Pictură în cuvinte

Niciodată nu m-am priceput la pus culori pe pânză, tocmai de aceea mi s-a părut întotdeauna fascinantă imaginea pictorului cu hainele pătate de culori, lucrând neobosit în atelierul său plin de praf şi naturi statice. E un fel de aspiraţie fantasmagorică de-a mea de a surprinde în culori mişcări şi expresii faciale, de a-mi umple camera cu tablouri în ale căror colţuri din stânga să scrie discret dar totuşi vizibil: Sofia Călinescu.

Nu am însă ambiţia autodistructivă a lui Michelangelo, şi nici talentul excepţional al lui Da Vinci, cu atât mai puţin genialitatea lui Dali, aşa că mă limitez la semne negre pe alb pentru a descrie ce cu pensula nu ştiu.

Îmi aleg un personaj care să nu fie frumos, deoarece frumuseţea egală îmi pare anostă, dar nici urât fiindcă privirii îi place să se relaxeze pe o imagine plăcută. Iau un bărbat de vreo treizeci de ani deoarece are trăsăturile deja formate.

Nu îl pun să stea nemişcat ore întregi, dimpotrivă, îl rog să vorbească, să povestească lucruri vesele sau triste, să râdă, să se încrunte, să privească în gol sau la un obiect anume...Îl las să fumeze în atelierul meu, să pună ce muzică îi place şi chiar să danseze dacă nu-i este ruşine de privirea mea. Îi dau o carte să citească, îl pun să inventeze poveşti şi-l provoc să descrie ce simte în clipa respectivă. El trebuie să mă asculte cuminte, şi să mă lase să-l "pictez" exact cum îl vad:

Are faţa uşor triunghiulară, cu pomeţi proeminenţi şi fruntea înaltă şi lată-nspre tâmplele acoperite de părul tăiat într-o tunsoare incertă-nici prea lung, dar nici prea scurt cum îl poartă majoritatea bărbaţilor. Sprâncenele-i sunt deschise la culoare, ca şi cum singurul lor scop ar fi de a accentua arcadele pronunţate peste care se mulează. Între ele, atunci când stă-ncruntat, se sapă două cute ce par a fi prelungirea nasului adâncit la bază şi vizibil proeminent doar din profil. Ochii-i sunt nici foarte mici dar nici prea mari , cu pleoape grele, negri si afundaţi in orbite, iar distanţa scurtă dintre ei îi dau un aspect de copil. Buzele subtiri, cu taietura dintre ele clar definită, sapă pe obraji două cute atunci când se deschid într-un zâmbet, dezvăluindu-i totodată dinţii albi şi frumos aliniaţi. Gâtul îi este scurt şi oarecum gros în comparaţie cu faţa, umerii nu foarte laţi, iar braţele lungi cu mâini mici şi degete scurte ce păstrează în ele amintirea copilului de odinioară.

Trăsăturile personajului meu nu sunt constante aşa cum ar fi normal, ci se schimbă odată cu trăirile sale interioare, ca o oglindă ce-i arată fără echivoc sufletul. Cu o singură mişcare a sprâncenelor aduse în sus la bază reflectă nesiguranţa, teama, creând imaginea unui suflet de copil neajutorat închis într-un trup de bărbat. O dată cu apropierea sprâncenelor una de alta, într-o încruntare nu tocmai convinsă, sugerează ideea de duritate pe care culoarea ochilor o accentuează. Cu un zâmbet i se luminează tot chipul, făcându-l să pară sincer şi inocent pe bărbatul ce în urmă cu câteva clipe privea încruntat şi nemilos.

Ochii-i sunt negri, iar când te privesc, nu o fac cu acea insistenţă şi profunzime caracteristică oamenilor cu ochi inchisi la culoare, ci par a privi în interior, afundaţi în gânduri la care nimic din afară nu are acces.

Personajul meu are vocea modulată în sunete înalte şi răguşite, sau joase şi liniştitoare, repetându-şi cuvintele fără a fi însă constant, cum nici trăsăturile sale nu sunt. El îşi odihneşte ţigara între degetul mijlociu şi cel arătător, fumul împrăştiindu-se ca dintr-o flacără de lumânare. Vorbeşte puţin şi-i place să-şi cântărească ideile înainte de a le rosti ştiind că, odată spuse, ele nu mai pot fi retrase. Priveşte obosit prin încăpere, sub ochi adunându-i-se cearcăne ce păstrează-n ele nopţi nedormite şi ore lungi şi obositoare de muncă necontenită.

Acesta este portretul unui personaj drag mie, pentru care însă nu am culori şi pensule, cu atât mai puţin pânză albă. Există oare culori pentru expresivitatea unui chip? Dar negru suficient de intunecat pentru o privire? Au ei, pictorii, materiale pentru a reda gânduri pe pânză? Dacă nu, şi dacă am reuşit să redau concret imaginea unui portret binecunoscut, înseamnă că-mi pot aşeza fără ezitare semnătura în stânga paginii.

Sofia Călinescu