Colţ de literatură

Tocmai am terminat de citit Maestrul şi Margareta , un roman care m-a surprins. Mă aşteptam la o poveste de dragoste tipică secolului 20, -nu căutasem înainte recenzii- subestimând astfel talentul scriitoricesc al ruşilor. Cu toate astea, mi-am dat seama imediat că ceva e putred...în Rusia, când două dintre personajele principale ale poveştii fac cunoştinţă cu un străin mai puţin obişnuit şi se avântă într-o discuţie legată de existenţa binelui şi a răului. Astfel, haosul cuprinde tot oraşul la venirea acestui individ care se prezintă ca fiind specialist în magie neagră , dornic să susţină o reprezentaţie la teatrul Variete unde, cu ajutorul unui aşa-zis dirijor de cor şi a unui motan uriaş, negru şi vorbitor, exploatează lăcomia spectatorilor, oferindu-le bani falşi şi rochii ce dispar o dată cu ieşirea posesoarelor din clădire. Şi fiindcă, aşa cum se spune, Diavolul e în detalii, acesta nu se mulţumeşte doar cu atât, ci are grijă să răspândească panica şi nebunia printre toţi pseud...

- Mie nu-mi plac copiii! a exclamat femeia, sorbind meticuloasă din paharul cu picior. Rujul roşu-aprins s-a întins peste buzele subţiri, dând impresia că cineva i-ar fi furat un sărut grăbit. Ce să fac cu copiii? Să stau toată ziua după fundul lor, să mă agit la prima lacrimă, la primul urlet... Ceilalţi clienţi ai restaurantului o priveau într-o tăcere uimită. Solista cânta cu ochii închişi, voit neatentă la spectacolul dintre mese. - Am o carieră, domnilor, o carieră pe care o respect...Tinereţea e prea scurtă pentru a face copii! continuă femeia, aşezându-şi mai bine pe umeri blana de leopard. Un domn îi întinse o ţigară şi-i cuprinse mâna în semn că trebuie să înceteze. Ea mulţumi şi începu să râdă zgomotos. - Credeţi că glumesc?! Parcă aţi fi nişte miei proşti, nu vă daţi seama că suntem manipulaţi să urmăm nişte etape impuse de Ei! Nimic din ce vedeţi nu e alegerea noastră, fraierilor ce sunteţi! Ne-au adus aici, promiţându-ne viaţă, dar în schimb... Femeia se opri în mom...

Atât de linişte încât se auzea ţigara arzând pe buza scrumierei. - Şi acum ce facem? Întrebarea plană în aer, o dată cu fumul. Ferestrele erau închise, iar perdelele îmbâcsite acopereau semi-întunericul de afară. Tot cartierul amorţise, suspendat în aşteptarea unui răspuns. - Mai respiră? se auzi o voce înceată, mai puţin tremurătoare decât ar fi cerut-o situaţia. - Nu ştiu, nu îmi dau seama. Poate ceva nu a mers bine... Ce s-a întâmplat pe drum? - Am aşteptat vizavi de benzinărie, cum am stabilit...A băgat benzină, şi-a cumpărat o sticlă de apă apoi...Apoi am venit şi l-am abordat, cum era planul. - Şi cum ţi s-a părut? Părea că ar suspecta ceva? - Da, vezi să nu! Era roşu la faţă ca un gogoşar răscopt când m-am apropiat de maşină. Părea grăbit, ce-i drept, dar nu a ezitat să mă invite înauntru... - Apoi? - Apoi i-am zis o adresă; asta pe care mi-am notat-o pe mână. Şi a demarat. Pe drum râdea aiurea şi-ncerca să fie spiritual. Am râs şi eu, să nu creadă că sunt vreo îngâm...

Autogară, Mangalia. Până aici am venit cu taxiul, de teamă să nu ne rătăcim. Lungi explicaţii, drumuri care cotesc ba la stânga, ba la dreapta. Umeri ridicaţi Suntem turişti, întrebaţi pe altcineva... E soare şi căldura lui topeşte asfaltul. Briza mării ne aduce miros de alge uscate şi de muguri. Nu avem mărunt, schimbăm şi intrăm în sala de jocuri- aerul e răcoros şi miroase a metal. El se aşează şi trage la rame, eu îl privesc plictisită. Entuziasm aporape disperat, hotărârea de a nu pierde. Fără chef, măsor din ochi sala. Din ce în ce mai puţină lume, apoi linişte. Ieşim. Staţia e plină. George se plimbă de la un capăt la altul turbat de nerăbdare, revine, mută bagajele, îmi spune să-l aştept şi dă fuga până la cel mai apropiat chioşc pentru a-şi lua ţigări. Două chinezoaice mici cât două păpuşi ruseşti râd subţirel şi vorbesc cu un glas neverosimil de gros. Lumea e nervoasă; autocarul întârzie. Îmi aprind o ţigară, apoi o arunc nefumată. Mă mustră că fac risipă. Ştii că n...

Câmpia se-ntindea cât vedeai cu ochii, mărginită doar de cerul posomorât de dinaintea furtunii. Pe suprafaţa verde,un punct mic şi alb aluneca aparent fără ţintă; un copil ce ţinea în căuşul palmelor câteva seminţe de mandarine, căutând un loc prielnic pentru un viitor copăcel. Găsi un uşor dâmb şi îl netezi cu vârful piciorului, apoi se aşeză în genunchi şi începu să scobească pământul tare cu degetele, murdărindu-şi unghiile şi mânecile bluzei. Brodoane fierbinţi alunecau pe fruntea lui înaltă, traversată de linii subţiri ce dădeau chipului său un aer de concentrare. Privi îndelung cele cinci seminţe gălbui, apoi le aşeză cu grijă în groapă şi le acoperi, însemnând locul cu o crenguţă de nuc. Îşi plimbă palmele deasupra lor, ca şi cum ar fi vrut să le grăbească dezvoltarea, vrăjindu-le, şi zâmbi mulţumit când treaba păru terminată. Stropi mărunţi de ploaie se-nmulţeau pe pământul uscat, peste mormântul semninţelor şi câmpul însetat, gonind paşii băiatului spre cărarea bătători...

Luna trece de la un nor la altul, lăsând în urmă o dâră albicioasă, presărată cu stele. Întunericul mohorât înghite treptat toate casele de pe strada Scânteii; doar susurul îndepărtat al unei ape nevăzute dă de ştire că lumina nu s-a stins definitiv. De-a lungul aleii, în ritm de paşi înceţi, şovăitori, un felinar aruncă forme pe asfaltul încă ud şi dezvăluie figura încărcată de barbă cenuşie a unui bătrân gârbovit sub mantaua de iarnă. În mâna stângă, bărbatul ţine o sticlă înfăşurată într-o foaie de ziar mototolită, cu scrisul şters de prea multă atingere. O picătură se agită pe fundul sticlei, vede bine în lumina slabă a felinarului. O las pentru mai târziu! , îşi spune cu glas tremurător, căutând în jurul său pe cel care ar vrea să-i fure avutul. Paşii greoi îl poartă pe lângă gardurile joase ale caselor cufundate în tăcere. Se opreşte, ascultând încordat apa îndepărtată şi respiraţia orăşelului adormit, apoi lasă felinarul jos şi se aşează lângă el, aşteptând. Aşteptând... ...

- Stii care e problema noastra? Problema e ca ne inventam zei din nevoia asta absurda de a crede in ceva, in cineva, intr-un sens mai presus de... Zapada se asezase peste statuile ce strajuiau aleea, strecurandu-se printre degetele de la picioarele, peste ochii intre-deschisi si pe crestetele acoperite de onduleuri mici, sapate cu dalta. Uriasii de piatra, albi si diformi, pareau acum mai reci ca niciodata, orbi la trecere celor doi tineri, surzi la vorbele lor... Cuvintele se loveau cand de un umar, cand de un obraz, circuland in ecou prin parcul pustiu, insotite de scrasnetul pojghitei de gheata ce trada foste gropi pline cu apa. Andrei se opri si incepu sa-si caute ceva prin buzunarele hainei, scotand o injuratura de ciuda ca mainile-i rosii si tremurande nu voiau sa-i asculte gandul. - Mai presus de...unde dracu le-am pus? Ai o tigara? Andreea dadu din umeri si se sprijini cu spatele de una din statui- o femeie sustinand pe umerii-i lati un ulcior de apa. Parul i se rasfira ...