Mandarin

Câmpia se-ntindea cât vedeai cu ochii, mărginită doar de cerul posomorât de dinaintea furtunii. Pe suprafaţa verde,un punct mic şi alb aluneca aparent fără ţintă; un copil ce ţinea în căuşul palmelor câteva seminţe de mandarine, căutând un loc prielnic pentru un viitor copăcel.
Găsi un uşor dâmb şi îl netezi cu vârful piciorului, apoi se aşeză în genunchi şi începu să scobească pământul tare cu degetele, murdărindu-şi unghiile şi mânecile bluzei. Brodoane fierbinţi alunecau pe fruntea lui înaltă, traversată de linii subţiri ce dădeau chipului său un aer de concentrare.
Privi îndelung cele cinci seminţe gălbui, apoi le aşeză cu grijă în groapă şi le acoperi, însemnând locul cu o crenguţă de nuc. Îşi plimbă palmele deasupra lor, ca şi cum ar fi vrut să le grăbească dezvoltarea, vrăjindu-le, şi zâmbi mulţumit când treaba păru terminată.
Stropi mărunţi de ploaie se-nmulţeau pe pământul uscat, peste mormântul semninţelor şi câmpul însetat, gonind paşii băiatului spre cărarea bătătorită ce-l conducea acasă.

Noaptea trecu greu, străbătută de fulgere, iar dimineaţa veni răcoroasă. Copilul se-ncălţă în grabă şi alergă spre locul unde îl aştepta, spera el, un copăcel frumos şi roditor. Căută din priviri locul unde plantase mandarinii, dar nu găsi decât pământ lipicios şi un cer mohorât, prevestitor de noi furtuni. Crenguţa de nuc era azvârlită departe, purtată de vânt. O culese şi o băgă în buzunarul pantalonilor. Poate mâine...
A doua zi însă nu-i oferi nicio alinare, nici a treia, însă continuă să vină în fiecare zi, cu speranţa că va zări de departe rodul muncii sale; totuşi câmpia continua să-l dezamăgească de fiecare dată. Ici-colo apăreau, printre ierburi din ce în ce mai înalte, copăcei verzi şi mlădioşi, cu frunze late, acrişoare. Copilul îi studia pe fiecare în parte, pentru a se convinge că nu erau ceea ce căuta, apoi se-ntorcea întristat acasă. Zi după zi. An după an.
Ciorile se-nvârteau deasupra câmpiei, croncănind, şi se legănau gălăgioase pe câte-o creangă de nuc; atât de negre şi de înghesuite încât păreau a fi fructe. Pomii înalţi, cu frunzele pârjolite de soarele verii, adunau ca-ntr-o îmbrăţişare toată umbra deasupra unui mandarin plăpând care împrăştia un parfum îmbietor, exotic, peste câmpia înverzită.