțelegi că a fost doar o noapte, o experiență, nimic mai mult. Nu sunt pregătit pentru o relație.
Și nu o mințeam, la vremea aia eram un celibatar convins. Mai târziu m-am cumințit dar, cum viciul mi s-a urcat la cap, nu mai exista nicio femeie care să vrea să ia de soț un alcoolic.
- Dar pentru mine a însemnat mai mult de atât...eu te iubesc! a răspuns patetic, deși în momentul acela ochii ei albaștri, înlăcrimați, m-au emoționat. Am încercat să-i repet dar a fost și mai rău, așa că a plecat din cârciumă plângând. Și cred că este inutil să vă mai spun că a fost ultima oară când am văzut-o. Nu s-a sinucis, cum poate ați fi tentați să credeți, ci s-a măritat cu un bărbat care o bătea și a avut trei copii care i-au scurs și ultima fărâmă de tinerețe din ea. Am auzit multe povești despre viața ei și mi-e greu să nu-mi imaginez cum ar fi fost alături de mine.

A tușit ca încheiere și s-a ridicat de pe scaun. Toți îl priveau neînțelegând de ce străinul acela a ales să povestească o întâmplare atât de îndepărtată și aparent nesemnificativă atunci când trebuia să mărturisească cum s-a apucat de băutură.