Poveste dintr-un bar (2)
Mircea se opri si isi aprinse o tigara. In bar, oamenii incepusera deja sa se risipeasca. Era marti seara.
- "Tu esti un timid, zice, si-mi dispretuiesti munca". Ma privea atat de intens incat puteam sa jur ca, daca ii intorc privirea, o sa ma transform in stana de piatra! "Nu sunt timid si nici nu-ti dispretuiesc munca. Ai jucat excelent, dar ai deja confirmarea criticilor si a admiratorilor. ori nu ti-e de ajuns?" Fusesem rautacios, stiam asta, dar merita din plin! In loc sa se bosumfle, cum ar fi facut alta in locul ei, actrita mea ma privi din nou cu ironie si incepu sa rada scurt, nervos. O uram in clipa aia! Apoi s-a ridicat brusc si s-a asezat de-a dreptul pe marginea masutei, in fata mea. Era atat de aproape incat ii simteam rasuflarea calda. "Nu stii sa minti!" imi spune si ma priveste cu ochii ei imensi, verzi...
"Nu mint..." am baiguit incoerent. "Fiindca nu stii!" mi-a replicat, privindu-ma victorioasa. "Nu stii sa ascunzi faptul ca ma iubesti!" Am ramas inmarmurit. Ma gandeam ca poate o fi facut Tudor vreo indiscretie...Dar nici macar el nu stia...S-a ridicat de la locul ei, m-am ridicat si eu...Ma crezi sau nu, imi tremurau genunchii si ma simteam penibil ca un adolescent indragostit. Ma gandeam ca trebuie sa ies din starea asta de inertie asa ca, in clipa in care s-a intors spre mine, am cuprins-o in brate si am sarutat-o. S-a zbatut la inceput, sper ca si acum de uimire, nu de scarba, apoi s-a lasat moale in bratele mele. i-am cuprins capul in palme; avusesem dreptate, parul ei era moale ca matasea, iar gura mai dulce ca toate ciocolatile din lume! Mi-a zambit apoi...zambea ca si cum ar fi spus: "Vezi? Am avut dreptate!"
Mircea se opri din nou. Ciudat lucru, cu cat bea mai mult, cu atat parea mai lucid si coerent,desi privea cu ochi tulburi undeva in departare, pe deasupra meselor vecine.
- Am plecat de la ea pe sapte carari...cred ca daca iubirea ar fi lichida, jumatate din populatie ar intra zilnic in coma alcoolica! Ei bine, m-am intors la mine acasa si mi-am facut tot felul de planuri cum sa o cer in casatorie. De iubit eram ferm convins ca ma iubeste si ea, Dumnezeu stie de ce! Habar n-am de unde ideea asta aberanta ca raspunsul la sarutul meu e dovada clara ca si ea...Ei, si mi-am facut tot felul de calcule si, cum nu prea mai aveam bani, i-am cerut a doua zi cu imprumut lui Tudor. nu stia pentru ce...Bietul natang, imprumuta bani la nenorociti ca mine, pana a saracit complet. Asta i-a adus si moartea...Dar, in fine, mi-a dat banii si am fugit la primul bijutier de unde am comandat un inel de mai mare frumusetea, cu un smarald in mijloc la fel de verde ca ochii ei...
A treia zi am mers la ea acasa- memorasem bine adresa- insa mare mi-a fost dezamagirea cand am observat ca nu e singura...Era in compania unui barbat voinic, ce purta un batic negru tras peste un ochi, cum au piratii pe mare...M-am scuzat si m-am fastacit ca un prost, insa ea mi-a cerut sa raman, spunand ca "domnul Ionescu pleaca indata". M-am linistit cand am auzit apelativul "domnul"...Mi se parea mai frumoasa ca niciodata! Era gatita ca de sarbatoare, cu o rochie rosie, lunga, si margele albe la gat. Ne-am asezat pe marginea canapelei, ca data trecuta. Ma privea usor stanjenita, parca nu mai ramasese nimic din siguranta de sine pe care o arbora inainte. Si eu eram stanjenit si tineam o mana in buzunarul pantalonului, strangand cutiuta argintie in care era pus inelul..."Doresti sa bei ceva?" ma intreaba, neobisnuit de politicoasa. "Nu, zic, doresc sa-ti spun ceva...adica sa te-ntreb ceva important". Nici nu o priveam in ochi, de teama sa nu-i surprind din nou ironia.Am inchis ochii si am scos cutiuta din buzunar, apoi m-am rezemat intr-un genunchi si i-am zis cu o voce care parca venea dintr-o fantana secata de apa: "vrei sa fii sotia mea?" Din momentul urmator a inceput cosmarul meu. In loc de orice raspuns, ea a izbucnit intr-un ras nerusinat, umilitor...Incerca sa spuna ceva, dar nu reusea din cauza hohotelor de ras. simteam ca si daca m-ar inghiti Iadul, ar fi mult mai usor de suportat decat asta...S-a potolit abia dupa cateva minute, cand deja ma ridicasem si ma indreptam spre usa.
"Scumpul meu baiat, zice si ma priveste zeflemitoare, tu chiar ai crezut ca m-as marita cu tine?!" apoi incepe din nou sa rada...Atunci, turbat de furie, m-am apropiat de ea, am trantit-o pe canapea si i-am cuprins gatul cu mainile. O aveam acolo, speriata, supusa, insa nu ma mai interesa decat sa-i sting pentru totdeauna ironia din priviri...De multe ori ma-ntreb ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi intervenit acel Ionescu care parca intentionat ramasese in apropiere de casa.
Cand a intrat, ne-a gasit zbatandu-ne; ea- cu fata rosie si ochii mariti de spaima si neputinta, eu- transfigurat de furie, strangandu-i cu putere gatul.
Ne-a despartit Ionescu despre care am aflat mai tarziu ca era ofiter in armata si ca urma sa se casatoreasca cu actrita mea...Uite, daca vrei, un motiv pentru care nu-mi plac oamenii de arme...Ei bine, dupa ce era la un pas de moarte, stii care a fost singurul lucru pe care l-a putut spune ea?
George il privi intrebator, in timp ce-si aprindea o tigara.
- "Mi-a rupt margelele bruta asta nenorocita!" a zis...De atunci, o astept in fiecare seara, dupa spectacol, la usa din spate a teatrului si o privesc cum pleaca. Singura sau insotita de noul ei sot, trista sau victorioasa, frumoasa si straina...N-am sa mai iubesc niciodata o femeie asa cum am iubit-o pe ea...
Mircea sorbi ce mai ramasese in pahar si, dupa ce achita nota, se ridica de la masa. Aerul curat si rece de afara, in loc sa il trezeasca, il molesi de tot si, mergand cu picioarele impleticite, cazu la marginea drumului, sprijinindu-se cu amandoua mainile de peretele exterior al barului.
- Sunt beat! exclama el, incercand sa rada.
George il ajuta sa se ridice si mersera asa, ca doi betivi ai strazii, de-a lungul bulevardului inghetat. Cum nu stia unde locuieste noul sau tovaras, George il lua la el acasa si-l aseza pe o canapea joasa, rupta, il descalta si il inveli cu o patura la fel de zdrentuita. I se parea curios faptul ca exista o fiinta mai nefericita decat el...
- "Tu esti un timid, zice, si-mi dispretuiesti munca". Ma privea atat de intens incat puteam sa jur ca, daca ii intorc privirea, o sa ma transform in stana de piatra! "Nu sunt timid si nici nu-ti dispretuiesc munca. Ai jucat excelent, dar ai deja confirmarea criticilor si a admiratorilor. ori nu ti-e de ajuns?" Fusesem rautacios, stiam asta, dar merita din plin! In loc sa se bosumfle, cum ar fi facut alta in locul ei, actrita mea ma privi din nou cu ironie si incepu sa rada scurt, nervos. O uram in clipa aia! Apoi s-a ridicat brusc si s-a asezat de-a dreptul pe marginea masutei, in fata mea. Era atat de aproape incat ii simteam rasuflarea calda. "Nu stii sa minti!" imi spune si ma priveste cu ochii ei imensi, verzi...
"Nu mint..." am baiguit incoerent. "Fiindca nu stii!" mi-a replicat, privindu-ma victorioasa. "Nu stii sa ascunzi faptul ca ma iubesti!" Am ramas inmarmurit. Ma gandeam ca poate o fi facut Tudor vreo indiscretie...Dar nici macar el nu stia...S-a ridicat de la locul ei, m-am ridicat si eu...Ma crezi sau nu, imi tremurau genunchii si ma simteam penibil ca un adolescent indragostit. Ma gandeam ca trebuie sa ies din starea asta de inertie asa ca, in clipa in care s-a intors spre mine, am cuprins-o in brate si am sarutat-o. S-a zbatut la inceput, sper ca si acum de uimire, nu de scarba, apoi s-a lasat moale in bratele mele. i-am cuprins capul in palme; avusesem dreptate, parul ei era moale ca matasea, iar gura mai dulce ca toate ciocolatile din lume! Mi-a zambit apoi...zambea ca si cum ar fi spus: "Vezi? Am avut dreptate!"
Mircea se opri din nou. Ciudat lucru, cu cat bea mai mult, cu atat parea mai lucid si coerent,desi privea cu ochi tulburi undeva in departare, pe deasupra meselor vecine.
- Am plecat de la ea pe sapte carari...cred ca daca iubirea ar fi lichida, jumatate din populatie ar intra zilnic in coma alcoolica! Ei bine, m-am intors la mine acasa si mi-am facut tot felul de planuri cum sa o cer in casatorie. De iubit eram ferm convins ca ma iubeste si ea, Dumnezeu stie de ce! Habar n-am de unde ideea asta aberanta ca raspunsul la sarutul meu e dovada clara ca si ea...Ei, si mi-am facut tot felul de calcule si, cum nu prea mai aveam bani, i-am cerut a doua zi cu imprumut lui Tudor. nu stia pentru ce...Bietul natang, imprumuta bani la nenorociti ca mine, pana a saracit complet. Asta i-a adus si moartea...Dar, in fine, mi-a dat banii si am fugit la primul bijutier de unde am comandat un inel de mai mare frumusetea, cu un smarald in mijloc la fel de verde ca ochii ei...
A treia zi am mers la ea acasa- memorasem bine adresa- insa mare mi-a fost dezamagirea cand am observat ca nu e singura...Era in compania unui barbat voinic, ce purta un batic negru tras peste un ochi, cum au piratii pe mare...M-am scuzat si m-am fastacit ca un prost, insa ea mi-a cerut sa raman, spunand ca "domnul Ionescu pleaca indata". M-am linistit cand am auzit apelativul "domnul"...Mi se parea mai frumoasa ca niciodata! Era gatita ca de sarbatoare, cu o rochie rosie, lunga, si margele albe la gat. Ne-am asezat pe marginea canapelei, ca data trecuta. Ma privea usor stanjenita, parca nu mai ramasese nimic din siguranta de sine pe care o arbora inainte. Si eu eram stanjenit si tineam o mana in buzunarul pantalonului, strangand cutiuta argintie in care era pus inelul..."Doresti sa bei ceva?" ma intreaba, neobisnuit de politicoasa. "Nu, zic, doresc sa-ti spun ceva...adica sa te-ntreb ceva important". Nici nu o priveam in ochi, de teama sa nu-i surprind din nou ironia.Am inchis ochii si am scos cutiuta din buzunar, apoi m-am rezemat intr-un genunchi si i-am zis cu o voce care parca venea dintr-o fantana secata de apa: "vrei sa fii sotia mea?" Din momentul urmator a inceput cosmarul meu. In loc de orice raspuns, ea a izbucnit intr-un ras nerusinat, umilitor...Incerca sa spuna ceva, dar nu reusea din cauza hohotelor de ras. simteam ca si daca m-ar inghiti Iadul, ar fi mult mai usor de suportat decat asta...S-a potolit abia dupa cateva minute, cand deja ma ridicasem si ma indreptam spre usa.
"Scumpul meu baiat, zice si ma priveste zeflemitoare, tu chiar ai crezut ca m-as marita cu tine?!" apoi incepe din nou sa rada...Atunci, turbat de furie, m-am apropiat de ea, am trantit-o pe canapea si i-am cuprins gatul cu mainile. O aveam acolo, speriata, supusa, insa nu ma mai interesa decat sa-i sting pentru totdeauna ironia din priviri...De multe ori ma-ntreb ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi intervenit acel Ionescu care parca intentionat ramasese in apropiere de casa.
Cand a intrat, ne-a gasit zbatandu-ne; ea- cu fata rosie si ochii mariti de spaima si neputinta, eu- transfigurat de furie, strangandu-i cu putere gatul.
Ne-a despartit Ionescu despre care am aflat mai tarziu ca era ofiter in armata si ca urma sa se casatoreasca cu actrita mea...Uite, daca vrei, un motiv pentru care nu-mi plac oamenii de arme...Ei bine, dupa ce era la un pas de moarte, stii care a fost singurul lucru pe care l-a putut spune ea?
George il privi intrebator, in timp ce-si aprindea o tigara.
- "Mi-a rupt margelele bruta asta nenorocita!" a zis...De atunci, o astept in fiecare seara, dupa spectacol, la usa din spate a teatrului si o privesc cum pleaca. Singura sau insotita de noul ei sot, trista sau victorioasa, frumoasa si straina...N-am sa mai iubesc niciodata o femeie asa cum am iubit-o pe ea...
Mircea sorbi ce mai ramasese in pahar si, dupa ce achita nota, se ridica de la masa. Aerul curat si rece de afara, in loc sa il trezeasca, il molesi de tot si, mergand cu picioarele impleticite, cazu la marginea drumului, sprijinindu-se cu amandoua mainile de peretele exterior al barului.
- Sunt beat! exclama el, incercand sa rada.
George il ajuta sa se ridice si mersera asa, ca doi betivi ai strazii, de-a lungul bulevardului inghetat. Cum nu stia unde locuieste noul sau tovaras, George il lua la el acasa si-l aseza pe o canapea joasa, rupta, il descalta si il inveli cu o patura la fel de zdrentuita. I se parea curios faptul ca exista o fiinta mai nefericita decat el...
Comentarii
Trimiteți un comentariu