o inimă în plus

În timp ce se întorcea de pe terenul de fotbal cu zâmbetul victorios pe buze şi cu glasurile colegilor încă vii în urechile sale, băiatul a atins cu vârful adidasului un obiect roşiatic şi plin de praf. L-a ridicat uimit, l-a şters cu mâneca hanoracului şi l-a privit în lumina felinarului lângă care se oprise. Spre surprinderea lui, obiectul a început să ticăie...Nu-şi dădea seama ce avea în mână, şi totuşi îi aducea aminte de ceasul pus sub pătura căţelului său cu intenţia de a-l amăgi pe animăluţ că încă este lângă mama lui.

Bătăile scurte şi repezi ale obiectului îl amuzau şi, luând decizia să păstreze noua jucărie, o vârî pe sub fermoarul între-deschis al hanoracului, aproape de inima sa. Auzea acum câte două bătăi simultane, ca şi cum inima lui şi obiectul găsit ar comunica printr-un limbaj codificat, indescifrabil pentru posesorul lor.

Cu sentimentul pe care îl avea de obicei când găsea un animal al nimănui pe uliţa satului şi se gândea ce argumente să inventeze pentru a-şi convinge mama să-l accepte, aşa şi acum se-ndrepta spre casă cu aceleaşi gânduri şi frământări.

Inima sa bătea din ce în ce mai tare pe măsură ce luminile palide ale ferestrelor casei sale se zăreau tot mai evidente, ca doi ochi scrutători în aşteptarea unui venetic.

Mama repara o fustă când el intră călcând pe vârfuri în odaie şi se-nchise în camera lui, scoţând apoi obiectul găsit şi punându-l pe birou pentru a-l analiza mai bine. Era cât un pumn de mic şi roşu ca o căpşună coaptă. Palpita încă rar şi cadenţat.

După o noapte în care gândurile nu i-au dat pace, copilul şi-a îmbrăcat hainele, şi-a vârât ciudatul ceas în buzunar, pornind apoi prin sat pentru a afla cine şi-a pierdut inima sau are nevoie de una în plus. Aflând scopul vizitei lui, toţi vecinii îi închideau uşa în faţă făcându-şi cruci adânci cu privirile la cer, ca şi cum obiectul acela ar fi reprezentat semnul unei apropiate Apocalipse.

Cu fiecare refuz vehement, cu fiecare spaimă justificată totuşi, inimioara ticăia tot mai slab, umplându-i ochii de lacrimi micului ei posesor.

Nimeni nu mai vroia, nimeni nu mai avea nevoie de o inima; însă când băieţelul credea că totul e pierdut, un bătrân cu privire senină, îmbrăcat într-un sacou cenuşiu, prea gros şi rupt în coate, l-a oprit şi l-a-ntrebat ce ascunde în pumnul strâns. Văzând obiectul viu, a exclamat emoţionat: " Ştiu cine are nevoie de o inimă! Însă e doar una singură pentru atât de mulţi oameni care nu o au..."