Colţ de literatură

Bulevardul Primăverii este pustiu, în timp ce fulgii de nea acoperă urmele zilei trecute. Sub un felinar, un cuplu îşi impărtăşeşte promisiuni de nopţi fără somn şi dimineţi cu ceai de măr, biscuiţi şi cearcăne grele. La umbra înserării, mâinile lor se ating, reci şi tremurande, iar râsul fetei răsună sinistru între clădirile gri, cu balcoane închise. - Nu râde, să nu ne audă! şopteşte el, încetand s-o mai gâdile. -Cine...? O pisică sare din copac, pusă pe fugă de un motan cafeniu cu ochi luminoşi. -Cine? repetă ea privind in jur, şi presându-şi sânul cu mâna pentru a-şi domoli bătăile inimii. -Oraşul, iubito. Râsul continua, mai vesel. -Prostuţule, ce-i pasă oraşului de noi? Ca raspuns, de departe- dintr-o cămăruţă cu lumina stinsă- răsună o sonată a lunii desprinsă de pe clapele unui vechi pian. Cei doi tineri ascultă cu răsuflarea tăiată, încercând să desluşească de unde se aude melodia în al carei ritm fulgii par că dansează . Din ce în ce mai lin, din ce în ce mai voal...

Răcoarea dimineţii pătrunde pe sub uşă, dând parcă un sens steluţelor de gheaţă formate la geam. Din curte vin ca-ntr-un tropot nebunesc sunet de tobe şi glasuri de copii. Orice cuvânt ar spune sună la fel în vâltoarea dimineţii...domn domn dom dom do do...,iar toba le ţine isonul, trezind câinii din sat şi creând un vacarm drăcesc în care nici cel mai îndârjit om nu ar mai putea adormi la loc. Covrijii stau înşiraţi pe-o funie atârnată de-un cui, iar paşii mamei se apropie grăbiţi, urmaţi de scârţâitul uşii: - Trezeşte-te, mamă, e ora prânzului. După câteva clipe, glasurile încetează mulţumite de recompensă şi liniştea se reaşterne. Doar un câine în depărtare mai scoate-un "ham" doar ca să fie... Monica se-ntinde şi cască prelung. Răsuflarea ei se-mprăştie în aburi; în sobă lemnele sunt deja scrum rece. Cu mişcări molatece şi troznituri de oase, se ridică din pat şi-şi îmbracă rochia pregătită de cu seara: acea rochie păstrată doar pentru astfel de ocazii. îşi î...

Dragostea e ca o piersică verde, ar spune un copil. O zăreşti accidental printre frunze primăvara timpuriu, în timp ce te joci de-a v-aţi ascunselea cu copiii din sat. E crudă încă, îţi poţi da seama, şi singura din pom. O priveşti îndelung, salivând la gustul şi culoarea ei viitoare. Şi aştepţi. În fiecare dimineaţă e acolo, din ce în ce mai pârguită, cu rouă proaspătă prelingându-se de-a lungul pufului abia răsărit. Şi o acoperi cu frunze, ca nu cumva un copil nerăbdător să o culeagă prematur. Curând alte piersici se zăresc timid prin verdele pomului, dar niciuna nu e la fel de frumoasă ca prima. Şi aştepţi. Nicio zi nu e suficient de bună pentru a o culege şi nu te hotărăşti. Oare s-a copt? Pomul e plin deja cu alte piersici la fel de colorate, derutante, suficiente pentru ceilalţi copii. Dar ei nu mai aşteaptă, ci le culeg grămadă în coşuri împletite, castroane de metal şi chiar în poala rochiei, ducându-le acasă fericiţi. Iar dimineaţa când te trezeşti cu inima strânsă la gâ...

În ziua de azi oricine poate fi poet. Nu-i nevoie de rimă, de ritm sau măsură Tot ce trebuie să faci e să înşiri Sentimente aleatorii, Un gând hoinar şi melancolic, Reţeta unei prăjituri de casă Şi câteva vorbe de duh. Apoi adaugi un titlu pompos Sugestiv şi de prisos (fără rimă, ţine minte!) Şi te semnezi la sfârşit Gata capodopera! Câţiva nătăfleţi, desigur, O să găsească profunzimi de nepătruns Şi geniu demn de-un Eminescu În cele câteva zeci de rânduri Inutile. ( care totuşi strâng suspine virtuale mai ceva ca filmele cu vampiri adolescenţi)

- Eşti sigură că mai ai nevoie de asta? am întrebat-o, sperând să-mi observe tristeţea din glas. - Da, te rog. Doar zece minute. Pentru ultima oară, promit! şi s-a aşezat în faţa măsuţei, cu mâinile întinse parcă pentru a se năpusti asupra ei imediat după aprobarea mea. - Bine...Începe tu prima. Grăbită şi veselă ca o şcolăriţă, a pus sticluţa cu lichidul vişiniu pe măsuţă. M-a privit lung, îndatoritoare, apoi a turnat câteva picături în fiecare cupă. - Te iubesc! mi-a şoptit cu un lung suspin. Amândoi, în acelaşi timp, am băut licoarea. Ea, fericită, eu nedumerit. Pentru ce mai avea nevoie de o ultimă încercare ? De o lună de zile era mai tăcută, mai gânditoare, mai absentă decât de obicei. Ultimul vis părea să nu-i fi adus nicio mulţumire deşi ne-am reîntâlnit ca întotdeauna, într-un decor atât de cunoscut- decorul primei noastre zile petrecute împreună. Zâmbea, mă strângea de mână şi-mi şoptea: "Ne-am regăsit", iar vântul şuiera cu ecou în tunelul rece. Era şap...

La un anumit punct, parcul se desparte în două cărări înguste şi întunecoase, străjuite de stejari bătrâni care opresc între crengile lor lumina plăpândă a stelelor. La capătul acestor cărări, beznă şi un miros aspru de iarbă arsă. El se opreşte, iar zgomotul paşilor lui se stinge lăsând în urmă un vag ecou. În jur, nicio piatră pe care să se aşeze şi, în liniştea deplină, să se poată gândi la ce e de făcut. Aprinde un băţ de chibrit şi flacăra slabă îi luminează degetele, doar pentru o clipă, apoi îl aruncă departe şi înjură în gând, ca şi cum n-ar vrea să fie auzit. " Bun, şi acum...încotro? " Singur, într-un parc pustiu despre care nici măcar nu ştie în ce cartier este situat. Iar cartierul, oare în ce oraş? Dar oraşul... O luminiţă roşiatică îi distrage atenţia de la întrebările sale şi ridică privirea: băţul de chibrit încă nestins zboară spre cer. Uluit, El mai aprinde unul şi îl aruncă; aceasta parcurge drumul celui de dinainte şi i se alătură- două luminiţe depăr...

"Cu tristeţe-n suflet simt cum moare vara"...spune un poet din umbră, constant şi melancolic, la fiecare sfârşit de august. E trist, ce-i drept, ca printre adieri reci de vânt şi replici în franceză pe o insulă plină de oameni şi trandafiri ofiliţi, să simţi cum trece vara...

Îmi plac verile cu miros de fructe strivite şi lungile plimbări în parc, evocând obsesiv dorul de mare. Ceaiul dimineaţa are un alt gust decât cel pe care îl ştiam cu mult timp în urmă, iar seara vine întotdeauna mai repede. Filmele sunt monotone şi interminabile, cu dialoguri inexpresive, artificiale. Gândurile se împrăştie în planuri neclare, iluzii aleatorii şi speranţe, întotdeauna speranţe, împrejurul unei bănci pe o insuliţă verde unde numai cuplurile îşi au locul. Bacnotele zboară doar noaptea, rebele şi neştiute de nimeni, aşteptând un nou fericit posesor, şi mucurile de ţigară îşi scuipă tutunul sub paşii mulţimii. Iar luna veghează, veghează, veghează...Nimic nu-i este necunoscut, deşi cu ardoare şi vanitate sperăm să fim unici. Vara trece încet, dar noi ne grăbim să o trăim cât mai mult, iar marea, ca în fiecare an, rămâne impasibilă la absenţa noastră.

Crinul s-a ofilit la fereastră, dar încă îşi mai împrăştie mirosul ameţitor, înecăcios, peste mobila prăfuită şi hainele murdare de pe fotoliu. Geamul e cald, cearşafurile împrăştiate şi televizorul încă aprins. " Coadă infernală pe Autostrada Soarelui" ... În tigaie sfârâie trei peşti, scrumiera e plină de mucuri de ţigară şi apa din pahar s-a încălzit. Pe faleză, trec doi îndrăgostiţi hohotind la nimicuri. Fata îşi aruncă privirile pe fereastră: "Mi-ar plăcea să locuiesc aici, atât de aproape de mare..." "Şi mie..." îi răspunde el, privind-o. Asfaltul e încins. În grădină, atârnat de doi copaci, se leagănă un hamac gol. Alături, pe iarbă, zace o carte deschisă la prima pagină. " Tot aşa trec, cu literă mică, versurile lui Francis Jammes, ducând în trap mărunt, spre cerul cel mai dulce, şi-n văratec parfum de sulfină, livănţică, mintă şi romaniţă, numele fetelor de altădată..." - Peştele ăsta mă priveşte! E revoltat. El râde încet, sor...

Tocmai am terminat de citit Maestrul şi Margareta , un roman care m-a surprins. Mă aşteptam la o poveste de dragoste tipică secolului 20, -nu căutasem înainte recenzii- subestimând astfel talentul scriitoricesc al ruşilor. Cu toate astea, mi-am dat seama imediat că ceva e putred...în Rusia, când două dintre personajele principale ale poveştii fac cunoştinţă cu un străin mai puţin obişnuit şi se avântă într-o discuţie legată de existenţa binelui şi a răului. Astfel, haosul cuprinde tot oraşul la venirea acestui individ care se prezintă ca fiind specialist în magie neagră , dornic să susţină o reprezentaţie la teatrul Variete unde, cu ajutorul unui aşa-zis dirijor de cor şi a unui motan uriaş, negru şi vorbitor, exploatează lăcomia spectatorilor, oferindu-le bani falşi şi rochii ce dispar o dată cu ieşirea posesoarelor din clădire. Şi fiindcă, aşa cum se spune, Diavolul e în detalii, acesta nu se mulţumeşte doar cu atât, ci are grijă să răspândească panica şi nebunia printre toţi pseud...

- Mie nu-mi plac copiii! a exclamat femeia, sorbind meticuloasă din paharul cu picior. Rujul roşu-aprins s-a întins peste buzele subţiri, dând impresia că cineva i-ar fi furat un sărut grăbit. Ce să fac cu copiii? Să stau toată ziua după fundul lor, să mă agit la prima lacrimă, la primul urlet... Ceilalţi clienţi ai restaurantului o priveau într-o tăcere uimită. Solista cânta cu ochii închişi, voit neatentă la spectacolul dintre mese. - Am o carieră, domnilor, o carieră pe care o respect...Tinereţea e prea scurtă pentru a face copii! continuă femeia, aşezându-şi mai bine pe umeri blana de leopard. Un domn îi întinse o ţigară şi-i cuprinse mâna în semn că trebuie să înceteze. Ea mulţumi şi începu să râdă zgomotos. - Credeţi că glumesc?! Parcă aţi fi nişte miei proşti, nu vă daţi seama că suntem manipulaţi să urmăm nişte etape impuse de Ei! Nimic din ce vedeţi nu e alegerea noastră, fraierilor ce sunteţi! Ne-au adus aici, promiţându-ne viaţă, dar în schimb... Femeia se opri în mom...

Atât de linişte încât se auzea ţigara arzând pe buza scrumierei. - Şi acum ce facem? Întrebarea plană în aer, o dată cu fumul. Ferestrele erau închise, iar perdelele îmbâcsite acopereau semi-întunericul de afară. Tot cartierul amorţise, suspendat în aşteptarea unui răspuns. - Mai respiră? se auzi o voce înceată, mai puţin tremurătoare decât ar fi cerut-o situaţia. - Nu ştiu, nu îmi dau seama. Poate ceva nu a mers bine... Ce s-a întâmplat pe drum? - Am aşteptat vizavi de benzinărie, cum am stabilit...A băgat benzină, şi-a cumpărat o sticlă de apă apoi...Apoi am venit şi l-am abordat, cum era planul. - Şi cum ţi s-a părut? Părea că ar suspecta ceva? - Da, vezi să nu! Era roşu la faţă ca un gogoşar răscopt când m-am apropiat de maşină. Părea grăbit, ce-i drept, dar nu a ezitat să mă invite înauntru... - Apoi? - Apoi i-am zis o adresă; asta pe care mi-am notat-o pe mână. Şi a demarat. Pe drum râdea aiurea şi-ncerca să fie spiritual. Am râs şi eu, să nu creadă că sunt vreo îngâm...

Autogară, Mangalia. Până aici am venit cu taxiul, de teamă să nu ne rătăcim. Lungi explicaţii, drumuri care cotesc ba la stânga, ba la dreapta. Umeri ridicaţi Suntem turişti, întrebaţi pe altcineva... E soare şi căldura lui topeşte asfaltul. Briza mării ne aduce miros de alge uscate şi de muguri. Nu avem mărunt, schimbăm şi intrăm în sala de jocuri- aerul e răcoros şi miroase a metal. El se aşează şi trage la rame, eu îl privesc plictisită. Entuziasm aporape disperat, hotărârea de a nu pierde. Fără chef, măsor din ochi sala. Din ce în ce mai puţină lume, apoi linişte. Ieşim. Staţia e plină. George se plimbă de la un capăt la altul turbat de nerăbdare, revine, mută bagajele, îmi spune să-l aştept şi dă fuga până la cel mai apropiat chioşc pentru a-şi lua ţigări. Două chinezoaice mici cât două păpuşi ruseşti râd subţirel şi vorbesc cu un glas neverosimil de gros. Lumea e nervoasă; autocarul întârzie. Îmi aprind o ţigară, apoi o arunc nefumată. Mă mustră că fac risipă. Ştii că n...

Câmpia se-ntindea cât vedeai cu ochii, mărginită doar de cerul posomorât de dinaintea furtunii. Pe suprafaţa verde,un punct mic şi alb aluneca aparent fără ţintă; un copil ce ţinea în căuşul palmelor câteva seminţe de mandarine, căutând un loc prielnic pentru un viitor copăcel. Găsi un uşor dâmb şi îl netezi cu vârful piciorului, apoi se aşeză în genunchi şi începu să scobească pământul tare cu degetele, murdărindu-şi unghiile şi mânecile bluzei. Brodoane fierbinţi alunecau pe fruntea lui înaltă, traversată de linii subţiri ce dădeau chipului său un aer de concentrare. Privi îndelung cele cinci seminţe gălbui, apoi le aşeză cu grijă în groapă şi le acoperi, însemnând locul cu o crenguţă de nuc. Îşi plimbă palmele deasupra lor, ca şi cum ar fi vrut să le grăbească dezvoltarea, vrăjindu-le, şi zâmbi mulţumit când treaba păru terminată. Stropi mărunţi de ploaie se-nmulţeau pe pământul uscat, peste mormântul semninţelor şi câmpul însetat, gonind paşii băiatului spre cărarea bătători...

Luna trece de la un nor la altul, lăsând în urmă o dâră albicioasă, presărată cu stele. Întunericul mohorât înghite treptat toate casele de pe strada Scânteii; doar susurul îndepărtat al unei ape nevăzute dă de ştire că lumina nu s-a stins definitiv. De-a lungul aleii, în ritm de paşi înceţi, şovăitori, un felinar aruncă forme pe asfaltul încă ud şi dezvăluie figura încărcată de barbă cenuşie a unui bătrân gârbovit sub mantaua de iarnă. În mâna stângă, bărbatul ţine o sticlă înfăşurată într-o foaie de ziar mototolită, cu scrisul şters de prea multă atingere. O picătură se agită pe fundul sticlei, vede bine în lumina slabă a felinarului. O las pentru mai târziu! , îşi spune cu glas tremurător, căutând în jurul său pe cel care ar vrea să-i fure avutul. Paşii greoi îl poartă pe lângă gardurile joase ale caselor cufundate în tăcere. Se opreşte, ascultând încordat apa îndepărtată şi respiraţia orăşelului adormit, apoi lasă felinarul jos şi se aşează lângă el, aşteptând. Aşteptând... ...

- Stii care e problema noastra? Problema e ca ne inventam zei din nevoia asta absurda de a crede in ceva, in cineva, intr-un sens mai presus de... Zapada se asezase peste statuile ce strajuiau aleea, strecurandu-se printre degetele de la picioarele, peste ochii intre-deschisi si pe crestetele acoperite de onduleuri mici, sapate cu dalta. Uriasii de piatra, albi si diformi, pareau acum mai reci ca niciodata, orbi la trecere celor doi tineri, surzi la vorbele lor... Cuvintele se loveau cand de un umar, cand de un obraz, circuland in ecou prin parcul pustiu, insotite de scrasnetul pojghitei de gheata ce trada foste gropi pline cu apa. Andrei se opri si incepu sa-si caute ceva prin buzunarele hainei, scotand o injuratura de ciuda ca mainile-i rosii si tremurande nu voiau sa-i asculte gandul. - Mai presus de...unde dracu le-am pus? Ai o tigara? Andreea dadu din umeri si se sprijini cu spatele de una din statui- o femeie sustinand pe umerii-i lati un ulcior de apa. Parul i se rasfira ...