Inexprimabil

Da Da Da, eu am înţeles. Sunt tunsă ca Herta Muller neintenţionat şi neintenţionat nu o citesc. Şi ascult aceiaşi melodie de o săptămână ( experimentez efectul muzicii asupra creierului uman). Am o dragoste subterană pe care o scot la iveală doar în serile de vară, acum însă nu e vară iar numele ei va rămâne încă neşoptit. Am şi-o dorinţă stupidă de a fi considerată nebună pentru a putea merge pe stradă în picioarele desculţe. Eu trebuia să fiu geniu, dar s-au opus părinţii!

De ce încercăm să ne exprimăm clar, când gândurile noastre în sine nu sunt clare? Pentru a fi înţeleşi de ceilalţi! Uităm însă că aceşti "ceilalţi" gândesc la fel de haotic. Cât despre cuvinte...sunt doar nişte măşti ale gândului. Ştii, măşti veneţiene! Frumoase, colorate, sclipitoare, dar în fond tot nişte măşti suprapuse pe adevăratul chip rămân. Ne credem plini de intenţii bune şi de aspiraţii măreţe, când de fapt suntem toţi o apă şi-un pământ. Avem pretenţii de sinceritate, cu toate astea minţim în draci, fiindcă minciuna-i frumoasă mai ales când e crezută.

Suntem falşi falşi falşi !

Vrem să iubim şi ne proclamăm iubirea ca fiind una aparte, înălţătoare, dar de fapt alergăm după o iluzie şi ne complacem în aşternuturi străine de ceea ce numim IUBIRE.

Suntem mici mici mici!

Vrem fericirea când nici măcar nu ştim s-o descriem. Alergăm după o iluzie, uitând de ce avem. Aspirăm la lucruri imposibile, uitând să fim simpli.

Suntem răi răi răi !

Rănim şi suferim, suferim şi rănim ! Suntem nişte blegi care nu ştiu să zâmbească atunci când totul e pierdut ! Ne agăţăm unii de alţii ca nişte naufragiaţi pe-un vapor scufundându-se. Batjocorim singurătatea....

Poate c-ar trebui totuşi să-mi schimb numele. Şi oja. Şi melodia preferată.