de culoare ierbii uscate

Ce urati ii sunt ochii, si totusi ce culoare frumoasa...Cuvintele "maine" si "dimineata" pe care tocmai le rosteste au culoarea ochilor ei de iarba uscata. Nu-i de mirare ca s-a nascut toamna, ca si cum l-ar fi strivit pe septembrie-ntre gene...
R-urile ei accentuate ma fac sa i le numar in gand..."patRu si un sfeRt la univeRsitate"; vocea ei seamana cu o chitara dezacordata ce scartaie intr-o sala de teatru goala. Imi irita auzul si vreau sa plec, sa inchid ochii si sa tac pentru a tacea si ea. Cu mainile inrosite de frig isi cauta in geanta portofelul-o carpa inflorata cusuta la trei capete si cu un fermoar la al patrulea din care scoate o bacnota verde si mi-o intinde o data cu un suras ce-i schimonoseste obrajii:"Ti-i datoram".
Privesc nedumerita bacnota pe a carei suprafata e imprimat portretul lui Nicolae Iorga....(de-ar sti el cat de putin valoreaza...).
"Nu-i nevoie" spun indepartand hartia cu un gest de nepasare. As vrea sa-i cer sa plece...Sa plece, dar nu inainte de a-i mai privi o ultima data ochii...Atat de urati si totusi atat de frumosi, verzi si rautaciosi, de culoarea ierbii uscate...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Aida

Kassandra, leandri și cicade

Sfârșit de vară