Colţ de literatură

- Ţi-am văzut expoziţia din Viena de săptămâna trecută! mi-a spus el aşezandu-se la masa mea fără să-mi ceară permisiunea. Impresionante fotografii! - Mulţumesc. Ia un loc, am răspuns cu o ironie la care el a zâmbit indulgent. Care fotografie ţi-a plăcut cel mai mult? - Toate sunt excepţionale, şi pot afirma asta tocmai fiindcă nu prea excelez în domeniu, însă cel mai mult mi-a plăcut a doua fotografie de pe peretele din stânga uşii, aceea cu femeia în alb simbolizând tăcerea. Nu am reuşit să te văd acolo, sau nu te-am recunoscut, însă am aflat că te pot găsi aici. Vii în fiecare zi? - Nu chiar în fiecare zi...De câte ori am timp. E locul meu preferat. -Ciudat că nu ne-am mai întâlnit până acum, fiindcă şi eu îmi petrec destul de mult timp aici. Pentru câteva minute s-a lăsat o tăcere stânjenitoare, cum numai între doi străini poate fi; timp în care l-am privit aproape amuzată cum se joacă cu bricheta trecând-o dintr-o mână în cealaltă, cântărind-o parcă. Nu avea degetele cum îmi înch...

Iubiri interzise -Este poate cea mai interesantă piesă de teatru la care am asistat până acum (spun piesă deoarece am facută legătura între cele două acte). Când credeam că nu mai am nicio şansă să văd în Bucureşti o piesă care să mă emoţioneze cu adevarat (cum a reuşit Inimă de câine ), iată că părerea mi-a fost anulată într-un mod cât se poate de îmbucurător. Hanjo este genul de piesă cu replici care nu-ţi dau timp să respiri, să le analizezi, fiind o întreagă metaforă a condiţiei umane...Personajele fug de realitate, refugiindu-se în vis şi aşteptare deşartă ca unic scop fără de care viaţa nu şi-ar avea sensul. Tânăra ce şi-a pierdut minţile din cauza iubirii ei neîmplinite nu constituie drama unui femei ce suferă din în urma plecării bărbatului iubit, ci este o metaforă despre imposibilitatea realizării unui sentiment atunci când depărtarea dintre cei doi dispare. Iubirea este posibilă doar atât timp cât se află undeva la nivelul viselor, devenind o adevărată obsesie, un ţel măr...

"Sta sa ploua e momentul ala suspendat in care urmeaza sa se intample ceva...bun sau rau...nu mai are nicio importanta...e starea de dinainte de...asta e sta sa ploua!"(Lia Bugnar) Un spectacol simplu, usor tras de par, dar presarat cu replici amuzante ce merita tinute minte. Trei mari actori a caror prezenta s-a facut inca o data simtita: Tania Popa, Maria Buza si Marius Manole. Un spatiu foarte restrans care-ti da posibilitatea de a fi mai aproape de actiune, participand aproape activ la ea...ma refer la momentul in care Gena ii indeamna pe spectatori sa cante odata cu ele. Dezamagita ca mi-am pierdut rezervarea, a trebuit sa ma conformez cu un loc ceva mai departat de asa zisa scena. Tot raul spre bine insa, fiindca astfel am putut fi mai aproape de personajele care treceau prin culoarul dintre mese, lovindu-ma de cateva ori intamplator sau nu de Paul, proprietarul apartamentului in care locuiau cele trei femei cu idealuri marete (aspira la o cariera in muzica, vrand sa s...

Se-ntoarce surprinsă, oprindu-şi mâna înainte de a-şi duce ţigara la buze: -Repetă ce-ai spus! Pe chipul ei se întipareste ura amestecata cu scârbă: -Repetă ce-ai spus, dobitocule! Îşi stinge ţigara într-o farfurie murdară aflată pe măsuţa joasă de lângă pat. Îşi încheie grăbită cămaşa, încurcând butonierele, în timp ce-şi caută cu privirea blugii. Îi găseşte pe spătarul scaunului, de unde aproape că-i smulge şi-i îmbracă cu gesturi violente. - Tu crezi că îmi poţi vorbi oricum, ca unei oarecare?! mă-ntreabă cu tonul ridicat, rămânând cu bocancii în mâini, dar fără să aştepte un răspuns. Mă fixează cu privirea-i neagra şi-ncruntată câteva clipe care-mi par o veşnicie, izbucnind apoi într-un plâns isteric. Aruncă bocancii care se lovesc de piciorul mesei, şi se năpusteşte asupra mea înfingându-şi unghiile în gulerul hainei: -Spune-mi, nenorocitule, ce însemn eu pentru tine?! Îi desprind mâinile de pe mine şi o dau la o parte cu un gest de nepăsare: -Ieşi.... Îşi ia bocancii de unde i-a ...

Trei personaje rupte parca din comediile lui Caragiale. O sala 'claustrofobica', incarcata de oameni. O masa, un birou si mai multe scaune/ cutii deasupra carora atarna lampi. "Mi-am luat un cola light...Bine ca nu mi-am luat cu zahar, ca ne lipeam p-aici." "Bine ca n-ai luat cola zero, ca-ti dadea sticla goala!" "M-am sacrificat! Mi-am amanetat ceasul pentru pistolul ala"; sunt doar cateva dintre replicile cu care cei trei artisti au mentinut zambetul pe chipurile spectatorilor timp de doua ore. Cele trei personaje, comice si tragice totodata in comedia lor, pun la cale un jaf bazat pe o informatie falsa data de unul dintre ei...tipul pampalaului: " Omul cu servieta pe care l-am vazut plecand...nu l-am vazut". Este genul de piesa la care esti pregatit in orice moment sa razi, stiind ca dupa o replica amuzanta nu poate veni decat una..si mai amuzanta! Nu poti renunta la zambet nici macar in momentele can d Teach, interpretat cu mult ta...

Cel mai fascinant detaliu din arta de a fi actor, in afara de capactitatea acestuia de a imbraca diferite caractere straine de personalitatea sa, sau de a adopta gesturi ce nu se regasesc in comportamentul sau, este privirea. Un Rebengiuc, un Bodochi, un Manole, un Zamfirescu nu te va privi niciodata pe tine, ca spectator, fiindca tu in universul lui nu existi. Chiar daca iti vorbeste, fiindca asa ii cere rolul, tu ramai doar un martor al cuvintelor si faptelor sale si nimic mai mult. M-a fascinat dintotdeauna acesta privire intoarsa-nspre sine a marilor actori- un univers la care nu ai acces. Din punctul meu de vedere este un bun reper pentru a-ti da seama daca actorul din fata ta isi traieste personajul, trecand prin toate starile si intelegandu-si sensul cuvintelor, sau se gandeste doar la ce va face dupa ce-si va temina 'programul' pe ziua respectiva. In recenta avanpremiera a piesei "Ivanov'', in care actorii jucau printre spectatori, am avut neplacuta surpri...

Am fost acum ceva timp la piesa de teatru regizata de Radu Afrim- Avalansa- un spectacol diferit, cred ca asta e termentul potrivit pentru a-l caracteriza. Diferit. O piesa de teatru ce descrie o lume in care cuvantul are prea mare greutate, din acest motiv libertatea de exprimare este reprimata cu ajutorul unor legi absurde. Decorul pare mai degraba feeric, inspirand frumusete o data cu raceala caracteristica anotimpului in care se desfasoara actiunea. Cat despre personaje...pot spune, nu fara regret, ca nu m-au facut sa simt trairile pe care incercau sa le sugereze: teama, revolta, panica, disperarea, exceptie facand monologul tanarului interpretat de Marius Manole. Ma refer la momentul in care repeta intr-un mod obsesiv, psihotic chiar : "Sa nu-si dea seama!"" agitandu-si bratele ascunse in niste maneci prea lungi, de parca suspiciunea ar avea materialitate si ar putea fi alungata astfel. Atunci am simtit un fior in spate, si in mod sigur nu venea de la curentul care ...

Eu toamnei te aseaman tot mai mult... ca soapta ei, eu glasul ti-l ascult Ai vocea clara ca o dimineata te-nvalui in mister ca seara-n ceata ai izbucniri sagalnice, cochete si-n zambet-lume-ntreaga de regrete; ai stropi de roua ce-i ascunzi sub pleoapa si ochii tai in departari se-ngroapa ai nostalgii ca in amurguri, seara si te-nfiori ca sub arcus-vioara; ma ametesti ca vinul de podgorii si-apoi te duci ca-n vantul serii-norii... ...si ma intreb mereu: care e doamna care ma fascineaza: tu sau toamna? Romero Morari

N-am să mă apuc să scriu o cronica fiindcă nu am pregătirea necesară pentru acest lucru; pot însă să descriu ce am văzut, respectiv simţit când mă aflam în sală undeva în spatele ultimului rând de unde am privit piesa de teatru. 'Vreau să vorbesc numai despre pumnale, nu să le şi întrebuinţez', spunea cineva al cărui nume nu o sa îl dau aici fiindcă aş risca să par snoabă. Credeam că o sa ratez piesa, dupa ce am aşteptat-o o săptămână, îndemnată să merg de cronicile pozitive pe care le-am citit. Aşadar, am alergat de la metrou până la Grădina Icoanei ţinându-mi cu o mână geanta, şi cu cealaltă cercelul care tot vroia să-mi cada din ureche; o imagine caraghioasă ce-i drept, însă cu puţin noroc nu m-a văzut nimeni. Am ajuns la teatru...trage uşa, împinge uşa, iar trage uşa (doamnele de la bilete îşi reprimau deja hohotele de râs). Am intrat într-un final, cu părul răvăşit şi respiraţia întretăiată. Piesa începuse deja....dupa multe rugăminţi "sunt studentă, nu am întârziat d...

Cum poti iubi o idee?! recompune-te! Recompune-ti visurile in alte culori. Uita-l pe cel care te saruta pe frunte cand nu puteai adormi, uita-l pe cel care te-mbraca in haina lui cand iti era frig, uita-l pe cel care-ti spunea ca esti totul pentru el si priveste-l acum pe strainul din fata ta. Privirea nu-i mai este blanda ca odinioara, ci te fixeaza cu ura si placere sadica, subjugandu-te. Zambetul nu-i mai inseamna de mult timp "te iubesc'', iar in gandul lui nu iti mai ai locul.... "Nu te mai iubesc!", soptesc buzele pe care inca iti doresti sa le saruti, iar tu il iubesti ca o nebuna, universul tau concentrandu-se in jurul universului lui. Ti-ai uitat zambetul de dragul zambetului lui, ti-ai neglijat fiinta in favoarea visurilor la care doar el aspira, iar amintirile toate iti sunt legate de fiinta care acum te priveste cu ura si zambet ironic, asteptand sa faci miscarea gresita ce-i poate reda libertatea. Cu mana tremuranda iti duci revolverul la tampla si n...

Fată frumoasă cu păr mandarin, nu-ţi lăsa visul să moară! Din ale tale palme umplute cu sâmburi, dă libertate porumbeilor de altă dată şi aşează-ţi apoi tâmpla pe iarbă in căutarea unui alt vis la fel de frumos şi de irealizabil. Încrede-te în el, căci îţi este singurul refugiu rămas din întreaga paradă de vise ce ţi-a defilat în faţa privirii verzi şi lipsite de speranţă. Profită de albastrul cerului de mai, de verdele închis al frunzelor de vişin, de roşul macilor tăi preferaţi, de versurile melodiei 'Savin grace' care-ţi place atât de mult şi lasă-ţi în urmă cărarea ...Cânta, ca altadată...şi danseaza în rochia ta alba tu, fată dragă cu toamnă în păr şi vară-n privire! Nu mai strânge la piept aripile frânte ale porumbeilor...lasă-i să zboare, lasă-i să moară, căci e timpul pentru alţi sâmburi de mandarin şi alţi porumbei ce-ţi cer libertate...