Mi-era dor de albastrul tău învolburat, să-mi culc pletele pe valurile tale sărate, în plin soare de vară. Mi-au lipsit atâtea luni serile răcoroase cu sunet sacadat, odihnitor și, în depărtare, muzică și râsete tinere. Oricum ți s-ar numi plajele, îmi ești dragă de când abia învățam să îți spun în cuvinte cât de dor mi-a fost de tine. O iubire de copilă romantică, la poalele tale mi-am depus atâtea visuri...Câte secrete păstrezi oare? Sau poate, nepăsătoare ca după o îndelungată văduvie, nu te mai mișcă sentimentele. Doar vântul...doar el te mai face să dansezi.
Ca atunci când eram mică, întind brațele să te cuprind și mi-aș petrece toată viața la malul tău, fără nicio clipă de nefericire. Iar tu, fidelă, m-ai strânge lângă tine înconjurându-mă.
Iernile sunt din ce în ce mai lungi. Credeam că este doar o bucurie de copil să te văd în fiecare an, dar am crescut și tot la tine îmi îndrept gândul la fiecare început de vară. Și câți oare te mai caută, câți au tânjit după răcoarea ta în zilele toride...
E prea puțin timp și din nou trebuie să-ți urez rămas bun, sperând să revin iar și iar, sperând să mă aștepți ca-n fiecare an!
23.06.2019
