Frica are un rol diferit în viața fiecărui om, în funcție de personalitatea și modul lui de gândire, dar și de situații pe care le întâmpină zi de zi. La mine este un sentiment aproape constant. Frica de faptul că părinții îmbătrânesc și poate nu mai au timp să viziteze țările frumoase în care își doresc să ajungă. Teama că o să-mi pierd cățelușa pe care o iubesc de nu mai pot. Groaza că la un moment dat o să rămân blocată sau chiar o să cad cu liftul. Totul s-ar putea rezuma la frica de moarte, venind în doze mici în fiecare zi. Subconștientul meu are o satisfacție morbidă în a dezvolta povești dramatice. Iar noaptea este de neoprit...Toate micile frici recurente capătă în coșmar proporții colosale. Sunt ca entitățile descrise în filmul Bird Box, doar că în cazul meu nu au urmări atât de drastice.
Imaginația mea mi-a omorât rând pe rând sau toți deodată oamenii pe care îi iubesc, și am plâns cu patos, ca și cum ar fi fost adevărat. Am trecut prin diferite ipostaze fatidice, fără a putea schimba finalul; ca într-un coșmar din care nu te poți trezi, chiar dacă realizezi că este doar un vis urât....Și singurul lucru bun din toate astea este deșteptarea la realitate; momentul în care îmi dau seama că totul a fost doar o festă a creierului meu ciudățel.
Știu că avem cu toții fricile noastre, de aceea te întreb: Care este cea mai mare frică a ta?
