Fă-mă artă!
"Acordaţi-mi, vă rog, 15 minute!" am auzit o voce odată cu atingerea de mână. M-am întors. În faţa mea stătea o copilă cu ochi visători şi surâs de păpuşă rusească, rugându-mă din priviri să-i acord acele 15 minute atât de semnificative...
Ne-am aşezat pe nişte cutii de lemn ce închipuiau cufere-scaune improvizate, şi a început să-mi citească cu glas domol întrebările pe care le avea notate cu un scris dezordonat pe o coală de hârtie verde. Vedeam cum îi tremură mâinile de-o emoţie pe care n-o pricepeam. În gand o linişteam spunându-i că se află in faţa unui simplu om ce şi-a descoperit şi încearcă să-şi perfecţioneze vocaţia. Atâta tot.
În timp ce-i răspundeam, rând pe rând, la fiecare întrebare, ea mă privea cu ochi profunzi; simţeam cum îmi scormoneşte în suflet cu acea privire, înlăturând-mi cuvintele şi semnificaţiile lor. Dădea uşor din cap în semn de aprobare, dar ştiam că nu-mi mai asculta demult vorbele, ci mintea ei era undeva în mintea mea. Mă simţeam dezgolit. Îmi sorbea cuvintele şi gândurile, îmi asculta tăcerile răbdătoare, ma-nţelegea şi părea că-mi vorbeşte la rândul ei din priviri.
Curând, începusem să mă despoi de toate rolurile pe care le păstram in mine încă, şi să mă dezvălui ei într-o formă nedefinită, pe care numai o altă formă aidoma cu mine o poate înţelege...
În acele minute am constatat, nu fără bucurie, că încă exista lumea în a cărei existenţă începeam să mă-ndoiesc. O lume plină de mister şi fascinaţie, o lume a sacrificiului pentru artă şi frumos.
"Trebuie să învăţăm să disociem arta de artist, şi artistul de om"...mi-a întrerupt şirul ideilor cu o concluzie la care meditasem cu mult înainte, şi care speram că va ajunge şi la oamenii cu care luam contact zi de zi. Ea a tăcut apoi, în aşteptarea unei aprobări sau negări din partea mea, răspuns ce nu mai venea. Mi-a zâmbit cu acel zâmbet enigmatic al ei şi mi-a mulţumit pentru timpul acordat. "Ce suflet frumos trebuie să aibă" imi spuneam, şi mă-ntrebam dacă într-adevar, dintre noi doi, eu sunt artistul...
Mi-a cerut să-i acord 15 minute din viaţa mea, şi i-am acordat viaţa mea in 15 minute, fără regret şi cu siguranţa că ea a ştiut să inţeleaga ceea ce nu se poate exprima în cuvinte...
Ne-am aşezat pe nişte cutii de lemn ce închipuiau cufere-scaune improvizate, şi a început să-mi citească cu glas domol întrebările pe care le avea notate cu un scris dezordonat pe o coală de hârtie verde. Vedeam cum îi tremură mâinile de-o emoţie pe care n-o pricepeam. În gand o linişteam spunându-i că se află in faţa unui simplu om ce şi-a descoperit şi încearcă să-şi perfecţioneze vocaţia. Atâta tot.
În timp ce-i răspundeam, rând pe rând, la fiecare întrebare, ea mă privea cu ochi profunzi; simţeam cum îmi scormoneşte în suflet cu acea privire, înlăturând-mi cuvintele şi semnificaţiile lor. Dădea uşor din cap în semn de aprobare, dar ştiam că nu-mi mai asculta demult vorbele, ci mintea ei era undeva în mintea mea. Mă simţeam dezgolit. Îmi sorbea cuvintele şi gândurile, îmi asculta tăcerile răbdătoare, ma-nţelegea şi părea că-mi vorbeşte la rândul ei din priviri.
Curând, începusem să mă despoi de toate rolurile pe care le păstram in mine încă, şi să mă dezvălui ei într-o formă nedefinită, pe care numai o altă formă aidoma cu mine o poate înţelege...
În acele minute am constatat, nu fără bucurie, că încă exista lumea în a cărei existenţă începeam să mă-ndoiesc. O lume plină de mister şi fascinaţie, o lume a sacrificiului pentru artă şi frumos.
"Trebuie să învăţăm să disociem arta de artist, şi artistul de om"...mi-a întrerupt şirul ideilor cu o concluzie la care meditasem cu mult înainte, şi care speram că va ajunge şi la oamenii cu care luam contact zi de zi. Ea a tăcut apoi, în aşteptarea unei aprobări sau negări din partea mea, răspuns ce nu mai venea. Mi-a zâmbit cu acel zâmbet enigmatic al ei şi mi-a mulţumit pentru timpul acordat. "Ce suflet frumos trebuie să aibă" imi spuneam, şi mă-ntrebam dacă într-adevar, dintre noi doi, eu sunt artistul...
Mi-a cerut să-i acord 15 minute din viaţa mea, şi i-am acordat viaţa mea in 15 minute, fără regret şi cu siguranţa că ea a ştiut să inţeleaga ceea ce nu se poate exprima în cuvinte...
Comentarii
Trimiteți un comentariu