Colţ de literatură

   Când eram mică, aveam o viziune romantică asupra prieteniei. Mi se părea că rostul meu în societate nu este îndeplinit, dacă nu am cel puțin câțiva oameni în jur pe care să îi pot numi prieteni. Vedeam la părinții mei- o generație atât de diferită- vechi prieteni cu care își petreceau sărbătorile, zilele onomastice sau duminicile în care pur și simplu beau și își aminteau de excursiile și petrecerile din trecut. Prietenii erau acolo nu doar la bine, ci și la greu. Îi ajutau pe ai mei la culesul viei, grădinărit sau construit câte ceva la casa de la țară, iar ei le întorceau ajutorul la fel de entuziaști. Totul părea firesc și, deși se mai certau uneori, întotdeauna găseau o cale de a se împăca.   Crescând cu imaginea idilică a prieteniei, am încercat să găsesc, la rândul meu, astfel de oameni. Având totuși o fire mult mai introvertită, m-am rezumat la câte o persoană pe care am simțit-o mai aproape de felul de meu de a fi. Și de fiecare dată am crezut că am gă...

   Atunci s-a produs ruptura. A fost lină, fără lacrimi și dramă inutilă, fără regrete și promisiuni înșelătoare. Ne-am desprins treptat, pe nesimțite, și am rămas ca doi străini care nu mai au ce își spune.     A fost epuizant să îți veghez somnul, mereu cu lacrimi în ochi după o altă nereușită sau umilință dureroasă. Nu ai avut auz pentru strigătul meu mut, nu am avut răbdare pentru tăcerile tale. Ne-am încăpățânat să fim fericiți când fericirea era deja o noțiune fără sens, iar viitorul din ce în ce mai trist.   Nu ai înțeles nimic din ceea ce sunt și îmi doresc, la ce îmi palpită sufletul și ce mă doare, deși ți-am oferit totul. M-am dezvăluit cum nu am mai făcut-o față de nimeni, și am primit în schimb tăcere și răceală. Nu-mi pare rău. Am încercat, am eșuat, ca fiecare om. Aceasta este o scrisoare de adio. Adio celei care am fost și rămas bun tuturor lucrurilor frumoase ce ar fi putut să se întâmple, dacă sufletul meu nu s-ar fi lovit de at...

Mi-era dor de albastrul tău învolburat, să-mi culc pletele pe valurile tale sărate, în plin soare de vară. Mi-au lipsit atâtea luni serile răcoroase cu sunet sacadat, odihnitor și, în depărtare, muzică și râsete tinere. Oricum ți s-ar numi plajele, îmi ești dragă de când abia învățam să îți spun în cuvinte cât de dor mi-a fost de tine. O iubire de copilă romantică, la poalele tale mi-am depus atâtea visuri...Câte secrete păstrezi oare? Sau poate, nepăsătoare ca după o îndelungată văduvie, nu te mai mișcă sentimentele. Doar vântul...doar el te mai face să dansezi.   Ca atunci când eram mică, întind brațele să te cuprind și mi-aș petrece toată viața la malul tău, fără nicio clipă de nefericire. Iar tu, fidelă, m-ai strânge lângă tine înconjurându-mă.   Iernile sunt din ce în ce mai lungi. Credeam că este doar o bucurie de copil să te văd în fiecare an, dar am crescut și tot la tine îmi îndrept gândul la fiecare început de vară. Și câți oare te mai caută, câți au tânjit ...

   Era seară de aprilie și ne plimbam braț la braț pe faleză, îngânați de valurile mării și hohotele pescărușilor. Eram obosiți, dar fascinați de locurile vizitate. Îi spusesem de dimineață, între două stații de tren: -  Dacă aș putea să îmi aleg unde să-mi fac o casă, oriunde, în moemntul ăsta aș alege Belgia. Într-unul dintre satele de aici, să am o curte cu balansoar pentru copii și o grădină de flori.    Marea se agita printre talazuri și noi priveam în zarea întunecată.Oostende mi-a părut un orășel curat și primitor, având port la Marea Nordului și terase cochete înșirate pe faleză. O construcție fascinantă este Catedrala Sfinții Petru și Paul, pe care am văzut-o doar la lumina lunii, furând o ultimă oră înainte de plecare. Am făcut multe poze, în timp ce soțul meu se uita medidativ în zare, probabil cu gândul la cum ar arăta o zi petrecută pe malul mării, cu lansete și undițe, în așteptarea capturii mistice.   Când valurile și-au mai potolit avâ...

    Blankenberge este un oraș la malul Mării Nordului pe care l-am vizitat în dorința de a vedea Sea Life, o expoziție de pești fascinanți. Am găsit acolo creaturi impresionant de ciudate, în încăperi decorate cu copaci, verdeață marină, lumini difuze și pe fundal o muzică alertă puțin înfricoșătoare (mai ales când am trecut prin tunelul în ai cărui pereți de sticlă înotau rechini și pisici de mare, chiar pe deasupra capetelor noastre). Tot aici i-am găsit pe Nemo și Dory! Apoi ne-am plimbat pe malul mării, înfruntând stoic vântul, târșâind bocancii în nisipul incredibil de fin. E atât de ciudat, atâta risipă de frumos! O plajă mare, superbă și apa curată, dar mult prea rece pentru a face baie în ea (indiferent de data din calendar). Mi-a părut rău că n-am mai putut sta, dar timpul era prea puțin și lucruri de văzut prea multe, așa că am pornit spre următoarea destinație.

  Următoarea destinație a fost Gent, un orășel la o stație de tren depărtare de Brugge. Dacă cel din urmă are un aer festiv, cu case viu colorate, acesta este mai sobru și-și arată vechimea prin clădirile lui nerenovate. Am vizitat Gravensteen (Castelul Conților), unde intrarea este 10 euro și turul a durat cam o oră. Nu a mai rămas nimic în afară de construcție în sine și o expoziție cu obiecte de tortură; sunt doar încăperi goale dar, cu ghidul audio, mi-am putut face o idee despre cum era în urmă cu aproximativ 10 secole. Mai târziu am aflat că turnurile rotunde au fost construite ulterior, pentru un aspect mai romantic. Erau destul de mulți turiști, toți plimbându-se cu chipurile zâmbitoare de-a lungul castelului. Am urcat apoi în Turnul Belfort, de unde se vede o priveliște minunată: Biserica Saint Nicholas, Catedrala Sf Bavo  (o construcție superbă care găzduiește picturi semnate de artiști celebri, cum ar fi Peter Paul Rubens) și o parte d...

 M-am îndrăgostit iremediabil de Brugge, un orășel medieval din nord-vestul Belgiei, pe care l-am străbătut câteva zile fără să mă satur de el. M-am plimbat cu barca pe canalele lui și am făcut nenumărate poze, am mâncat ciocolată belgiană (the best!) și gofre proaspete cu tot felul de fructe și arome.   Orașul e colorat și miroase frumos, a scorțișoară și încă ceva (poate ciocolată, poate cozonac, nu am reușit să-mi dau seama). Sunt mulți turiști, dar și localnici amabili, cu zâmbetul pe buze- oamenii cântă și fluieră pe străzi, la propriu! Am vizitat monumentele lor istorice și-am lenevit în piața centrală, înconjurată de calești cu cai impunători, m-am uitat pe ferestre în casele oamenilor și am dansat pe străzile liniștite în noapte. Sunt multe multe de povestit, dar o să las imaginile să facă asta pentru mine:   Belgienii au un foarte mare respect pentru ciocolată, motiv pentru care este atât de renumită. Vitrinele lor sunt a...

Frica are un rol diferit în viața fiecărui om, în funcție de personalitatea și modul lui de gândire, dar și de situații pe care le întâmpină zi de zi. La mine este un sentiment aproape constant. Frica de faptul că părinții îmbătrânesc și poate nu mai au timp să viziteze țările frumoase în care își doresc să ajungă. Teama că o să-mi pierd cățelușa pe care o iubesc de nu mai pot. Groaza că la un moment dat o să rămân blocată sau chiar o să cad cu liftul. Totul s-ar putea rezuma la frica de moarte, venind în doze mici în fiecare zi. Subconștientul meu are o satisfacție morbidă în a dezvolta povești dramatice. Iar noaptea este de neoprit...Toate micile frici recurente capătă în coșmar proporții colosale. Sunt ca entitățile descrise în filmul Bird Box, doar că în cazul meu nu au urmări atât de drastice.   Imaginația mea mi-a omorât rând pe rând sau toți deodată oamenii pe care îi iubesc, și am plâns cu patos, ca și cum ar fi fost adevărat. Am trecut prin diferite ipostaze fatidic...

Încep prin a-ți spune că ești una dintre cele mai bune persoane pe care le cunosc, și nu o spun doar fiindcă sună bine. Acum câteva zile, când mă plimbam prin parc, făceam o analiză a oamenilor pe care îi iubesc, un exercițiu mintal care mă ajută să îi înțeleg mai bine. Nu a trebuit să caut mult, și este probabil un lucru de care își dă seama oricine interacționează cu tine. Ești o persoană bună și știi să asculți, să te implici emoțional în poveștile noastre și să dai sfaturi bune.   Ai o putere de dăruire care uneori mă sperie, fiindcă îți poate pune sănătatea în pericol. Ca de exemplu, jobul groaznic la care te duci, deși știi că nopțile pierdute îți pot scurta din viață, dar o faci pentru noi și pentru timpul rămas, care sper să îți aducă numai bucurii!   Știu că meriți mult mai mult decât ți-a oferit soarta, dar sper să vă pot ajuta, pe tine și pe tata, să profitați de anii ce vin, să călătoriți și să vă relaxați, după o viață de trudă pentru binele copiilor....

    Mamaia mea nu este bunica blândă descrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea, ci o femeie aspră și puternică, cu care viața nu a fost prea îngăduitoare.    Ea a crescut câteva generații de copii, fiind mereu acolo pentru frații și surorile care trebuiau să meargă la muncă. A spălat tone de haine și a făcut orez cu lapte, a strâns în brațe și a alinat dureri cu leacuri auzite din străbuni. Câteodată e tristă că toată iubirea pe care a dăruit-o nu s-a întors la ea măcar printr-o vizită o dată pe an din partea adulților pe care i-a crescut.    Boala a făcut-o casnică fără voie, dar nu a oprit-o să muncească la câmp cot la cot cu bărbații, cu o voință exemplară. Viața ei a însemnat o muncă continuă, mai ales după ce a rămas văduvă, și chiar și acum reușește să întrețină gospodăria, uneori cu ajutorul singurului ei fiu.    Nu a fost niciodată o femeie blândă și deseori asprimea ei înlocuiește bunătatea. Îi place să-și amintească de nedreptăți...

      Câte prostii nu facem atunci când suntem îndrăgostiți? În filmele romantice, totul pare ușor; cei doi protagoniști rămân la final împreună, după un moment de cumpănă care le pune la încercare iubirea. În viața reală nu ne găsim atât de ușor fericirea. Trebuie să luptăm, uneori să ne înjosim pentru oameni care nu ne împărtășesc sentimentele și să fim răniți fără certitudinea că la final va fi bine.    La noi doi, însă, a fost totul mai simplu. Fără pași calculați, fără veniri și plecări inutile, fără "trebuie să-l ignor ca să par interesantă, deși tot ce vreau e să stau cu el încontinuu" sau "oare mă iubește?" O poveste de dragoste ca atâtea alte relații, fără întorsături de situație palpitante. Nici certurile nu sunt spectaculoase, cu uși trântite și farfurii zburând prin cameră, iar împăcările le știm doar noi. Nu ne aplaudă nimeni când ne sărutăm pe peronul metroului, la ieșirea din restaurant sau la capătul pârtiei, înainte să plonjăm stângaci pe...

   Mi-am descoperit pasiunea pentru scris când eram mică, deși încă nu conștientizam. Îmi plăcea să citesc, iar asta îmi antrena imaginația și dorința de a expune ceea ce gândesc. Aveam caiete întregi cu povești inspirate din romane de aventuri și seriale rusești siropoase. Și îmi imaginam că voi ajunge scriitoare.   Acum câțiva ani am început să lucrez la un roman. Mi-am ales ca loc al acțiunii un orășel modest, cum este Târgoviște, și l-am explorat mai multe luni la rând. Ce fel de oameni se plimbă pe străzile lui, care sunt atracțiile turistice, obiceiurile și neajunsurile. Am stabilit chiar o casă pentru personajul meu, undeva lângă gară, printre castani. Schița era destul de coerentă, până am început să scriu:   S. și-a pierdut soția într-un accident de mașină și, vrând să scape cumva de vina care-l măcina, a decis să îl caute pe Dumnezeu pentru a-i cere socoteala. Încercam să scriu despre o căutare pe cre nu o cunosc, despre o durere pe care nu a...