Bătăile lugubre ale crengilor în sticla geamului m-au făcut să tresar panicată, privind în jur prin întunericul de nepătruns. Vântul șuiera prin coardele de viță uscate și purta zăpada spre lacul din spatele casei, înghețat și el de iarna timpurie.
Am aprins lampa de citit de pe noptieră și m-am uitat câteva clipe, fascinată, la jocul de lumini pe care becul pâlpâind nesigur îl făcea pe tavan- probabil o biată muscă în căutare de căldură sfârșise pe acel rug auriu. Mi-am strâns halatul mai aproape de corp și am ieșit în prispa ce dădea spre curte. Peisajul alb, aproape sălbatic, m-a întâmpinat aducându-mi aminte de copilărie și am zâmbit cu gândul că poate copilul meu va avea șansa să trăiască aceleași ierni ca și mine. Am desenat cu degetul arătător un chip haios pe geamul aburit și m-am întors în cameră tremurând de frig. Plapuma groasă și foarte grea m-a acoperit ca un cocon și am adormit mulțumită.
În visul meu eram din nou mică și îmi sprijineam palmele înghețate de soba caldă, ascultând sfârâitul monoton al lemnelor arzând. Bunica mea croșeta stând în vârful patului înalt, în timp ce sora ei povestea despre tinerețea lor cu o melancolie înduioșătoare. Îmi făcea plăcere să le ascult și timpul petrecut alături de ele părea încremenit într-un continuu Ajun de Crăciun.
Îmi închipuiam soldați ruși mărșăluind pe ulițele satului în căutare de hrană și băutură și pe ele, niște copile cu codițe ciufulite și ochi speriați, ascunse în podul casei, privind siluetele acelea înfricoșîtoare.
Alteori mi se părea că simt mirosul pâinii proaspete pe care mama lor o făcea în cuptorul de afară și aroma parfumată a vinului, iar viața grea povestită cu atâta nostalgie îmi părea desprinsă din basme.
Aș fi vrut să prelungesc cât mai mult visul, însă razele soarelui s-au strecurat pe lângă draperia întunecată și mi s-au așezat peste pleoape, trezindu-mă. O nouă zi fără cele două persoane atât de dragi sufletului meu...
