Colţ de literatură

E din nou iarnă. Ninge sau plouă, sau amândouă. Vinul aburește în cana de la tine pe care scrie kitschos Te iubesc. Ascult încontinuu Only getting younger, fără nicio plăcere. Sub brad zac darurile nedesfăcute, poate un orfan s-ar bucura de ele.  Pe geam scrie Tina încadrat într-o inimioară strâmbă, dovada lipsei tale de simț artistic. Zâmbesc la amintirea unei după-amieze când ploua cu grindină și noi, adăpostiți sub pătură, număram petele de pe tavan. Am venit să-ți spun că te-am uitat. Ai zâmbit sceptic, doar eu cunosc acel zâmbet. Și-n fața morții o să zâmbești la fel, Daniel. Norii parcă încorsetau cerul. "Ești prea literară, Tina, fii mai simplă!", îmi spuneai savurând mucul de țigară. Și-ncercam, prin ghidușii de gheișă obosită, să-ți fac pe plac. Cu evantaie și ace de păr, cu-nflorituri în vestimentație. Rimelul se scurgea pe obraji. Râdeam haotic, înghițind sunetele. Am venit să-ți spun că m-am îndrăgostit. Nu e ca tine, e altfel. E într-un fel pe care nu-l ...

 Tudor nu era un bărbat frumos. Însă ochii azurii compensau lățimea nasului, grosimea buzelor răsfrânte, gropița bărbiei. Într-o cameră ticsită de oameni, nu el era cel care atrăgea atenția, însă felul în care te privea atunci când îți adresa cuvântul, făcea să dispară din jur orice mișcare. Ca și cum ochii lui închideau în ei toate înțelesurile cuvintelor nerostite.  Vorbea puțin și cumpătat, privea atent în jur cu o curiozitate ingenuă și-și rula țigările cu măestrie de ceasornicar. Gesturile lui erau restrânse și repetitive, dar părea să pună atât de mult preț pe ceea ce făcea în fiecare moment, încât atrăgea asupra-i multe întrebări.   Nu știai niciodată ce gândește. Nu-și ducea până la capăt propozițiile, de parcă era de la sine înțeles ce voia să spună.  Femeile, atrase de calmul lui inexplicabil, îl descoseau în speranța să afle cât mai multe. Care îi este povestea? Însă povestea lui era simplă: Iubise o fată.  Era ciudat să-l asculți s...

- Nu te mai iubesc! spune el răspicat. Corina își aprinde o țigară și, prin fumul dens, îl privește apatică. - Poate că nu te-am iubit niciodată. Ești o femeie lipsită de sentimente. M-asculți?! Ești ca una dintr-acelea care nu au nimic de oferit dar se-mbracă în poleială atrăgătoare pentru a păcălii idioții. Iei toată energia, toate sentimentele, toate speranțele, apoi lași omul gol-goluț. Îl pierzi! Mă asculți? - Ești un poet ratat, zâmbește ea amar. - Vezi? Vezi cât de cinică și insensibilă poți fi? Ești goală pe dinăuntru! - Atunci de ce ai mai stat cu mine? O tăcere grea se lasă în camera întunecată. Din sufragerie sună telefonul, un țârâit scurt ca un reproș. Fumul gros se-ntinde într-o pâclă urât mirositoare.  Corina stă pe scaun, cu un picior sub ea. Tricoul pătat îi alunecă de pe-un umăr. - N-am știut cine ești! - Acum știi. Zâmbește cu subînțeles, privindu-l pe sub sprâncene. Părul umed îi curge neglijent pe spate, împrăștiind miros de șampon. Pisica neagră îș...

 Într-un timp care nu mai vrea să aștepte, căutăm povești de dragoste extraordinare în privirile călătorilor din metrou, prin baruri cu coatele rezemate de mese și aer lânced de fum. Ne aruncăm în aventuri dubioase să-ngropăm singurătatea. Ne dăruim cu sufletele goale... Ca-ntr-un mers pe sârmă n e stă "te iubesc" pe buze, pregătit oricând să cadă în gol.

Cerul părea o cupolă de fum. Mergeam prin băltoace și noroi, ținând umbrela sprijinită pe umăr, ca pe o pușcă de vânătoare. Frunzele fâșâiau sub bocanii mei murdari, făcându-mă să tresar: O fi vreun urs?  Până departe în zare, pădurea era cenușie, aproape ireală. Mă simțeam singură. Vocea monotonă a Mariei nu făcea decât să sporească această senzație. Povestea despre bunica ei căsătorită cu un pădurar și toate beneficiile dobândite din această legătură.  - Era o femeie frumoasă bunica mea. Știi, cum erau pe vremuri femeile...cu buze subțiri și roșii, sprâncene arcuite a mirare, și grăsuțe la corp. Nu înțeleg cum putea avea atâta grație o femeie dolofană, cum era ea...Bunicul, în schimb...  Și povestea continua cu prima lor întâlnire. Maria era fascinată de poveștile de dragoste din trecut, i se păreau mai sincere. Visa mereu cum ar fi fost să se nască pe timpul cavalerilor și al domnițelor. Cu serenade la balcon și nenumărate mileuri croșetate la căldura focului din...

Am iubit cu naivitate. O primă "mare" și "inegalabilă" dragoste, cu fluturi răsfirați și sărutări egale. Cu miros de fum de țigară și parfum ieftin. Cu seri friguroase și speranțe prea multe.  Am iubit cu visare și am uitat să visez ca mai înainte. M-am pierdut pentru fantasmele, umbrele și demonii lui care se hrăneau cu mult entuziasm din idei efemere. Cu voci din soare dictate de neant și melancolii de pribegiți.  E trist când se-ntâmplă să te trezești, dar e atât de bine că o faci! Te trezești singur, tânăr și frumos, cu tot viitorul înainte, cu pleiada de planuri intactă și la fel de promițătoare ca mai-nainte. Te trezești mototolit, dar proaspăt și te ridici din pat cu gândul la nopțile triste în doi. Te-am iubit? Nici eu nu mai știu... Se încheie un capitol abstract, fila se întoarce. Până mâine, când fulgii de nea o să spele tristețea, am să păstrez pe buze urmele sărutului de ieri.

Era în vara aceea în care am cunoscut-o pe Miriam, fotografa bătrână cu reputație de vrăjitoare care ne plătea cameră la un hotel de lux.   Totul începuse într-un mod absurd, desprins parcă din filme...  Era una din acele dimineți după o seară de dans epuizant și shoturi nenumărate de tequila. Așteptam în parc ora cinci pentru a lua primul metrou spre casă și ne era cald, eram amețiți și irascibili. Îmi reproșai lucruri petrecute în urmă cu mult timp, iar eu mă miram în sine-mi de memoria ta elefantină. Încercam să găsesc argumente să le combat pe ale tale. Eram urâți, dezordonați și gălăgioși.   Țipam. Eu mai tare decât tine, sau poate amândoi la fel. Credeam că suntem singuri. Glasurile noastre stridente sunau ca o melodie cu acorduri înalte, ne încântau.  Pe o alee ascunsă, cu vedere spre noi, stătea această femeie. Asculta fascinată, în timp ce ne surprindea în cadre spontane. Un întreg album de gesturi dezordonate și urâțenie umană. ...

Îmi plac greierii. Au un fel simplu și liniștitor de a-mi aduce aminte de copilărie. De zilele petrecute la țară, alergând prin iarbă, inspirând mirosul dezgustător de balegă. Zilele acelea lungi și călduroase în care nu încăpeau decât sentimente plăcute. Și serile în care ultima oră de lumină era folosită pe post de lampă pentru încă un capitol de aventuri. Îmi plac fiindcă îmi aduc aminte de bunica, de mirosul vanilat al gogosilor, de bolta plină cu struguri încă verzi și de băncuța de fier de sub nuc.  Îmi plac greierii fiindcă mă fac să mă întorc în timp, chiar și pentru un moment, cât durează scurta lor tiradă.

După un colţ de stradă se auzea un fluierat domol dintr-o arie celebră. "Cântăreţul" era un domn de vârstă mijlocie, la costum şi cu joben, târând după el un baston cu cap de leu aurit- sau altă creatură fioroasă. Mergea degajat, fără grabă sau cuiozitate, răsucindu-şi pe deget mustaţa a la Dali. Întocmai genul acela de personaj pe care nu îl înţelegi nici după 100 de pagini.  În staţia lui 330 stătea un tânăr, singurul călător de la ora aceea. Domnul i se alătură în aşteptare, dregându-şi vocea să se facă auzit: - Fii amabil, ai văzut trecând o caleaşcă?  Băiatul îşi scoase plictisit căştile din urechi: - Ce? - Am spus: fii amabil, ai văzut trecând pe aici o caleaşcă ? - O caleaşcă? Cu cai?! - Nu, dragul meu, cu hamsteri. Băiatul, evident, îl privi surprins. Era obişnuit cu cerşetori beţi, dar niciunul nu se îmbrăca atât de elegant: altfel de ce ar mai cerşi?! Convins deci că e doar nebun, se făcu că nu îl aude. - Trebuia să fiu demult la bal şi am dat ordin să-mi...

M-am îndrăgostit! O să râdeţi sau o să mă blamaţi, ştiu, femeie la patruzeci de ani se îndrăgosteşte ca o copiliţă naivă! Altădată aş fi râs cu voi şi aş fi arătat-o cu degetul pe nefericita care crede că îşi retrăieşte prima tinereţe doar fiindcă un alt bărbat decât soţul ei s-a oprit din drumul lui să o privească.  Nu este atât de simplu de explicat. Să vă spun mai întâi câte ceva despre omul cu care îmi împart viaţa, apoi vă las pe voi să mă judecaţi cum se cuvine.  George este un om calculat şi corect. Ştiu, inceputul descrierii nu pare în favoarea mea, dar aşteptaţi! Este un om calculat, corect şi rece. Dacă faptele şi gesturile lui s-ar putea măsura, nu ar depăşi un pătrăţel de câţiva centimetri prestabiliţi. Nu din teamă de risc este aşa, ci fiindcă toate principiile lui de viaţă se rezumă la o expresie pe care o foloseşte foarte des: "Trebuie să trăim aşa cum am trăi în văzul lumii".  Micul dejun şi-l ia la oră fixă şi nu întârzie somnul nici cu câteva minut...

...Era o zi frumoasă, poate puţin prea caldă, de iunie. Soarele lumina orbitor câmpurile cu pistrui roşii de maci şi, în goana trenului, întreg peisajul părea o pictură impresionistă, sau pur şi simplu o iluzie. Eram de trei ore pe drum, dar îmi păreau o veşnicie şi regretam că petrec atât de mult timp în mirosul de mucegai al trenului. Prietenul meu dormea alături, cu fruntea rezemată de geam, iar cartea de pe genunchii lui aluneca încet, cu fiecare cotitură. Era o ediţie în original a unui roman de Balzac; încerca să înveţe franceza dar se oprea la fiecare două propoziţii răpus de plictiseală.O muscă i se agita în păr.   Câţiva călători citeau cu voce tare bancuri, dar cum erau prea departe să-i aud bine, mă mulţumeam cu zgomotul veseliei lor. O oaie, două oi, trei oi...E ciudat să numeri oi ca să adormi, dar e şi mai ciudat să laşi totul în urmă, cum a făcut eroul lui Haruki Murakami, şi să pleci în căutarea unei oi fantastice cu o stea maronie pe spate care are puterea de ...

În vara aceea eram încă studentă şi îi parea că voir rămâne mereu aşa, fiindcă nu-mi dădeam niciun interes în a finaliza studiile. Era perioada în care îmi petreceam serile prin baruri şi cafenele ieftine, legând prietenii anoste cu oameni de toate vârstele, dispuşi să-mi plătească consumaţia (destul de modestă), în schimbul unor promisiune ce nu aveau să fie îndeplinite niciodată.  Timpul părea că stă în loc, şi eu o dată cu el. În fiecare noapte aveam acelaşi vis: mă aflam într-un vagon gol ticsit cu miros de rânced şi de vomă, mergând spre nicăieri, căci nu existau gări. La fiecare fereastră puteam zări un singur peisaj, câmpul ars acoperit de ceaţă.  Dimineaţa mă trezeam cu senzaţia ciudată că nu ştiu unde mă aflu. După ce îmi turnam apă pe faţă şi păr, mă afundam în fotoliul de pe balcon şi fumam ţigară după ţigară, până mi se făcea greaţa. Aşteptam seara, să-mi pot reîncepe turul cafenelelor.  Într-o seară dintr-acelea ploioase, am încercat un local nou, Bistr...

 Trecând pe lângă un şir de vitrine, o imagine m-a făcut să tresar. Crezând că-i o iluzie, m-am oprit şi am privit fata din oglindă.  Era o eu mai clară, mai albă, mai frumoasă. Mai cum aş vrea să fiu, fără speranţe fade, prejudecăţi şi temeri. Toţi cei din jur treceau nepăsători, mergeau parcă-n reluare şi-nţelegeau puţine.  " E ficţiune pură. Asta scrie prostii.  Noi vrem doar acţiune, mult sex şi bancuri proaste. Luăm pulsul vieţii şi ne ghidăm după Azi, ce-mi pasă mie a cui era reflecţia?... Trăim doar prea puţin ca să citim palavre!"  Şi-am aşteptat să treacă şi ultimul străin să mă privesc mai bine,  să pot spune: "Sunt eu!" Dar clipa a trecut, şi-am redevenit "doar o muză tristă într-un oraş anost"

Într-o zi de duminică, ne-am strans mai multe familii în curte la ţară, unde am întins o masă de sărbătoare. Eram acolo fraţi, surori, verişori de toate felurile, copii, tineri şi bătrâni având ca singur lucru în comun gradele de rudenie.  Masa era lungă de aproape trei metri, ca la o nuntă, astfel încât nu puteam auzi ce se vorbeşte la celălalt capăt. Şi nici nu mă interesa. La dreapta mea stătea un puşti spre care evitam să-mi îndrept privirea fiindcă mânca scârbos. La stânga se aşezase una din multele verişoare despre a cărei existenţă habar nu aveam. Era o fată comună la prima vedere. Slăbuţa, cu părul împletit pe spate, purtând o rochie albă, aproape transparentă în soare. Mânca încet, parcă cu silă, şi în mod sigur nu asculta conversaţiile din jurul ei.  Văzând-o distrată, m-am întors spre ea şi am întrebat-o cum o cheamă. În vacarm nu a înţeles întrebarea, şi s-a aplecat spre mine. Îi mirosea părul a zambile. M-am bâlbâit puţin, apoi am repetat:  - Cum te ch...

În bar, gălăgie. Muzică proastă, oameni beţi, pahare sparte. Lumină difuză, neprielnică pentru ocheade. Într-un colţ, o femeie îmbrăcată din cap până în picioare în roşu. În celălalt colţ, un bărbat fumând neglijent. Privirile lor se întâlnesc o clipă. Un gras le-ntrerupe dialogul nonverbal, apoi este reluat: " Arăţi bine, vino să-mi aprinzi ţigara." " Şi tu eşti sexy, oare toaleta-i ocupată?" El se ridică, cu bricheta în mână ca dovadă a intenţiei lui (nevinovate). Ea îi acceptă focul şi zâmbeşte privindu-l lasciv. - Lasă-mă să-ţi cumpăr ceva de băut! " Poate după avem parte de puţină acţiune" - Martini, te rog! " Să vedem dacă şi portofelul e la fel de atrăgător ca faţa" Chelnerul vine cu băutura. Un pahar. Două. Trei. Ochii lui se aprind de nerăbdare. Degetul ei mângâie marginea paharului. - Câtă înghesuială! " Poate ar trebui să schimbăm locaţia" - Şi cât fum..." Ai iubită, aşa-i?" - Poate ar trebui să schimbă...