Crimă pe strada trifoiului

Atât de linişte încât se auzea ţigara arzând pe buza scrumierei.
- Şi acum ce facem?
Întrebarea plană în aer, o dată cu fumul. Ferestrele erau închise, iar perdelele îmbâcsite acopereau semi-întunericul de afară. Tot cartierul amorţise, suspendat în aşteptarea unui răspuns.
- Mai respiră? se auzi o voce înceată, mai puţin tremurătoare decât ar fi cerut-o situaţia.
- Nu ştiu, nu îmi dau seama. Poate ceva nu a mers bine... Ce s-a întâmplat pe drum?
- Am aşteptat vizavi de benzinărie, cum am stabilit...A băgat benzină, şi-a cumpărat o sticlă de apă apoi...Apoi am venit şi l-am abordat, cum era planul.
- Şi cum ţi s-a părut? Părea că ar suspecta ceva?
- Da, vezi să nu! Era roşu la faţă ca un gogoşar răscopt când m-am apropiat de maşină. Părea grăbit, ce-i drept, dar nu a ezitat să mă invite înauntru...
- Apoi?
- Apoi i-am zis o adresă; asta pe care mi-am notat-o pe mână. Şi a demarat. Pe drum râdea aiurea şi-ncerca să fie spiritual. Am râs şi eu, să nu creadă că sunt vreo îngâmfată. Mirosea urât în maşină, a bătrâneţe şi încă ceva...
- Lasă asta.
- Ei şi când am ajuns în faţa barului deja începea să se codească. L-am tras de mână, l-am băgat în bar şi ne-am aşezat la o masă mai în spate. Şi-a luat apă cu lămâie, idiotul. " Conduc, conduc" repeta cu vocea aia piţigăiată a lui. Eu mi-am luat vin alb. O carafă! "Ce pot să mai fac eu cu tine dacă eşti beată?" mi-a zis nesimţitu, aşa că i-am întors-o: pune-ţi imaginaţia la contribuţie.
- Prea multe detalii, femeie ! Spune pe scurt. A ieşit beat de acolo sau nu?
- Praştie, îţi spun.
Se lăsă din nou tăcerea. Cele trei femei îşi aruncară priviri întrebătoare, atât cât se putea în camera din ce în ce mai întunecată. Mobila scârţâi fără a fi atinsă. Toate tresăriră preţ de o clipă.
- Şi-a dat seama unde mergeţi?
- Nu cred, era prea ocupat cu coapsele mele. Mormăia încontinuu ceva, dar nu se uita la drum. E dată naibii maşina aia a lui, pic de zgomot nu face! Ca o felină, îţi spun.
- Fetelor, adunaţi-vă. Cineva să aprindă o lumină aici, parcă suntem în cavou.
Cea care vorbi se ridică de pe covor şi scoase un caiet din bibliotecă. Îl deschise la ultima filă pe care era scrisă o listă. Urmări cu degetul cele câteva rânduri, apoi rupse şi mototoli foaia.
- Deci, omu era beat rangă şi nu îşi dădea seama unde îl duci. Ar fi nasol să îşi revină şi să vadă că...
- Nu se mai putea ţine pe picioare...De la vinul ăla alb, dacă îţi vine să crezi!
- Bun. E inconştient, deci...
- Dacă îşi revine?
- O să fie la câţiva metri sub pământ când o să se întâmple. I-ai dat-o, nu glumă..Uită-te şi tu, sângerează ca un porc de Crăciun! Acum trebuie să ne mobilizăm şi să-l cărăm dracu de aici.
- Mai trebuie să aşteptăm.
În sufrageria vecinilor, cineva obosea un radio, schimbând posturile. Pisica râcâia uşa de la baie, mieunând.
- Cafea, cineva?
- De cafea ne arde nouă acuma, Tina?!
- Cum vreţi, eu mă duc să-mi fac.
- Vezi să nu-l trezeşti p-ăla, că te pun să-l crestezi cu briciul!
Cu ibricul într-o mână şi borcanul de zahăr în cealaltă, făcu un salt peste cadavrul din bucătărie şi aprinse aragazul. Focul sfârâii, încălzindu-i degetele. O aromă plăcută se risipi în încăpere, acoperind mirosul neplăcut al sângelui care se prelingea pe lângă topor, printre şuviţe de păr năclăite.
- Bolborosea ceva despre nişte bani de chirie, strigă amestecând în ceaşcă.
- Bineînţeles. Afurisitu dracu!
- De când nu e plătită?
- De luni de zile... Ne ameninţa că ne dă afară.
- Deci am făcut o treabă bună până la urmă, exclamă venind cu tava în sufragerie. Cafea, vreţi? Vă daţi seama, suntem un fel de Raskolnikov la puterea a treia! Am scăpat lumea de un păduche ordinar.
- Da, numai că ăla a fost prins până la urmă. Vrei să se întâmple asta şi cu noi?
- Nu, Doamne, nu...
- Deci nu mai e timp de pierdut. Beţi-vă cafelele şi la treabă!
La 3 dimineaţa, când toată Strada Trifoiului era cufundată în beznă şi tăcere, trei femei târau pe scări un cadavru înfăşurat într-o mantie neagră de ploaie. Afară, nici ţipenie de om. Maşina mergea fără zgomot, alunecând pe străzile întortocheate ca o pisică la vânătoare, până spre cel mai îndepărtat şi mizer loc de la marginea oraşului.
A doua zi, soarele strălucea voios pe cer, strecurându-se prin perdele murdare, aşezându-se moale şi fierbinte pe obrajii femeilor care dormeau ca şi cum niciun mister nu s-ar fi închegat în noaptea ce trecuse.