Uneori, nopțile

 Te aștept să vii, ca-n fiecare noapte. Ești ca un lait motiv pentru mintea mea, îți rostesc numele până devine banal. Un nume anost pentru un chip atât de frumos. Părinții tăi te-au blestemat să fii veșnic mic, un diminutiv.

 Ascult muzica îndrăgită de tine, sperând să te înțeleg. De parcă s-ar putea înțelege o umbră. Și mă repet la infinit, în numele iubirii ce ți-o port. N-aș putea să o reinventez, e mereu aceeași, statornică și încăpățânată, la fel ca hotărârea mea de a te aștepta o noapte, trei, o veșnicie...indiferent cât timp îți ia să realizezi că sunt marea ta iubire.

 Ceasul bate ora trei. E mult spus bate, dar sună atât de bine expresia, sună a vechi și nostalgie. Cu picioarele desculțe în cada rece, încerc să-mi alung somnul. Știu că nu mai pot avea încă un coșmar legat de depărtarea de tine. Te-am visat de atâtea ori încât mi se pare că nici nu mai știu cum arăți în realitate, e totul distorsionat și confuz. Eu sunt confuză. Oare e dragoste ceea ce simt, sau doar o obsesie trecătoare, ca multe altele? Dacă aș fi regizor, te-aș avea ca actor în fiecare film al meu. Îmi place lipsa ta de expresivitate, glasul cald și tremurul ușor al buzei de jos când te abții să nu zâmbești. Am studiat totul, ai fost analizat mai amănunțit decât portretul Mona Lisei, și am găsit în fiecare defect o calitate. 

 Intru in bucătărie și-mi torn vin în pahar. Dumnezeule, urăsc vinul, dar este singurul care mă poate face să te uit, măcar pentru o noapte. Dar până să iau prima înghițitură, ușa se deschide și tu intri ușor amețit, ținându-ți brațul- frumosul braț la care am visat de atâtea ori- peste umerii unei fete. Ce are ea, și nu am eu? ar întreba Delia. Eu doar mă fac mică la masa din bucătărie și aștept să treci, fără să mă observi. Pentru câteva ore uitasem că pentru tine sunt doar un pic mai mult decât o piesă de mobilier. Dar nu-i nimic, vor urma și alte nopți în care, în singurătatea mea, vei fi doar al meu.