Colţ de literatură

   Am atât de puține momente de fericire încât le-aș putea număra pe degetele de la o mână. Cu toate astea, sunt anumite întâlniri cu anumiți oameni care se manifestă ca niște revelații și îmi readuc zâmbetul pe buze. Fie că primesc un sfat bun, un compliment, o încurajare sau pur și simplu o povestioară menită să-mi deschidă ochii asupra lucrurilor pe care le țineam în umbră de teama consecințelor.  În acele momente, parcă un fel de reflector este îndreptat înspre mine, goală și neputincioasă, lăsându-mă să mă văd exact așa cum sunt, nici mai mult nici mai puțin. Ceilalți rămân în umbră sau nu mai există și totul este doar conștiință de sine. Iar atunci zâmbesc în sinea mea, mulțumită de ceea ce simt. Este foarte greu de explicat senzația, o portretizare ar fi aceea a revederii unei persoane pe care o așezasei pe un piedestal și o fereai de noroiul celorlalți de teamă să nu ți se altereze imaginea despre ea. Nu ei erau nebunii, ci doar fantezia ta de roman...

  Stătea pe marginea patului, dezbrăcat, și-mi spunea că i-ar plăcea să scriu despre el. Un personaj care să-i poarte numele; să îi descriu trăsăturile și ticurile, să notez dialogurile și mai ales, dar mai ales! să afle toată lumea cât de mult îl iubesc. -  Honey, dar tu în sine ești un personaj, nu ai nevoie să fii precizat într-un roman. Încercam să mint frumos, de dragul orgoliului lui la care țineam mai mult decât la al meu. Așa spunea bunica, în termeni provinciali desigur, că pe un bărbat îl ții lângă tine hrănindu-i orgoliul.  Nu era un personaj în sine fiindcă nu se evidenția cu nimic. În cel mai bun caz, ar fi fost un personaj secundar, cu câteva replici pe tot parcursul romanului, menționat când și când de ceilalți, iar cititorul ar fi fost nevoit să dea paginile înapoi pentru a-și reaminti cine era. Uneori, când mă enerva, mă gândeam cum l-aș descrie și primul lucru care îmi venea în minte era: "săruta atât de ciudat încât nu înțelegeam ce rol mai a...

M-am întâlnit zilele trecute cu buna mea prietenă, Nicoleta, o tipă mărunțică cu părul scurt, blond-argintiu și ochii negri. E o fată frumoasă, dar cu desăvârșire lipsită de noroc în dragoste. S-a așezat turcește pe o bancă în parc și și-a aprins ultima țigară luată la bucată din chioșcul de la colț. E studentă în anul trei la științe politice, stă într-o garsonieră de prin Berceni și pe lângă facultate, merge la tot felul de joburi part-time pentru a-și plăti datoriile și mâncarea pechinezului bătrân și antisocial. Trage din țigară și începe să vorbească cu vocea ei rârâită de adult necrescut: - Tina, eu sunt sătulă de bărbați. Recordul meu amoros e de șase luni. Nu mă plâng, am cunoscut foarte mulți bărbați, atât de mulți încât dacă ar trebui să le fac o radiografie psihică, mi-ar ieși un singur exemplar. Am cunoscut artiști învinși de sistem, așteptând marele proiect care să le scoată mâna din buzunarul mamei, fotografi netalentați în căutare de inspirație, progra...