Apocalypse please

 Asfințitul sângeriu se întindea pe cer cât vedeai cu ochii și nimic din frumusețea lui trecută nu prevestea pacea. În buncăr, vreo treizeci de oameni se înghesuiau abia respirând în propriul damf de transpirație. Câțiva copii, cu ochii mari și panicați, plângeau strângând la piept genunchii mamelor.

- Parcă s-a liniștit, a rupt tăcerea un bătrân, privind întrebător spre ceilalți. În bezna aceea plină de tenebre, vocea lui suna ca o ultimă rugăciune.

- Oare mai e cineva, sau suntem ultimii?

Tăcere. Un scâncet metalic sfâșie văzduhul și buncărul se zdruncină din temelii. O femeie începu să țipe isteric și încetă abia când palma bărbatului ei îi răsună pe obraz:

- Taci, femeie!

Ropot de bombe aruncate din cer foarte aproape. Însuși pământul părea să se încline înainte puterii exploziilor. Totul dură incredibil de mult, ca și cum nimic altceva nu mai exista în afară de moarte.

Abia la miezul nopții se reinstală liniștea și oamenii începură să se întrebe dacă nu ar fi bine să iasă la aer, să vadă ce se întâmplă. Un bărbat mai solid își făcu curaj:

- Dacă nu mă întorc, rămâneți aici! și urcă.

Ieșind afară, primul lucru pe care l-a văzut a fost o dâră imensă de fum și pucioasă, ridicându-se parcă din măruntaiele pământului. Și-a dus mâna la ochi și i-a frecat cu violență, apoi a inspirat adânc aerul înecăcios. Priveliștea era dezolantă, peste tot numai rămășițe de oameni, clădiri și arme, printre pâcle de foc arzând neîncetat.

În depărtare se auzea clopotul unei biserici, iar omul se îndreptă într-acolo sperând să găsească pe cineva care l-ar putea ajuta. Cu cât înainte mai mult, cu atât sunetul părea să se îndepărteze, și astfel a mers câțiva kilometri, ghidându-se doar după clopot. Când a ajuns acolo, a descoperit scheletul bisericii înălțându-se spre cer, cu clopotul bătând în vânt.

Omul a căzut în genunchi plângând amarnic.

- Ce cauți aici? s-a auzit o voce în spatele lui.

Când s-a întors, se afla în fața unei creaturi imense, metalice, cu două lumini albastre în loc de ochi și o gură căscată imitând foarte bine maxilarul uman. Omul s-a dat înapoi disperat.

- Nu te teme, moartea e preferabilă față de ce o să urmeze! i-a prins umărul cu brațul său de fier din care ieșeau cabluri luminoase și l-a ridicat doi metri în sus, până la nivelul feței:

- Ce alegi? TU sau CEILALȚI?

Bărbatul îngăimă ceva de neînțeles.

- Oricum nu contează! spuse robotul și îi suflă în față un jet de aer fierbinte, lăsându-l apoi să cadă inert la pământ.

Din spatele bisericii au apărut treptat alți roboți, atât de mulți încât părea că planeta le aparținuse de la începutul timpului și cu toții au pornit în pas molcom spre buncăr.

https://www.youtube.com/watch?v=YFrl01aPPkA