Crinul s-a ofilit la fereastră, dar încă îşi mai împrăştie mirosul ameţitor, înecăcios, peste mobila prăfuită şi hainele murdare de pe fotoliu. Geamul e cald, cearşafurile împrăştiate şi televizorul încă aprins.
"Coadă infernală pe Autostrada Soarelui"...
În tigaie sfârâie trei peşti, scrumiera e plină de mucuri de ţigară şi apa din pahar s-a încălzit. Pe faleză, trec doi îndrăgostiţi hohotind la nimicuri. Fata îşi aruncă privirile pe fereastră: "Mi-ar plăcea să locuiesc aici, atât de aproape de mare..."
"Şi mie..." îi răspunde el, privind-o.
Asfaltul e încins. În grădină, atârnat de doi copaci, se leagănă un hamac gol. Alături, pe iarbă, zace o carte deschisă la prima pagină. "Tot aşa trec, cu literă mică, versurile lui Francis Jammes, ducând în trap mărunt, spre cerul cel mai dulce, şi-n văratec parfum de sulfină, livănţică, mintă şi romaniţă, numele fetelor de altădată..."
- Peştele ăsta mă priveşte! E revoltat.
El râde încet, sorbind din ţigară.
- De ce revoltat?
- Nu ştiu...Poate că avea şi el o familie, o iubită...
- Atunci cred că ar fi trebuit să-i prindem pe amândoi. Mureau fericiţi.
Râsul şi zgomotul veselei se împrăştie în toată bucătăria, picioarele desculţe se lipesc de gresia caldă. De la vecini răzbate un acord de muzică proastă.
Departe, departe se aud valurile izbindu-se de diguri. Pescăruşii răspund ameţiţi, planând deasupra mării.
