Incompassibilis

- Imi promiti kilometri intregi de munti, cand tot ce imi doresc eu este marea, a spus ea, intorcand butonul radioului de la un post la altul, facand ca melodiile sa se intrepatrunda pana ce au devenit simple zgomote suparatoare.
Ascultand-o, el trasa cu privirea o dunga pe trupul ei chircit deasupra aparatului.
- Ce e in neregula cu muntii?
- Nimic, doar ca mi-e rau de inaltime, raspunse ea, ridicandu-se si aprinzandu-si o tigara. Stii senzatia aia pe care o ai cand esti atat de departe de pamant incat crezi ca n-o sa-l mai simti niciodata sub picioare? Cand singurele repere din jur sunt norii si cateva figuri transfigurate de efortul catararii? Cand aerul e atat de greu incat ti-e si frica sa-l inspiri? Ei, bine...D-asta nu-mi place la munte...
- Nu stiam...Daca as fi stiut, nu te-as fi luat la munte. Eu nu am problema asta.
- Normal ca n-o ai, tie iti place sa fii la inaltime, de unde ii poti scuipa pe viermii, furnicile de la picioarele tale...
- Nu inteleg...Ce ai?
Ea isi stinse tigara de coltul mesei si se aseza pe covor, in fata lui. Il privi mai intai intrebatoare, apoi resemnata. Ii cuprinse chipul cu mainile ei reci, si zambi indulgent:
- Lasa asta...Vreau sa-ti spun de ce prefer marea. Imi place marea fiindca e mai frumoasa, mai sigura, mai putin periculoasa atunci cand stii pana unde sa inoti.
- Stii foarte bine ca eu nu stiu sa inot.
- Stiu, dragule, raspunse ea, indepartandu-se. Vezi tu, marea nu poate fi cucerita de oricine. Stii senzatia...
- Irina,nu imi place discutia asta si nici nu...
- Inteleg, te depaseste. Am sa incerc sa o simplific. Marea e frumoasa si plina de mistere. In ea nu poti infige steguletul, intelegi? Ea e mult mai noua de fiecare data. Si, tocmai d-asta, imi place mai mult marea decat muntii.
- Am inteles. O sa te duc la mare, la vara. Multumita?
- Peste poate...!
- Ei,s-a rezolvat. Acum ne-o tragem si noi? intreba el, purtand pe buze un zambet ce excludea refuzul.