Crimă în pădure

-  Calmează-te! a strigat Adina cu ecou din celălalt capăt al pădurii.

Loviturile de sapă se propagau cu zgomot în pământul tare, făcând să vibreze brațul femeii. Cu fruntea asudată ca-ntr-o zi de caniculă și părul prins în creștetul capului, se rezema cu toată greutatea-n unealtă. În jur era aproape beznă, doar o luminiță clipocea departe la ecranul unui telefon.

-  O să îl îngropăm AICI?! Nu există altă variantă? Să-l dăm la porci, să-l aruncăm în apă, să-l ascundem în beton?

-  Vino și ajută-mă, nu te mai văicări ca o călugăriță-n zi de post!

-  Dar de unde știi tu cum se văicăresc? a replicat Andreea și, dacă ar fi fost mai aproape, ar fi văzut cum Adina își dă ochii peste cap în semn de sictir.

 S-a apropiat de cadavru și l-a studiat în lumina albăstruie. Părea în stare bună, atât cât poate fi un cadavru.

-  Știi că dacă ne prinde cineva aici, am pus-o, nu?

-  Dacă ai un kg de marijuana la tine, yep, we're screwed!

 Au continuat să sape, pe rând, până ce au dat de o cutie metalică în care erau câteva bacnote vechi, de pe timpul regelui Carol 1.

- Na, drăcie, acum suntem și bogate! Oare cât ne luăm p-astea?

- Ia sapa, dă-mi să văd.

Au întors hârtiile de pe o parte pe alta dezamăgite, apoi le-au așezat în cutie. Groapa era suficient de mare cât să încapă un bărbat de înălțime și greutate medie, așa că au luat cadavrul și l-au azvârlit în pământ, apoi l-au acoperit.

 Câteva minute, la îndemnul Andreei, au ținut un moment de reculegere în care amândouă au lăcrimat fără să o recunoască, apoi au pornit spre mașină.

- Știi, mă simt vinovată, a rupt Andreea tăcerea. E prima crimă comisă, chiar dacă a fost un accident.

- Nu ai de ce, dumbass, eu eram la volan!

- Da, dar îl văzusem înainte ta și efectiv m-am blocat...Era așa de mic și afară întuneric...

-  N-avem ce face acum, asta e.

Au continuat în tăcere drumul ce tăia în două pădurea, privind concentrate luminile farurilor de teamă să nu mai zărească prea târziu un pui de căprioară.