Madlena lui Proust

Când eram mică, aveam impresia că posedam puteri supranaturale care mă ajutau să simt atunci când cineva aprindea sau stingea televizorul, deşi mă aflam în altă cameră. Nu râde, eram mică!

Ei bine, se pare că puterile mele paranormale s-au reîntors la matcă, deoarece de câteva luni mi se întâmplă un lucru pe care l-aş cataloga drept ciudat dacă n-aş şti despre ce-i vorba. Este ceea ce Proust numea "memorie involuntară" şi se manifestă în diverse împrejurări cum ar fi de exemplu când trec pe lângă un grup mare de oameni, când mă strecor prin aglomeraţie sau pur şi simplu când cunosc o persoană nouă. Anumite parfumuri îmi aduc aminte de anumite persoane, sau un gust mă duce cu gândul la o perioadă din trecut aşa cum s-a întâmplat şi în cazul lui Proust cu madlena de la micul-dejun. Senzaţiile se tot repetă zilnic deşi sub o altă formă, însă cea mai ciudată a fost zilele trecute când am trecut pe lângă un domn cu nimic ieşit din comun. Dac-ar fi să-l descriu n-aş mai şti fiindcă nu am dat importanţă trăsăturilor şi nici măcar prezenţei lui, însă ştiu că acel om mi-a inspirat senzaţia pe care o am când ajung la mare, pe plajă şi sunt nerăbdătoare să mă schimb în costum de baie şi să mă arunc în apă. Spiritul civic pe care, fiindcă nu prea-l am, trebuie să-l disimulez, mă îndeamnă de fiecare dată să-mi amân bucuria şi să ajut la ridicarea cortului, respectiv luarea-n primire a camerei de hotel. E exact ca vulpea cu strugurii, deşi eu nu spun că sunt prea acri, ci doar mă străduiesc să ajung la ei. Sau altfel spus, e ca şi cum ai flutura un os pe la botul unui câine, retrăgându-ţi mâna când e gata-gata să-l apuce. Exact asta mi-a fost senzaţia...de nerăbdare în faţa mării, şi de imposibilitatea de a-mi reprima bucuria atunci când o văd, o aud şi-i simt briza.

Încă de mică am simţit nevoia să fiu ieşită din comun printr-un anume har menit să mă ridice pe o treaptă superioară celorlaţi, însă tot ce am căpătat a fost un amalgam de lucruri pe care le simţim cu toţii mai mult sau mai puţin, şi-am ajuns astfel să consider că e absurd să mai sper la originalitate.