Postări

Bunicul

"Murim repetat în fiecare zi, și n-are cine să ne țină lumânarea", spunea tot timpul bunicul meu. Îmi plăcea de bunicul. Când se îmbăta vorbea în versuri. Era un poet ratat, cum se spune, deși el nu credea în ratare. Uneori, când stăteam împreună la masă, îmi recita din marii poeți, explicându-mi fiecare vers pe înțelesul meu de copil. Mă fascina Arghezi, datorită lui.  Avea ochii de culoarea ierbii uscate și sprâncene atât de stufoase încât putea ascunde o întreagă armată sub ele. O armată de gânduri. Sprâncenele lui îmi dădeau siguranță, într-un mod inexplicabil. Poate fiindcă nicio trăznaie de-a mea nu le putea face să se încrunte...  În fiecare seară îmi citea o poveste și mă străduiam să nu adorm ca să nu pierd finalul, deși știam că-i întotdeauna același. Avea o voce caldă care ar fi putut domoli întreg Iadul. Purta mereu pălărie- semn de distincție, spunea el amuzat și mă ținea cu mândrie de mână, ca și cum aș fi fost cea mai de preț comoară din lume. Iarna ...

50 shades of...whatever!

S-a discutat mult despre filmul ăsta, iar în general părerile erau împărțite, înclinând spre concluzia că este un film prost. Ei bine, nu se putea să îl văd și să nu-mi dau și eu cu părerea (lipsea marte din post?), așa că...Ah, cu ce să încep? În primul rând, cu tipa care se duce să ia interviu unui miliardar îmbrăcată ca pentru un test de chimie, fără să aibă habar despre ce o să fie vorba. "Sunteți gay?" îl întreabă fata, și mai să cred că personajul e inspirat din jurnalistele românce.  Treacă, meargă, tipul e fascinat de privirea ei de vițelușă și amână o ședință importantă pentru a-i asculta elucubrațiile pseudo-sentimentale, iar a doua zi îi face o vizită la magazin (Dă-mi, Doamne, un miliardar care să vină după mine la Media Galaxy și să îmi cumpere trei frigidere deodată, iar eu să mă prefac că nu e nimic ciudat în asta!) Dintr-una-ntr-alta, ce să o mai lungesc, tipul o respinge pe motiv că nu e ceea ce are ea nevoie, iar după o oră îi trimite un cadou extrem d...

mi-am pierdut

Mi-am pierdut inima pe undeva, pe drumul între 15 și 23 de ani, și nu am mai reușit să o recuperez, așa că m-am decis să plec în căutarea unei alte inimi. Mi-am făcut frumos bocceluța- câteva lucruri, teneșii preferați și cartea lui Emile Zola pe care o iubesc și o urăsc în același timp- și am pornit la drum. Am văzut Viena, Roma cu glorioasa ei istorie, Parisul, unde mi-am făcut nenumărate selfie-uri cu Turnul Eiffel, apoi morocănoasa Londra. Am bătut din poartă-n poartă și am întrebat în toate limbile și semnele pământului dacă are cineva să-mi vândă o inimă, dar toți s-au ferecat înăuntru îngroziți, de parcă aș fi vrut să le fur ceva.   Toți oamenii aceia aveau câte o inimă, iar unii nici măcar nu o foloseau, și cu toate astea țineau la ea ca la ochii din cap. "Nu vreau să sufăr", spuneau, fără să știe cât de norocoși sunt că mai pot simți chiar și suferința.

Serile sunt ale mele

Va trebui să te omor, încet încet, cu melancolie de casnică nefericită. Nu-mi pasă că plângi și te doare, că lumina e prea puternică și praful de un centimetru în casă, că pielea mea miroase a romanță târzie...s-a stabilit că tu trebuie să mori, puțin câte puțin, din mine!  Am uitat cum arată o seară fără să mă gândesc la tine, al naibii tu Charon, cât mai vrei să târăști după tine o amintire? Nu vezi că-i moartă demult iubirea noastră? Serile sunt ale mele, lor mă dedic cu fidelitatea unei călugărițe. Doar la ceas de seară totul își pierde conturul și devine uniform...întuneric, amintiri, gânduri, și abia atunci sunt fericită fără tine.

Gustul imposibilului

Imagine
Publicul te așteaptă! M-a privit cu ochii lui negri ca un hău, ochi mereu zâmbitori și a urcat cele trei trepte spre scenă. Dintre lumini, crea imagini de neînțeles, fiindcă "Uneori simplitatea e cea mai profundă, dar întotdeauna ce e complicat atrage", cum chiar el spunea. Iar eu îl priveam și mă gândeam: "îmi ești drag, copile!" și asta fără prea mare efort. L-am cunoscut într-o vară. Ploua ca dracu iar eu îmi uitasem umbrela și plângeam ca proasta, mă despărțisem de un bou. Eram udă din cap până-n picioare, machiajul mi se scurgea rapid pe obraji formând probabil o picătură de toată jena în bărbie. Iar taxiurile mă ocoleau fără milă. Am intrat în prima cafenea, convinsă că am bani la mine și mi-am comandat un ceai care avea gust de cianură. Nu mă-ntreba cum știu, am încercat toate variantele posibile până să ajung la tine. Atunci un tip brunețel mi-a întins un bilet pe care scria: "Fii motivul pentru care cineva zâmbește astăzi". Evident, am ...

My personal Hell

Imagine
Mi-ai jurat că într-o zi ai să te lepezi de mine... - Nu sunt demonul tău personal, și nici nu port vină că ți-ai vândut sufletul pe un preț de nimic. Ți-am spus doar: "Vizitează-mi Iadul!" iar tu m-ai urmat. Te-am fascinat. Dragul meu, fiecare dragoste lasă umbre înainte de înserare, iar cele mai frumoase aripi sunt cele negre, acum înțelegi? Plângi în pumni și sângerezi, cerând iertare că ai pierdut sensul inocenței. Plângi după îngeri nedecăzuți. Ai greșit drumul, acesta e fără întoarcere! - E cald aici, ca-ntr-un iglu de foc, și te iubesc cu atâta deznădejde încât doare! zbieri patetic, trezindu-mi demonii.  Iar eu râd, culegându-ți visurile de pe asfalt. Ce satisfacție, iubitule, Dumnezeul tău e mort și fiecare geamăt mă coboară mai mult și mai mult...

Un fel de confesiune

 Credeam că n-am să mai cresc niciodată.  Pe vremea aia îmi doream să ajung profesoară de franceză, deși n-aveam nicio înclinație pentru limbile străine. Predam copiilor imaginari lecții într-o bâlbâială ce se voia de bon ton, iar ei mă ascultau cu bărbiile în palme, ca niște buni școlari.  Apoi am descoperit pictura și mă murdăream pe mâini și pe față cu atâta entuziasm, încât l-aș fi făcut invidios chiar și pe Pollock. Mai târziu, plictisită de culori, am început să scriu. Povestioare telenovelistice cu eroi pe front și eroine care îi așteptau caste, cum vezi numai în filme. În viziunea mea eram un fel de Erich Maria Remarque, dar mai bună. Eram cea mai bună scriitoare și cea mai bună cititoare. Singura, de altfel.  Și-apoi am început să cresc. Și-am început să iubesc. Na drăcie! Am adoptat atâtea pasiuni câți băieți am îndrăgit. De la chitară, cățărat, baschet, la șah, muzică electronică, poezie și lista continuă. Am rămas cu puțin din fiecare și ei n-au ră...