Colţ de literatură

E din nou iarnă. Ninge sau plouă, sau amândouă. Vinul aburește în cana de la tine pe care scrie kitschos Te iubesc. Ascult încontinuu Only getting younger, fără nicio plăcere. Sub brad zac darurile nedesfăcute, poate un orfan s-ar bucura de ele.  Pe geam scrie Tina încadrat într-o inimioară strâmbă, dovada lipsei tale de simț artistic. Zâmbesc la amintirea unei după-amieze când ploua cu grindină și noi, adăpostiți sub pătură, număram petele de pe tavan. Am venit să-ți spun că te-am uitat. Ai zâmbit sceptic, doar eu cunosc acel zâmbet. Și-n fața morții o să zâmbești la fel, Daniel. Norii parcă încorsetau cerul. "Ești prea literară, Tina, fii mai simplă!", îmi spuneai savurând mucul de țigară. Și-ncercam, prin ghidușii de gheișă obosită, să-ți fac pe plac. Cu evantaie și ace de păr, cu-nflorituri în vestimentație. Rimelul se scurgea pe obraji. Râdeam haotic, înghițind sunetele. Am venit să-ți spun că m-am îndrăgostit. Nu e ca tine, e altfel. E într-un fel pe care nu-l ...

 Tudor nu era un bărbat frumos. Însă ochii azurii compensau lățimea nasului, grosimea buzelor răsfrânte, gropița bărbiei. Într-o cameră ticsită de oameni, nu el era cel care atrăgea atenția, însă felul în care te privea atunci când îți adresa cuvântul, făcea să dispară din jur orice mișcare. Ca și cum ochii lui închideau în ei toate înțelesurile cuvintelor nerostite.  Vorbea puțin și cumpătat, privea atent în jur cu o curiozitate ingenuă și-și rula țigările cu măestrie de ceasornicar. Gesturile lui erau restrânse și repetitive, dar părea să pună atât de mult preț pe ceea ce făcea în fiecare moment, încât atrăgea asupra-i multe întrebări.   Nu știai niciodată ce gândește. Nu-și ducea până la capăt propozițiile, de parcă era de la sine înțeles ce voia să spună.  Femeile, atrase de calmul lui inexplicabil, îl descoseau în speranța să afle cât mai multe. Care îi este povestea? Însă povestea lui era simplă: Iubise o fată.  Era ciudat să-l asculți s...

- Nu te mai iubesc! spune el răspicat. Corina își aprinde o țigară și, prin fumul dens, îl privește apatică. - Poate că nu te-am iubit niciodată. Ești o femeie lipsită de sentimente. M-asculți?! Ești ca una dintr-acelea care nu au nimic de oferit dar se-mbracă în poleială atrăgătoare pentru a păcălii idioții. Iei toată energia, toate sentimentele, toate speranțele, apoi lași omul gol-goluț. Îl pierzi! Mă asculți? - Ești un poet ratat, zâmbește ea amar. - Vezi? Vezi cât de cinică și insensibilă poți fi? Ești goală pe dinăuntru! - Atunci de ce ai mai stat cu mine? O tăcere grea se lasă în camera întunecată. Din sufragerie sună telefonul, un țârâit scurt ca un reproș. Fumul gros se-ntinde într-o pâclă urât mirositoare.  Corina stă pe scaun, cu un picior sub ea. Tricoul pătat îi alunecă de pe-un umăr. - N-am știut cine ești! - Acum știi. Zâmbește cu subînțeles, privindu-l pe sub sprâncene. Părul umed îi curge neglijent pe spate, împrăștiind miros de șampon. Pisica neagră îș...

 Într-un timp care nu mai vrea să aștepte, căutăm povești de dragoste extraordinare în privirile călătorilor din metrou, prin baruri cu coatele rezemate de mese și aer lânced de fum. Ne aruncăm în aventuri dubioase să-ngropăm singurătatea. Ne dăruim cu sufletele goale... Ca-ntr-un mers pe sârmă n e stă "te iubesc" pe buze, pregătit oricând să cadă în gol.

Cerul părea o cupolă de fum. Mergeam prin băltoace și noroi, ținând umbrela sprijinită pe umăr, ca pe o pușcă de vânătoare. Frunzele fâșâiau sub bocanii mei murdari, făcându-mă să tresar: O fi vreun urs?  Până departe în zare, pădurea era cenușie, aproape ireală. Mă simțeam singură. Vocea monotonă a Mariei nu făcea decât să sporească această senzație. Povestea despre bunica ei căsătorită cu un pădurar și toate beneficiile dobândite din această legătură.  - Era o femeie frumoasă bunica mea. Știi, cum erau pe vremuri femeile...cu buze subțiri și roșii, sprâncene arcuite a mirare, și grăsuțe la corp. Nu înțeleg cum putea avea atâta grație o femeie dolofană, cum era ea...Bunicul, în schimb...  Și povestea continua cu prima lor întâlnire. Maria era fascinată de poveștile de dragoste din trecut, i se păreau mai sincere. Visa mereu cum ar fi fost să se nască pe timpul cavalerilor și al domnițelor. Cu serenade la balcon și nenumărate mileuri croșetate la căldura focului din...

Am iubit cu naivitate. O primă "mare" și "inegalabilă" dragoste, cu fluturi răsfirați și sărutări egale. Cu miros de fum de țigară și parfum ieftin. Cu seri friguroase și speranțe prea multe.  Am iubit cu visare și am uitat să visez ca mai înainte. M-am pierdut pentru fantasmele, umbrele și demonii lui care se hrăneau cu mult entuziasm din idei efemere. Cu voci din soare dictate de neant și melancolii de pribegiți.  E trist când se-ntâmplă să te trezești, dar e atât de bine că o faci! Te trezești singur, tânăr și frumos, cu tot viitorul înainte, cu pleiada de planuri intactă și la fel de promițătoare ca mai-nainte. Te trezești mototolit, dar proaspăt și te ridici din pat cu gândul la nopțile triste în doi. Te-am iubit? Nici eu nu mai știu... Se încheie un capitol abstract, fila se întoarce. Până mâine, când fulgii de nea o să spele tristețea, am să păstrez pe buze urmele sărutului de ieri.