Urma să îi iau interviu în acea dimineață și aveam emoții foarte mari. Auzisem despre ea de la părinți, bunici, prieteni, din filme și cărți- era o persoană cunoscută de toată lumea iar eu aveam incredibila onoare de a-i pune întrebări.
Am plecat de acasă cu o oră mai devreme, luând după mine laptopul, reportofonul și caietul cu notițe, ca o școlăriță care își face bine treaba.
Iar ea s-a lăsat așteptată- aflasem că face asta de obicei- și în timp ce fumam nervoasă țigară după țigară, mă întrebam oare cum arată? O să vină îmbrăcată în negru, cum îi era stilul sau va alege ceva mai color? E tânără și frumoasă sau bătrână decrepită? Ce accesorii morbide are în vestitele ei buzunare largi? Priveam încontinuu spre ușă, sperând ca următorul client să fie ea.
Când a apărut, fumul din încăpere a părut mai dens și aerul rarefiat. S-a așezat în fața mea și a spus cu o voce răgușită:
- Hai să terminăm repede, am multă treabă.
Am ridicat privirea- era incredibil de frumoasă! O femeie de vreo 40 de ani, cu părul lung și ondulat, ochii negri adânciți în orbite și gura senzuală. Și-a scos portțigaretul și a început să fumeze liniștită, contrazicând graba cu care vorbise. Purta o rochie lungă de culoare incertă- un verde care se schimba în funcție de unghiul din care priveai și avea unghiile scurte, negre și îngrijite, iar pe fața ei nu se vedea nici urmă de rid, ca și cum vârsta trebuia intuită.
M-am așezat mai bine pe canapea. Simțeam că-mi tremură mâinile când am deschis laptopul:
- Nu o să vă rețin mult, am spus urmărindu-i reacția. Sunteți o persoană- dacă îmi permiteți să spun așa, foarte cunoscută și totodată detestată de mulți. Cum vă face să vă simțiți acest lucru?
- Domnișoară, a exclamat, întrebarea asta este un nonsens! Nu îmi pasă cum sunt percepută atât timp cât îmi fac bine treaba. Oamenii ar trebui să înțeleagă și să accepte acest lucru.
- Dar este destul de greu...Vă plac oamenii, în general?
- Foarte mult! Sunt o sursă nelimitată de sentimente contradictorii.
- Ați putea detalia?
- Cu plăcere. Îmi plac în general tinerii, acei tineri care mă caută și au nevoie de mine fără să își dea seama. Apelează la serviciile mele într-un moment de nesiguranță sau euforie și savurez cu plăcere privirea lor uimită atunci când îi desfăt cu îmbrățișările mele. Nu le vine să creadă, iar asta se vede în ochii lor. După primul moment de extaz, încep să se agite, să mă respingă strigându-mi că nu-i merit și încearcă să fugă prin tot felul de tertipuri. Îmi plac și bătrânii, deși în cazul lor nu găsesc nicio plăcere- mi se oferă fără ezitare și fără regrete.
- Dar copii?am întrebat notând în continuare.
- Aș aprecia dacă nu ai înregistra conversația asta.
Am dat la o parte reportofonul. Între timp și-a făcut apariția și chelnerul. Doamna a comandat un vin roșu foarte scump și s-a așezat picior peste picior, cu o mână mângâindu-și obrazul stâng:
- Pe copii îi detest. Sunt atât de mici și de neștiutori încât de multe ori încerc să-i îndepărtez. Nu le înțeleg lacrimile și mânuțele întinse spre fața mea, mă obosesc cumplit.
Am înghițit în sec. Privirea ei rece și inexpresivă îmi dădea fiori pe șira spinării. M-am uitat în jur: oare clienții de la mesele alăturate erau curioși de prezența ei? Păreau că nici nu au remarcat-o...
- Care este cea mai neplăcută experiență pe care ați avut-o?
- Dragă, în meseria mea am foooarte multe experiențe neplăcute. Dacă vrei, ți-o pot descrie pe cea mai recentă. A fost o indiancă de vreo 18 ani, o creatură cu adevărat inteligentă după standardele voastre- mie îmi e egal, toți sunteți la fel. Ei bine, fata asta avea ceva în privire, un fel de liniște care m-a demoralizat pentru câteva secunde și, crede-mă, mi se întâmplă foarte rar asta! Stăteam amândouă pe marginea podului și priveam apa unduind ca un șarpe imens. S-a uitat la mine cu ochi senini și a zâmbit ca și cum EA ar fi trebuit să-mi dea MIE curaj, apoi m-a luat de mână și am sărit împreună în apă. A fost prima care chiar a părut să mă vadă cu adevărat, și crede-mă că am o vastă experiență, așa cum scrie și în CV-ul meu.
A zâmbit sarcastică, sorbind din vin:
- Dar e și foarte multă rutină. Nu prea se întâmplă lucruri noi în viața mea. Călătoresc mult, cunosc tot felul de oameni, nimic nu mai e nou pentru mine.
- În cazul acesta, ce faceți atunci când nu vă cheamă datoria?
- Draga mea, datoria nu mă cheamă pe mine, eu o chem pe ea. Nu există momente de respiro, chiar și când plănuiesc să-mi iau o vacanță, se găsesc vreo 5000 de netoți să apeleze la mine și îmi strică planurile. E foarte solicitant pentru o singură ființă, dar nu mă plâng. Îmi place ceea ce fac. Ești foarte palidă, nu-ți place ce auzi!
- Este...cu totul nou. Încerc să înțeleg.
- Nu te obosi, domnișoară. Nu ai cum să înțelegi acum. Asta a fost tot? Trebuie să plec, mă așteaptă un taximetrist pe Bulevardul Unirii și vreau să-l prind până nu ia altă comandă. Apoi am de făcut o vizită la maternitate ceea ce e o corvoadă, dar n-am încotro.
Am privit-o lung și în sinea mea m-am gândit că poate ar fi mai bine să trag de timp; în felul ăsta aveam să amân inevitabilul.
- Știu ce gândești, a spus ea. Nu ești așa deșteaptă pe cât crezi, draga mea. Mi-a făcut plăcere să te întâlnesc, o să ne revedem.
- Când? am întrebat panicată.
- O să știi, crede-mă, mi-a răspuns zâmbind și s-a ridicat de la masă. Am rămas tăcută în urma ei, cu un început de amețeală și o durere în corp greu de localizat.
Mi-am terminat cafeaua și am plecat. Afară ningea ca-n poveștile copilăriei și îmi venea să plâng- de fericire, de tristețe: nici eu nu mai știam.
