A intrat într-o încăpere subterană luminată în nuanțe de roșu, unde tablourile - agățate pe pereți sau sprijinite pe stative- erau însoțite de descrieri amănunțite. Mici statuete părând neterminate, cu semnele daltei adânc încrustate în lut, aveau diverse forme abstracte și erau puse lângă obiecte vechi din ceramică, fără nicio legătură între ele. Un muzeu ce părea fantezia unui om care a găsit mai multe lucruri pe care le-a considerat de valoare și le-a expus în subsolul casei. Diana pășea în urma unui grup de studente interesate mai mult de selfie-uri, fiindcă se opreau la fiecare obiect pentru poze de grup, făcând-o și pe ea să se oprească. Era distrasă și mintea ei nu voia să abandoneze un cuvânt pe care tocmai îl auzise :"augmentare". Îl întorcea pe toate părțile și, cu cât îl repeta mai mult, cu atât îi părea mai ciudat. Ar fi vrut să îl caute în dicționar, dar telefonul nu avea semnal în încăpere. În tot acest timp, din spatele ei auzea fără să asculte un glas de bărbat care comenta fiecare lucrare, adresându-se parcă nimănui fiindcă nimeni nu răspundea. Enervată puțin din cauză că nu putea asculta muzica din surdină, s-a întors să vadă cine este și a înghițit în sec, recunoscându-l: figura blajin-ironică, cu părul alb și mustățile lungi, ceruite și întoarse în sus, într-o încercare nereușită de a semăna cu Dali, nu îi era deloc necunoscută, dimpotrivă. Citise toate romanele și poeziile acestui bărbat și îl admira atât de sincer încât purta mereu cu ea, în geantă, prima carte scrisă de el. Bărbatul i-a zâmbit, mulțumit că explicațiile lui au ajuns totuși la cineva. - Nu ți se pare, domnișoară? a întrebat, venind lângă ea. Diana a întors repede privirea, fixând-o asupra vârfurilor pantofilor, ca o fetiță timidă. Nu ar fi vrut să pară că îl recunoaște fiindcă atunci nu s-ar mai fi putut abține să îi ceară un autograf, poate chiar un interviu. În schimb, dacă nu avea nicio reacție la vederea unui scriitor atât de cunoscut, s-ar fi crezut că era o ignorantă . - Da... a răspuns încet, fără să știe despre ce a fost vorba. - Cum te numești? - Diana Matei. - Diana, zeița vânătorii și Sfântul Matei. Ce alăturare de nume cel puțin interesantă! Diana și-a strâns mai tare geanta pe umăr și a zâmbit încurcată : - Și al dumneavoastră este ingenios! Bărbatul a râs zgomotos și ecoul s-a întors în ha ha-uri lugubre până la ei. - Al meu este de scenă. Era plină literatura română de Ioni. Diana știa. Au înaintat prin încăpere, zăbovind mult timp la bustul unui Cezar jumătate bărbat, jumătate femeie. Scriitorul lovea sacadat cu bastonul de lemn în podeaua din piatră și comenta fiecare lucrare într-un mod amuzant, spre surprinderea Dianei care știa cât de tragice îi erau romanele. Râdea ușor în pumn, ascunzându-si fața, spre bucuria bătrânului. După turul complet al muzeului, ieșirea la lumina soarelui a fost anevoioasă . Scriitorul s-a oprit o clipă, cu mâna streașină deasupra ochilor, și a privit nedumerit în jur. - Pe acolo trebuie să merg! a declarat, arătând cu vârful bastonului spre o cărare îngustă pe care treceau oameni în șir indian. Mi-a părut bine să te cunosc, domnișoară Diana! Tânăra ar fi vrut să îl îmbrățișeze, să îi spună că era modelul ei în viață și datorită lui începuse să citească literatură contemporană, totuși s-a mulțumit să își pună mâna în palma întinsă a scriitorului și să zâmbească : - Asemenea! Pe drum și-a scos telefonul și a căutat cuvântul care o obseda de o oră: AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare. A chicotit ușor, ca pentru sine; nu ar fi ghicit niciodată ce însemna. Apoi a urcat în tramvai și și-a scos cartea pe care o lua mereu cu ea. Chiar dacă o știa aproape pe de rost, a început din nou să o citească: "Ileana era o fată singuratică . În micile pauze dintre cursuri, îi plăcea să se refugieze cu o carte pe genunchi la umbra nucului imens din curtea facultății. Răsfoia distrasă paginile îngălbenite, în timp ce mesteca un fir de iarbă, fără să audă glasurile colegilor ei care se amestecau ca-ntr-un foșnet de frunziș tomnatic... "
