Poveste dintr-un bar (1)
- Am vrut sa ma insor! incepu Mircea cu un glas ce parea al altcuiva.
Intre timp li se adusera doua pahare si sticla de whisky ceruta. George umplu paharele si se pregati sa asculte, gandindu-se ca i-ar face bine sa uite macar pentru o ora de problemele lui.
- Am vrut sa ma-nsor cu o fata pe care am cunoscut-o acum sapte ani, pe cand era studenta la actorie. Ne-a facut cunostinta un bun prieten de-al meu care s-a sinucis acum un an din cauza unei datorii pe care nu a putut s-o achite la timp...La inceput nu mi-a placut deloc de ea. Era prea ingamfata, prea plina de talentul ei actoricesc! Plus de asta, era prea frumoasa. Pe atunci eram un naiv si credeam ca, daca incerc sa-i gasesc defecte fizice, am sa scap de fascinatia pe care incepea s-o exercite asupra mea. Asadar, imi spuneam ca are nasul prea mic, picioarele prea scurte, buzele prea groase, parul prea deschis la culoare,urechile prea mari, umerii prea mici...In fine, incercam s-o denigrez fata de mine, dar si fata de Tudor, amicul care ne-a facut cunostinta, fiindca banuiam ca si el nutreste sentimente pentru ea. Cu mine se purta aproape dispretuitoare, nu ma invrednicea cu niciun cuvant si, cand o intrebam ceva sau ma amestecam in discutie, ma privea cu ochii ei verzi, mari si vesnic zeflemitori si se multumea doar sa incline din cap ca si cum avea in fata un copil ce trebuie ingaduit.
Mircea se opri si duse paharul la gura, dar apoi se razgandi si ramase cu el in aer, privindu-l absent:
- Cu Tudor se purta mai frumos...Radea, il lua de brat, il ciupea de obraz. Eram gelos la culme, desi pe atunci n-as fi reunoscut-o nici in ruptul capului! Eram gelos pe toti oamenii carora le acorda atentie, fie barbat sau femeie. Toate astea in timp ce ma prefaceam nepasator si-ncercam s-o jignesc ori de cate ori aveam ocazia. Dar ea nici macar atunci nu ma lua in seama...N-avea prietene. Era prea frumoasa pentru a fi suportata de o alta femeie. Se inconjura numai de barbati. Parea ca se simte bine in compania lor; ii invita la teatru, la piesele in care juca ea si la fiecare final asculta cu ochii plecati si cu un suras uitat pe buze complimentele si exclamatiile exaltete ale astora. Juca exceptional; in viata de zi cu zi chiar mai bine decat pe scena teatrului. Era in stare sa planga la comanda si in clipa urmatoare sa rada in hohote cu cel mai sincer si copilaros ras al ei... Eu nu o laudam niciodata si imi era ciuda ca-i admir atat de mult talentul. Era, cum sa-ti spun eu ca sa intelegi mai bine...era ca o zeitate intangibila! Statea uneori la masa langa mine si ardeam de dorinta sa-i ating fie si degetul mic al manutei ei nespus de albe...
In tot acest timp, Mircea privi la paharul pe jumatate umplut cu lichidul auriu, aromat si tare al whisky-ului. Dintr-o inghititura il bau pe tot, apoi puse paharul gol pe masa.
- Intr-o seara am iesit mai tarziu de la teatru. Piesa fusese un succes nemaipomenit, iar ea a fost chemata de sapte ori la aplauze. Zambea ca o scolarita inlacrimata dupa ce a luat o nota neasteptat de mare. Cretinii aia din sala nu stiau, dar eu stiam ca iesise dintr-un rol si intrase intr-altul. Se prefacea emotionata la culme desi, in fond, dispretuia spectatorii in general. "Mananc si eu o paine de pe urma lor" sunt chiar cuvintele ei! Mintea si atunci, eu stiu ca ii placea sa fie in centrul atentiei, tinta admiratiei celorlalti...Ei bine, si in seara aia eram doar noi doi, Tudor si inca un prieten. Parea foarte obosita, cum n-am mai vazut-o niciodata. Parca-mi placea mai mult de ea asa...Ei bine, si dintre noi patru, doar eu aveam masina, asa ca m-am oferit sa o conduc acasa. Bineinteles, pe un ton care ar fi insemnat: "Mi-e indiferent ce ai de gand sa faci. Putin imi pasa de refuzul tau!" Dar, spre surprinderea mea, a acceptat. S-a urcat in masina dupa ce si-a luat la revedere de la ceilalti si si-a aranjat blana de vulpe pe umeri...Era tot timpul foarte eleganta, de parca se astepta din clipa-n clipa sa-i sara cineva in fata si sa-i faca o fotografie.
Mi-a multumit ca o conduc acasa; eram din ce in ce mai uimit de atitudinea cea noua. Ma gandeam: ori e o oportunista si se poarta frumos doar cu cei de care are nevoie, ori a obosit sa ma mai trateze cu dispret...Am ajuns in dreptul casei ei si, spre surprinderea mea, mi-a intins mana sa i-o sarut. Stii, de obicei, dupa ce ii sarutam mana, si-o retragea de parc-as fi avut raie pe buze. De data asta a lasat-o multa vreme in mana mea, apoi...
Se opri si isi ciocni paharul de cel al lui George. Era vadit incantat ca povestea sa il intereseaza atat de mult pe noul sau tovaras. Vorbea din ce in ce mai insufletit, amintindu-si de acele intamplari petrecute intr-un trecut indepartat, mult prea indepartat.
- ...apoi m-a invitat inauntru: "Haide, zice, sa bem o cana de cacao. Destul am inghetat in masina!" Pe moment n-am remarcat tonul rautacios cu care mi-a zis ca a inghetat in masina mea; eram prea surprins de invitatie. Am acceptat, bineinteles. N-are rost sa-ti descriu casa ei, tot ce pot spune e ca domnea acolo un fel de dezordine ordonata, de parca special ar fi aranjat hainele pe spatarul scaunelor si ar fi lasat canile murdare pe masuta din sufragerie. "Talentul cere sacrificiu!" mi-a explicat fara s-o fi intrebat ceva. Probabil mi-a surprins privirea. Nu era catusi de putin rusinata, dimpotriva. Se cunostea ca nu eram prima persoana invitata in imperiul ei dezordonat.
S-a schimbat repede in camera ei; o auzeam cum fredoneaza o melodie- avea o voce foarte frumoasa! A trecut dupa aceea in bucatarie; am asteptat-o vreo zece minute si m-am gandit in timpul ala cat de norocosi sunt barbatii care se pot afla in intimitatea ei...Eram un tampit!
A asezat canile pe masa si s-a asezat si ea langa mine, atat de aproape incat m-au trecut toate transpiratiile! Ii vedeam cu coada ochiului parul galben ca gutuia si mi-l inchipuiam moale la atingere. Deja, fara sa vreau, imi imaginam cum mi-aluneca degetele printre buclele ei.
"Nu mi-ai spus cum ti s-a parut rolul din seara asta", mi-a zis ea si tin minte ca ma uitam ca hipnotizat la buzele ei carnoase, rosii, care sorbeau de pe marginea canii. Imi venea sa o sarut! Ce-mi pasa mie de rolul ei? Sincer sa fiu, nu-mi mai aminteam nimic. Tot ce stiu e ca umbla desculta pe scena si avea talpile curate, de parca praful n-ar cuteza sa le atinga.
"A fost un rol foarte reusit!" Am regretat raspunsul in clipa urmatoare, cand i-am surprins privirea dispretuitoare. Parea sa-mi spuna: "Habar n-ai de teatru, primitivule!"...Imi venea sa-mi aps buzele pe pleoapele ei, sa-i sorb ironia din priviri...Purta un halat de casa pufos, albastru si tin minte ca avea niste maneci care ii tot alunecau pana sus, deasupra cotului. poate din cauza asta cobora cu un gest scurt bratele, scuturandu-le. Nu mai vazusem obiceiul asta la ea...
Intre timp li se adusera doua pahare si sticla de whisky ceruta. George umplu paharele si se pregati sa asculte, gandindu-se ca i-ar face bine sa uite macar pentru o ora de problemele lui.
- Am vrut sa ma-nsor cu o fata pe care am cunoscut-o acum sapte ani, pe cand era studenta la actorie. Ne-a facut cunostinta un bun prieten de-al meu care s-a sinucis acum un an din cauza unei datorii pe care nu a putut s-o achite la timp...La inceput nu mi-a placut deloc de ea. Era prea ingamfata, prea plina de talentul ei actoricesc! Plus de asta, era prea frumoasa. Pe atunci eram un naiv si credeam ca, daca incerc sa-i gasesc defecte fizice, am sa scap de fascinatia pe care incepea s-o exercite asupra mea. Asadar, imi spuneam ca are nasul prea mic, picioarele prea scurte, buzele prea groase, parul prea deschis la culoare,urechile prea mari, umerii prea mici...In fine, incercam s-o denigrez fata de mine, dar si fata de Tudor, amicul care ne-a facut cunostinta, fiindca banuiam ca si el nutreste sentimente pentru ea. Cu mine se purta aproape dispretuitoare, nu ma invrednicea cu niciun cuvant si, cand o intrebam ceva sau ma amestecam in discutie, ma privea cu ochii ei verzi, mari si vesnic zeflemitori si se multumea doar sa incline din cap ca si cum avea in fata un copil ce trebuie ingaduit.
Mircea se opri si duse paharul la gura, dar apoi se razgandi si ramase cu el in aer, privindu-l absent:
- Cu Tudor se purta mai frumos...Radea, il lua de brat, il ciupea de obraz. Eram gelos la culme, desi pe atunci n-as fi reunoscut-o nici in ruptul capului! Eram gelos pe toti oamenii carora le acorda atentie, fie barbat sau femeie. Toate astea in timp ce ma prefaceam nepasator si-ncercam s-o jignesc ori de cate ori aveam ocazia. Dar ea nici macar atunci nu ma lua in seama...N-avea prietene. Era prea frumoasa pentru a fi suportata de o alta femeie. Se inconjura numai de barbati. Parea ca se simte bine in compania lor; ii invita la teatru, la piesele in care juca ea si la fiecare final asculta cu ochii plecati si cu un suras uitat pe buze complimentele si exclamatiile exaltete ale astora. Juca exceptional; in viata de zi cu zi chiar mai bine decat pe scena teatrului. Era in stare sa planga la comanda si in clipa urmatoare sa rada in hohote cu cel mai sincer si copilaros ras al ei... Eu nu o laudam niciodata si imi era ciuda ca-i admir atat de mult talentul. Era, cum sa-ti spun eu ca sa intelegi mai bine...era ca o zeitate intangibila! Statea uneori la masa langa mine si ardeam de dorinta sa-i ating fie si degetul mic al manutei ei nespus de albe...
In tot acest timp, Mircea privi la paharul pe jumatate umplut cu lichidul auriu, aromat si tare al whisky-ului. Dintr-o inghititura il bau pe tot, apoi puse paharul gol pe masa.
- Intr-o seara am iesit mai tarziu de la teatru. Piesa fusese un succes nemaipomenit, iar ea a fost chemata de sapte ori la aplauze. Zambea ca o scolarita inlacrimata dupa ce a luat o nota neasteptat de mare. Cretinii aia din sala nu stiau, dar eu stiam ca iesise dintr-un rol si intrase intr-altul. Se prefacea emotionata la culme desi, in fond, dispretuia spectatorii in general. "Mananc si eu o paine de pe urma lor" sunt chiar cuvintele ei! Mintea si atunci, eu stiu ca ii placea sa fie in centrul atentiei, tinta admiratiei celorlalti...Ei bine, si in seara aia eram doar noi doi, Tudor si inca un prieten. Parea foarte obosita, cum n-am mai vazut-o niciodata. Parca-mi placea mai mult de ea asa...Ei bine, si dintre noi patru, doar eu aveam masina, asa ca m-am oferit sa o conduc acasa. Bineinteles, pe un ton care ar fi insemnat: "Mi-e indiferent ce ai de gand sa faci. Putin imi pasa de refuzul tau!" Dar, spre surprinderea mea, a acceptat. S-a urcat in masina dupa ce si-a luat la revedere de la ceilalti si si-a aranjat blana de vulpe pe umeri...Era tot timpul foarte eleganta, de parca se astepta din clipa-n clipa sa-i sara cineva in fata si sa-i faca o fotografie.
Mi-a multumit ca o conduc acasa; eram din ce in ce mai uimit de atitudinea cea noua. Ma gandeam: ori e o oportunista si se poarta frumos doar cu cei de care are nevoie, ori a obosit sa ma mai trateze cu dispret...Am ajuns in dreptul casei ei si, spre surprinderea mea, mi-a intins mana sa i-o sarut. Stii, de obicei, dupa ce ii sarutam mana, si-o retragea de parc-as fi avut raie pe buze. De data asta a lasat-o multa vreme in mana mea, apoi...
Se opri si isi ciocni paharul de cel al lui George. Era vadit incantat ca povestea sa il intereseaza atat de mult pe noul sau tovaras. Vorbea din ce in ce mai insufletit, amintindu-si de acele intamplari petrecute intr-un trecut indepartat, mult prea indepartat.
- ...apoi m-a invitat inauntru: "Haide, zice, sa bem o cana de cacao. Destul am inghetat in masina!" Pe moment n-am remarcat tonul rautacios cu care mi-a zis ca a inghetat in masina mea; eram prea surprins de invitatie. Am acceptat, bineinteles. N-are rost sa-ti descriu casa ei, tot ce pot spune e ca domnea acolo un fel de dezordine ordonata, de parca special ar fi aranjat hainele pe spatarul scaunelor si ar fi lasat canile murdare pe masuta din sufragerie. "Talentul cere sacrificiu!" mi-a explicat fara s-o fi intrebat ceva. Probabil mi-a surprins privirea. Nu era catusi de putin rusinata, dimpotriva. Se cunostea ca nu eram prima persoana invitata in imperiul ei dezordonat.
S-a schimbat repede in camera ei; o auzeam cum fredoneaza o melodie- avea o voce foarte frumoasa! A trecut dupa aceea in bucatarie; am asteptat-o vreo zece minute si m-am gandit in timpul ala cat de norocosi sunt barbatii care se pot afla in intimitatea ei...Eram un tampit!
A asezat canile pe masa si s-a asezat si ea langa mine, atat de aproape incat m-au trecut toate transpiratiile! Ii vedeam cu coada ochiului parul galben ca gutuia si mi-l inchipuiam moale la atingere. Deja, fara sa vreau, imi imaginam cum mi-aluneca degetele printre buclele ei.
"Nu mi-ai spus cum ti s-a parut rolul din seara asta", mi-a zis ea si tin minte ca ma uitam ca hipnotizat la buzele ei carnoase, rosii, care sorbeau de pe marginea canii. Imi venea sa o sarut! Ce-mi pasa mie de rolul ei? Sincer sa fiu, nu-mi mai aminteam nimic. Tot ce stiu e ca umbla desculta pe scena si avea talpile curate, de parca praful n-ar cuteza sa le atinga.
"A fost un rol foarte reusit!" Am regretat raspunsul in clipa urmatoare, cand i-am surprins privirea dispretuitoare. Parea sa-mi spuna: "Habar n-ai de teatru, primitivule!"...Imi venea sa-mi aps buzele pe pleoapele ei, sa-i sorb ironia din priviri...Purta un halat de casa pufos, albastru si tin minte ca avea niste maneci care ii tot alunecau pana sus, deasupra cotului. poate din cauza asta cobora cu un gest scurt bratele, scuturandu-le. Nu mai vazusem obiceiul asta la ea...
Comentarii
Trimiteți un comentariu