Introspecţie

Nimeni nu îmi spune că sunt o persoană rea. Toţi din jurul meu se feresc să afirme un lucru pe care eu îl ştiu atât de bine şi fac asta din două posibile motive...pentru a nu mă supăra, ştiind cât de uşor le-ar fi sau pentru că nu au descoperit încă acest aspect atât de caracteristic personalităţii mele.

Sunt plină de defecte şi nu accept să mi se spună că am greşit, chiar dacă ştiu foarte bine că aşa e. Nu ştiu să spun Iartă-mă! sau Ai dreptate!, considerând că asta ar putea fi o slăbiciune din partea mea. Sunt plină de contradicţii, dar vreau ca măcar cei din jur să mă creadă puternică şi sigură pe mine, fiindcă eu nu pot.

Îmi place să îi văd suferind din cauza mea pe cei pe care-i iubesc, luând suferinţa lor drept dovada faptului că sunt importantă pentru ei. Supuşi astfel la nenumărate teste constând în supărări nemotivate din partea mea şi frământări din partea lor, ajunge să-mi fie milă de ei şi să mă simt la rândul meu ca o nemernică.

Deseori încerc să fac un pact cu mine însumi şi să renunţ la flagelarea psihică a celor dragi, testarea lor rămânând în mintea mea şi constând în analize nemiloase cu verdicte uneori nedrepte, ca un doctor care-i inventează pacientului său o boală pentru a avea de ce să-l opereze.

Asemeni unui animal care se preface mort pentru a-şi păcăli prada, eu mă prefac a fi vulnerabilă atunci când greşesc faţă de ceilalţi, victimizându-mă şi răsturnând astfel situaţia în favoarea mea. De cele mai multe ori ajung să cred chiar şi eu în nevinovăţia mea, aducând argumente convingătoare şi apelând la lacrimi atunci când cuvintele nu mă mai ajută.

Sunt cea mai subiectivă persoană pe care o cunosc şi privesc totul prin prisma a ceea ce cred, ce văd, şi ce simt eu. Le dau celorlalţi sfaturi chiar dacă nu am trecut prin experienţele lor şi îi ascult doar fiindcă îmi place să fac asta. Sunt foarte egoistă şi-ncerc mereu să analizez situaţiile în funcţie de cât de mult mă avantajează ele pe mine, ceea ce mă face să cred că nu sunt o prietenă atât de bună pe cât par. Vreau să fiu urmată, deşi nu îmi place să mă impun, vreau să fiu cea mai bună, deşi urăsc competiţia şi mă feresc cât pot de mult din calea ei.

Îmi place să ştiu că sunt iubită necondiţionat, nedând în schimb nici un sfert din dragostea pe care o primesc, cu toate astea mă simt ca pungaşă la drumul mare atunci când nu pot oferi nici măcar prietenie celui care mă iubeşte.

Iubesc complimentele fiindcă mă fac să mă simt bine, şi le urăsc în acelaşi timp deoarece nu ştiu cum să le primesc şi ce să fac cu ele. Le uit repede de cele mai multe ori, ţinând minte în schimb jignirile pe care mintea mea le amplifică, dând naştere unei noi supărări inutile care, din fericire, trece repede odată ce cauza ei a fost elucidată în faţa vinovatului.

Sunt calmă mai mereu, deşi în sinea mea-i furtună de-ntrebări , suspiciuni neîntemeiate, contradicţii şi nedumeriri care-şi au răspunsurile în afară şi pe care totuşi nu-ndrăznesc să le cer. Toate cuvintele şi gesturile persoanelor care mă-nconjoară le radiografiez şi-ncerc să le dau semnificaţii dincolo de adevărata lor intenţie, găsind lucruri bune la străinii de care nu-mi pasă şi rele la apropiaţii în jurul cărora îmi concentrez viaţa.

Sunt răutăcioasă şi ironică atunci când cineva mă deranjează cu un gest sau un cuvânt, încercând în acest fel să-l fac să regrete. REGRETUL e probabil cuvântul care mă caracterizează cel mai bine, deoarece sunt puţine lucruri pe care într-un final nu ajung să le regret, şi de asemenea încerc să-i fac pe ceilalţi să regrete şi cea mai mică imprudenţă făcută faţă de mine.

Uneori sunt ipocrită şi pot aborda un zâmbet inocent deşi în mine sunt gânduri departe de a fi frumoase sau binevoitoare. Pot spune Te iubesc cu uşurinţă, întâmpin însă dificultăţi atunci când chiar simt ceea ce urmează să mărturisesc. Persoanele pe care le iubesc cu adevărat sunt foarte puţine, însă pun lucrul acesta pe seama faptului că o să-mi dau seama de intensitatea sentimentelor mele abia atunci când ele vor fi puse la-ncercare.

Nu-mi place ca ceilalţi să mă cunoască atât de mult încât să nu-i mai intereseze să descopere nimic altceva, crezând că asta e tot şi că pot ghici următorul meu pas, drept pentru care mă îndepărtez ori de câte ori mă simt dezgolită de secrete. Ţin mult la universul meu pe care l-am construit vreme de 20 de ani, şi care este alcătuit din toate lucrurile, gândurile, ideile, speranţele, pasiunile, iubirile, şi amintirile mele; încerc să dezvălui câte puţin din fiecare şi reuşesc de cele mai multe ori prin scris....fiindcă am nevoie de scris, aşa cum am nevoie şi de oamenii şi situaţiile din jurul meu pentru a mă putea cunoaşte cu adevărat.