Janine

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Muntele Tartar

Mi-a spus la un moment dat un bătrân, arătându-mi spre creasta muntelui:  - Pe partea cealaltă, printre copaci și ierburi, într-un loc ferit de priviri e o scară care te duce pe vârf. Nu mulți știu de ea, fraierii escaladează muntele și își dau duhul până să ajungă sus.  - Nu cred, am replicat. Ce fel de scară e asta, și cine a pus-o acolo?  - E cioplită în stânca muntelui. Se spune că a fost făcută la comanda unui împărat care voia să se refugieze acolo în vreme de război. Au murit mulți la cioplirea ei, din cauza frigului. Muntele ăsta nu cunoaște primăvară.  - Și împăratul? Ce s-a întâmplat cu el?  - A trăit acolo vreme de 30 de ani, ca un exilat. Și-a scris biografia dar foile au fost furate sau pierdute, nu se mai știe nimic de conținutul lor...  L-am privit suspicioasă. Ochiul lui de sticlă mă fixa ca o mustrare.  - De ce îmi spui toate astea? am întrebat privind aburii cafelei.  - Te văd dornică de țeluri. Ăsta e un țel...
Citiți mai multe

Ce repede trece timpul

Imagine
  Amintirile se strâng în ghem făcând trecutul să pară comprimat. “Ce repede trece timpul” e reflecția curând bătrânilor mei părinți care-și aduc aminte, în ceață, de copilăria petrecută pe ulița satului, desculți prin colbul gros de pe străzile încă neasfaltate.  Fiecare vară devine una- cu scurtele săptămâni petrecute în cort, pe malul mării sau la poalele muntelui, iar restul anotimpurilor- o înghesuială de gesturi mecanice și rutină. Momente de clopoței și bucurie din ce în ce mai forțată, de mâncare prea multă și brazi fără miros de cetină, apoi din nou rutina.   Și, totuși, în zborul de pescăruș stau amintirile noastre fericite. În valurile călcate de picioare micuțe de copil și-n marea care “scuipă nisip”. În scoicile ascunse prin buzunare și cărțile citite pe șezlong. În zile prea calde, cu arsuri solare și limonadă cu gheață. În aceste momente simțim că trăim cu adevărat fericiți- doar câteva momente până ce și acestea trec rostogolite în marele g...
Citiți mai multe

Aida

Imagine
    S-a apropiat ușor, temătoare, de malul apei fremătânde și s-a descălțat de un pantof, privind din când în când în urmă la mama ei: "oare e bine ce fac? pot intra în apă?" dar mama ei zâmbește. Desface și celălalt pantof și își dă jos șosetele, aruncându-le într-o parte în nisipul umed.   Valurile își întind degete invizibile spre picioarele ei albe și mici, o înconjoară ca-ntr-o îmbrățișare plină de dor, în timp ce fetița chiuie dând din mâini brațe ca o rândunică ce abia învață să zboare. Vântul i se împletește în cârlionții castanii și îi poartă râsul până la noi.  O privim de pe plajă, tolăniți pe nisipul călduț- doar ea, apa rece și cerul de un albastru orbitor- nimic altceva pe lume.  Dincolo de diguri se întinde un ponton lung ce pare că rupe sclipirea mării, iar părinții fetiței dezbat dacă ar trebui să meargă acolo pentru niște poze reușite sau să dea curs foamei și să se așeze la cea mai apropiată terasă. Cea din urmă învinge, iar fetița este chemat...
Citiți mai multe