Maestrul şi Margareta
Tocmai am terminat de citit Maestrul şi Margareta, un roman care m-a surprins. Mă aşteptam la o poveste de dragoste tipică secolului 20, -nu căutasem înainte recenzii- subestimând astfel talentul scriitoricesc al ruşilor. Cu toate astea, mi-am dat seama imediat că ceva e putred...în Rusia, când două dintre personajele principale ale poveştii fac cunoştinţă cu un străin mai puţin obişnuit şi se avântă într-o discuţie legată de existenţa binelui şi a răului.
Astfel, haosul cuprinde tot oraşul la venirea acestui individ care se prezintă ca fiind specialist în magie neagră, dornic să susţină o reprezentaţie la teatrul Variete unde, cu ajutorul unui aşa-zis dirijor de cor şi a unui motan uriaş, negru şi vorbitor, exploatează lăcomia spectatorilor, oferindu-le bani falşi şi rochii ce dispar o dată cu ieşirea posesoarelor din clădire. Şi fiindcă, aşa cum se spune, Diavolul e în detalii, acesta nu se mulţumeşte doar cu atât, ci are grijă să răspândească panica şi nebunia printre toţi pseudo-intelectualii din cercurile de literatură şi teatru, astfel încât aproape fiecare dintre ei ajunge să facă o vizită la clinica de psihiatrie a celebrului doctor Stravinski.
Umorul negru al lui Bulgakov este evident încă de la primele pagini (oare întâmplător Diavolul lui e german?), iar cele două planurile paralele- Judecata lui Yeshua şi scandalul produs de Woland şi suita lui în societatea moscovită- sunt legate prin povestea Maestrului şi a soţia sale de taină, Margareta, a căror dragoste sfidează timpul, spaţiul şi chiar moartea.
Spunea cineva că acest roman nu se citeşte, ci se simte. Avea dreptate. Similitudinile dintre carte, Faust al lui Goethe şi opera omonimă a lui Gound- pactul cu diavolul, Noaptea Valpurgiei, personajul feminin Margareta- m-au dus cu gândul la starea pe care am avut-o asistând la piesa de teatru de la Sibiu. Acelaşi efect, aceeaşi plăcută nedumerire.
Astfel, haosul cuprinde tot oraşul la venirea acestui individ care se prezintă ca fiind specialist în magie neagră, dornic să susţină o reprezentaţie la teatrul Variete unde, cu ajutorul unui aşa-zis dirijor de cor şi a unui motan uriaş, negru şi vorbitor, exploatează lăcomia spectatorilor, oferindu-le bani falşi şi rochii ce dispar o dată cu ieşirea posesoarelor din clădire. Şi fiindcă, aşa cum se spune, Diavolul e în detalii, acesta nu se mulţumeşte doar cu atât, ci are grijă să răspândească panica şi nebunia printre toţi pseudo-intelectualii din cercurile de literatură şi teatru, astfel încât aproape fiecare dintre ei ajunge să facă o vizită la clinica de psihiatrie a celebrului doctor Stravinski.
Umorul negru al lui Bulgakov este evident încă de la primele pagini (oare întâmplător Diavolul lui e german?), iar cele două planurile paralele- Judecata lui Yeshua şi scandalul produs de Woland şi suita lui în societatea moscovită- sunt legate prin povestea Maestrului şi a soţia sale de taină, Margareta, a căror dragoste sfidează timpul, spaţiul şi chiar moartea.
Spunea cineva că acest roman nu se citeşte, ci se simte. Avea dreptate. Similitudinile dintre carte, Faust al lui Goethe şi opera omonimă a lui Gound- pactul cu diavolul, Noaptea Valpurgiei, personajul feminin Margareta- m-au dus cu gândul la starea pe care am avut-o asistând la piesa de teatru de la Sibiu. Acelaşi efect, aceeaşi plăcută nedumerire.
Comentarii
Trimiteți un comentariu