Anonimul 12

 Având în vedere că este primul an în care am mers la Festivalul de Film Independent Anonimul din Sfântul Gheorghe, m-am gândit că ar fi frumos să împrăștii în zare câteva impresii. Mint, de fapt mi-a spus cineva: "Așteptăm să citim părerile" (chestie care, recunosc, mi-a crescut ego-ul cu un grad), așa că m-am pus pe treabă și iată ce am clocit:

În primul rând țin să spun că Delta Dunării, pe care o văd pentru prima oară în ultimii 20 de ani, este un mic colț de Rai unde timpul literalmente a stat în loc. Peisajele sunt de-a dreptul idilice, cuvintele nu mă ajută să le descriu la adevărata valoarea, dar în fotografiile prietenilor mei par desprinse dintr-o țară îndepărată, tot timpul verde.

 Ploaia și vântul ne-au cam stat în gât pe parcursul festivalului, diminuând treptat din voia bună cu care am ajuns, dar trecând peste asta, am cunoscut oameni frumoși cu cel puțin o pasiune în comun: filmul, delta sau atmosfera de festival. Iar muzica a fost o revelație continuă: "Ce mișto e melodia asta, caut-o pe Shazam!" M-am simțit ca un copil care dă iama în cofetărie și nu se decide care prăjitură e mai bună. exact așa.

Campingul e curat și arată ca un sătuc în sine, iar oamenii par că se ghidează după reguli nescrise dar îndelung respectate: în spatele clubului se adună să cânte la chitară, fiecare contribuind cu câte o idee,  vocea sau doar băutură și țigări. Pe băncuțele din fața ecranului se strâng pasionații de film, iar pe ponton cei care vor să stea la povești, acompaniați de dialogul filmelor. 

 Comparativ cu ideea pe care mi-o făcusem despre festival și vremea care o să fie, mi-a părut că sunt atât de puțini oameni și se plimbă dintr-un loc într-altul încât începusem să cred că ori  seamănă foarte mult între ei, ori îmi sunt deja familiari.

Trecând peste descrierile de decor, motivul principal pentru care am mers au fost desigur filmele. Cu toate astea, am apucat să văd doar un lungmetraj cap-coadă și câteva shortcut-uri, în restul timpului dârdâind pe un colț de bancă, cu trei straturi de haine pe mine. Ca să vă faceți o idee, a fost genul de vreme în care nu-ți mai pasă cum arăți, atât timp cât îți e cald.

Filmul pe care l-am văzut- "Chuck Norris vs Communism" a fost un documentar cu mai multe povești având-o ca personaj-cheie pe Irina Margareta Nistor, în care erau prezentate dificultatea și riscurile de a vedea un film străin în România anilor 70, dar și puterea pe care o poate avea acesta asupra mentalității oamenilor. Am râs, mi-a plăcut, l-am votat.

Scurtmetrajele au fost mai puțin decât m-aș fi așteptat, se putea mai bine. Mult mai bine. Ce vreau să spun e că nu sunt suficient de inteligentă încât să înțeleg un film cu un cal care-și face laba apoi merge la curve (femei, nici măcar iepe!) și vomită pe ele. Nici toate substraturile metafizico-abstracte prezentate în celelalte filme pe care le-am văzut. Good job, Irina Nistor, cu selecția! Sperăm ca la anul să avem și noi o animație care să restabilească reputația festivalului. Sau nu. "Nu există-n lumea asta".

Trofeul Anonimul l-a câștigat lungmetrajul românesc "Lumea e a mea", film despre care nu comentez fiindcă nu am ajuns să-l văd, dar am auzit numai lucruri bune. Deci, probabil că merită.

În final, Robin and the Backstabbers au fost dezamăgitori, dar ne-am bucurat că măcar a stat ploaia, iar focul de artificii, pe melodia Alegria- Cirque du Soleil (poate îmi spune și mie cineva care e legătura dintre Anonimul și...) ne-a mai "încălzit"puțin. Sau era de la vodkă, nu știu exact.

În mare, a fost o experiență frumoasă care m-a determinat să-mi regândesc prioritățile- nu ai cum să nu faci asta după ce vezi entuziasmul de pe chipurile participanților- și sper ca la anul Delta să se vadă într-o cu totul altă lumină.