Evantaiul cu flori de regina nopţii

Iubiri interzise-Este poate cea mai interesantă piesă de teatru la care am asistat până acum (spun piesă deoarece am facută legătura între cele două acte).

Când credeam că nu mai am nicio şansă să văd în Bucureşti o piesă care să mă emoţioneze cu adevarat (cum a reuşit Inimă de câine), iată că părerea mi-a fost anulată într-un mod cât se poate de îmbucurător.

Hanjo este genul de piesă cu replici care nu-ţi dau timp să respiri, să le analizezi, fiind o întreagă metaforă a condiţiei umane...Personajele fug de realitate, refugiindu-se în vis şi aşteptare deşartă ca unic scop fără de care viaţa nu şi-ar avea sensul. Tânăra ce şi-a pierdut minţile din cauza iubirii ei neîmplinite nu constituie drama unui femei ce suferă din în urma plecării bărbatului iubit, ci este o metaforă despre imposibilitatea realizării unui sentiment atunci când depărtarea dintre cei doi dispare. Iubirea este posibilă doar atât timp cât se află undeva la nivelul viselor, devenind o adevărată obsesie, un ţel măreţ datorită neputinţei de realizare.

Plecând de la piesă, îţi stăruie în minte ideea: poate că eu sunt fereastra care nu se mai deschide...

Seijo vorbeşte despre o lume cinică, depravată, în care orice sentiment pur este luat în derâdere, iar bunătatea este socotită drept o făţărnicie. Fratele nerecunoscător, umplut de venin, îşi urăşte sora pentru grija pe care aceasta i-o poartă sacrificându-şi demnitatea în folosul bunăstării lui materiale şi emoţionale. Această ură îl determină s-o ucidă deoarece nu-i este permis s-o iubească.

Aceste două piese ce vorbesc despre lucruri diferite în aparenţă, se unesc în ideea că fuga de realitate este ultimul colac de salvare al omului aflat în pragul disperarii, sau chiar al nebuniei.

Un amestec încântător de bucăţele de ziar rupt, evantaie cu zăpadă sau cu flori de regina nopţii, sunete menite să crească impactul replicilor asupra spectatorilor, cearşafuri mânjite şi farfurii sparte. O piesă la care ori nu înţelegi nimic şi te întorci la rutina ta insignifiantă cu gândul c-ai pierdut timp şi bani degeaba, ori te face să reflectezi asupra unor lucruri pe care cu ocazia asta le regăseşti în tine şi pleci cu gândul sfâşietor că ai fost spectatorul propriei conştiinţe.