91 de ani

    Mamaia mea nu este bunica blândă descrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea, ci o femeie aspră și puternică, cu care viața nu a fost prea îngăduitoare.

   Ea a crescut câteva generații de copii, fiind mereu acolo pentru frații și surorile care trebuiau să meargă la muncă. A spălat tone de haine și a făcut orez cu lapte, a strâns în brațe și a alinat dureri cu leacuri auzite din străbuni. Câteodată e tristă că toată iubirea pe care a dăruit-o nu s-a întors la ea măcar printr-o vizită o dată pe an din partea adulților pe care i-a crescut.

   Boala a făcut-o casnică fără voie, dar nu a oprit-o să muncească la câmp cot la cot cu bărbații, cu o voință exemplară. Viața ei a însemnat o muncă continuă, mai ales după ce a rămas văduvă, și chiar și acum reușește să întrețină gospodăria, uneori cu ajutorul singurului ei fiu.

   Nu a fost niciodată o femeie blândă și deseori asprimea ei înlocuiește bunătatea. Îi place să-și amintească de nedreptățile celorlalți față de ea și să-i blameze, uneori fără motiv. Iar stările i-au fost întotdeauna imprevizibile. Acum bune prietene, în ziua următoare vecinele îi sunt insuportabile, astfel încât nu știu niciodată ce simte de fapt pentru oamenii din jur. Țintele preferate îi sunt oamenii cei mai apropiați; uneori soțul "a fost un om bun, am trăit bine cu el", alteori "era rău, lasă-l să stea acolo".

    Îi place să povestească întâmplări din trecut, refugiul bătrâneții ei. Atunci privește undeva departe, spre tinerețea ei, și vorbește cu vocea sacadată, iar mie îmi place să o ascult și să-i pun întrebări, chiar dacă știu deja toate poveștile. Viața ei ar putea fi subiect de roman; de la Al Doilea Război Mondial, când străbunica își ascundea fetele în pod, spunând rușilor că au febră tifoidă, apoi zilele petrecute în conacele boierești, gătind și având grijă de copii, începutul căsniciei cu bunicul (care are un loc special în amintirea ei), afinele și zmeura culese pentru a strânge bani și casa pe care au ridicat-o împreună, muncind zi și noapte, pentru ca fiul lor să aibă un cămin unde să crească frumos.

  Deși este o persoană pesimistă și deseori ipohondră, știe încă să glumească și o face cu atâta naturalețe încât de multe ori îmi notez ce spune. Mamaia mea este o persoană specială, asta o poate confirma oricine o cunoaște, iar astăzi împlinește 91 de ani. O vârstă incredibilă, dacă nu aș ști cât este de puternică și cum, trecând prin numeroase greutăți, încă se mai ridică din pat în fiecare dimineață, uneori mai bine, alteori mai rău, dar întotdeauna pregătită pentru o nouă zi.

   La mulți ani, mamaie! Te iubesc nespus!