Verde

 

  Imaginați-vă o cameră cu totul verde. Pereții, podeaua, ferestrele verzi, iar într-un colț un felinar. Da da, un felinar întocmai ca cele de pe străzile pariziene.

 În centrul camerei, două scaune puse față în față. Un el- stând cu coatele pe genunchi și bărbia în palmă. O ea- picior peste picior, cu privirea în gol.

 La mijloc, o minge în patru culori.

- Care e rostul tău? se aude vocea feminină.

- Rostul meu?! el își ridică privirea în semn de mirare, ca un om trezit prea devreme.

- Da, rostul tău aici.

Se lasă tăcerea și gândurile lor par că se rotesc prin încăpere, ca niște mingii într-o piscină. Vocile interioare capătă forme ciudate: un triunghi, o lalea, un fum de țigară.

- Rostul meu e să adun verdele și să-l transform în albastru.

Ea râde ironic:

- Ești poet, dar asta nu te ajută.

- Nu sunt poet, sunt actor.

Și se ridică, făcând o plecăciune spre nicăieri, apoi iese pe ușa verde.

Femeia rămâne în aceeași poziție, nedumerită. Își scoate un carnețel și începe să scrie: "Suspectul se comportă suspect". Apoi desenează un chip de bărbat cu ochii strâmbi și barbă deasă.

O pisică- nu ați văzut-o fiindcă nu exista până acum decât în imaginația lui Thorndike- se alintă de piciorul scaunului și toarce.

- Îmi place să cred că nu sunt un rinocer, vorbește femeia. Vedeți voi, ne comportăm ca o turmă, fără a avea totuși un rost. Poate doar acela de a găsi ciobanul care să ne spună: săriți! iar noi să sărim. Ei bine, eu vreau să fiu cioban!

Și iese din cameră, stingând felinarul.