Colţ de literatură

Pe Tabla de Sah vreau sa fiu Eu regina. Iubita si urata de toata lumea, sa ma scald in dantele si parfumuri scumpe, sa rad zgomotos cu dinti de sidef si sa-mi ofer mainile spre a fi sarutate de buze mincinoase, in timp ce la colturi de palat, cersetori mor de foame si frig implorand indurare si omenie. Am sa calc cu picioarele-mi incaltate-n pantofi cu funde peste cuvintele ce-mi nesocotesc cuvantul si am sa dau verdict de moarte celor ce-mi doresc moartea. Din calesti imbracate-n flori, am sa-mi risipesc frumusetea in palmele intinse ale adoratorilor si am sa ascult serenade seara la balconul incarcat de iedera...suspinand si dand falsa crezare arzatoarelor juraminti. Pe Tabla de Sah vreau sa fiu Eu nebunul ce alearga neincetat, fara directie in cautarea lui Nimanui sau a lui Nicaieri. Haituit, lovit cu pietre si cuvinte, acuzat de vini imaginare si condamnat pentru libertatea mea, sa le rad in fata ca Eu stiu raspunsurile tuturor intrebarilor fara raspuns. Lumea mea in culori str...

Cerul a repudiat-o ca pe-o Eva pacatoasa intr-un univers necunoscut, iar acum plange si bate la porti ferecate, implorand indurare. Oamenii insa sunt surzi si orbi la rugamintile si vederea ei. Nepamanteana alearga cu picioarele desculte in zapada inghetata, cautandu-si aripile. Timpul o doare, secunda fiindu-i prea scurta si apasatoare, iar privirea si-o indreapta deseori spre cerul albastru si nesfarsit: " Cu ce am gresit de m-ai facut om? Te implor, da-mi o pedeapsa mai usoara..."

Cuvintele sunt sterpe atunci cand n-are cine sa le asculte, privirea e oarba si muta, intoarsa-nspre sine, tacerile lungi si apasatoare...si totusi exista viata in Sine! Lumi dispersate se-ntind nesfarsite ca o mare nesecata de secole-ntregi, insa cine sa le-adune? Suntem prizonieri intr-un corp pe care nu ni l-am ales, intr-o tara pe care n-am dorit-o, intr-o lume care ne e straina, intr-un univers la care nu avem acces... Cuvintele ne sunt prea putine pentru a exprima senzatii, culorile prea pale pentru a picta realitati, sunetele prea slabe pentru a ajunge dincolo de auz... "-Cui se adreseaza muzica? -Regelui? -Nu. -Dragostei? -Nu. -Auzului? -Nu. -Regretelor? -Nu si iar nu.Muzica se adreseaza sufletului!"(Ste. Colombe) Suntem prea mici si prea preocupati de marile nimicuri ale vietii pentru a diseca universul lui Sine; il abandonam, lasandu-l sa piara. "Ce fac azi?" ii ia locul lui "incotro ne-ndreptam?", iar "te iubesc" substituie g...

Tragea insetat din ultima tigara, urmarind tacut fumul gros care se inalta unduind in bezna noptii. Lumina palida a felinarului ii aluneca pe chip, iar adierea vantului i se impletea in parul castaniu. O tacere apasatoare se lasase peste parcul nu demult plin de strigate subtiri de copii si cantece de pasari ratacite. Mi-a cerut sa tac... Mi s-a parut o vesnicie timpul in care mi-am privit incurcata mainile,apoi cerul instelat si copacii incarcati cu flori mici si albe. Am retinut fiecare detaliu in parte din acel parc, incercand sa uit privirea lui incruntata. Mi-am muscat buzele pana la sange doar pentru a nu izbucni in plans, si l-am urat doar pentru a-l iubi din nou... O singura intrebare ma chinuia...o singura intrebare pe care nu indrazneam sa i-o adresez: "De ce nu ma iubesti?" Stiam ca m-ar privi cu ochi negri si reci, iar incruntarea lui mi-ar fi cea mai grea pedeapsa. M-am ridicat tacuta de pe banca si-am vrut sa plec, mergand cu pasi inceti doar pentru a-i auzi...

Mi-e sufletul gol si-am uitat cum sa zambesc...Mi-e ciuda pe micile ambitii, dorinte si rautati care mi-au acaparat existenta si nu m-au lasat sa vad ce este cu adevarat important. Mi-e strigatul mut si chemarea neauzita. Mi-e dor de tine si incerc sa-ti recompun imaginea, veselia si inocenta pe care le iubesc atat de mult...Mi-e teama ca nu ai simtit ce ai insemnat si continui sa insemni pentru mine...Ma doare ca e prea tarziu sa ma mai doara... Iti multumesc pentru fiecare zambet!

Ma inspaimanta persoanele maniaco-obsesive! Un exemplu bun ar fi fanii inraiti M.J. ( a se citi Michael Jackson, nu marijuana;)) ) Adica, nu inteleg! Cum poti sa traiesti ignorant, sa nu stii cine e Michael jackson si ce gen de muzica 'emana' ,iar abia dupa moartea lui sa ai o revelatie:" A MURIT REGELE MUZICII POP! A murit Michael Jackson! Ce muzica, Doamne ce muzica...si ce coregrafie....si ce atitudine!" Apoi incepi sa-i 'construiesti' un adevarat cult, muzica lui rasuna in toate difuzoarele (desi cu o zi inainte sa moara putini mai isi aminteau de existenta lui), poze cu el pe toate site-urile, palarii si sacouri cu banda alba la brat, cursuri de coregrafii.....@-) Dar asta nu-i tot! In parcul Herastrau exista chiar si o alee ce-i poarta numele. Tot acolo se afla un 'lacas' unde vin evlaviosii cu buchete de flori si cu lacrimi in ochi, depunandu-si zi de zi tristetea cauzata de pierderea mult adoratului lor idol.... A trecut un an si ceva de l...

.....E sunet gros, inabusit si inabusitor. Bataile sunt tot mai intense, aruncandu-si bratele lungi, incercand sa evadeze din monotonie. Secundele se transforma in ecou prelung, iar fiecare din ele isi incearca forta mai presus de cea din urma. Cuvintele se-nghesuie pe limba, neizbutind sa navaleasca afara, in aerul primavaratic si egal. Si e liniste in camera, doar ea bate deznadajduita de parc-ar avea propria personalitate, propriile sperante si dezamagiri, propriile vise destramate de zambete perfide si priviri rautacioase. A adunat fiecare frimitura de vis si le-a asezat pe toate grijulie intr-un cufar inflorat, surprinzator de mic pentru atatea cioburi...

Timpul a obosit. S-a asezat pe o banca manjita de sperantele trecatoare ale tinerilor indragostiti de ieri, si ofteaza. Si asteapta... Asteapta sa fie rechemat, s-alerge, sa prinda ziua de ieri legand-o cu ziua de maine prin ziua de azi.... Ceasul a amutit. ...Clipele-si asteapta nerabdatoare randul, inghesuindu-se una intr-alta, strigand, injurand, reclamand... ...Trecatoare salbatica, secunda, bate din picioru-i scurt, clipind des si fara rost. ...Rasul departat al gingasilor copii a ramas suspendat in aer, printre frunzele de tei. ...Si clopotul Bisericii a tacut solemn, asteptand consimtamantul.. ...Vantul nu mai suiera printre dinti, ci doarme pe creanga unui copac. ...Soarele si-a retras timid rotocoalele de lumina, iar norii s-au oprit din plimbarea lor continua. ...Tot Universul asteapta tacut... Dar timpul suspina,cu genele impovarate de lacrimi, incetand sa mai treaca, incetand sa mai existe...

"Pot sa respir...pot sa respir. De ce ma mir?" Lustra ranjeste aruncand bale de lumina... Fotografiile de pe perete vorbesc mute in alb si negru, dar unde sunt florile? Da, sunt acolo. La fel ca amintirile de ieri...Trandafiri sangerii uitati intr-o vaza frumos ornamentata de mana unui artist. Artist ce-a uitat sa mai picteze in culori... Patul mi-e leagan atarnat de creanga unui nuc batran, unde-as vrea sa adorm daca sunetul vantului n-ar fi atat de asurzitor. E sunet de tren greoi ce-si fumeaza existenta dintr-o pipa cu colb, iar sinele tremura sub greutatea lui... Fluturii-si plang de mila aripile frante, aerul devine solid, inabusind sunetul. Cuvintele iau forme ciudate, sfidand gravitatia... Gandurile nu-si mai gasesc locul, cerand dreptul la libertate, la existenta exterioara. Inima-mi palpita-n creier si in calcai, izbindu-se de structura materiei, asteptand... ...Dar unde mi-e Zborul? Unde-mi sunt aripile? Unde-i "Daca Dumnezeu nu exista, atunci Eu sunt Du...

Doctore, simt ceva mortal Aici in regiunea fiintei mele. Ma dor toate organele Ziua ma doare soarele, Iar noaptea luna si stelele. Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer Pe care pana atunci nici nu-l observasem Si ma trezesc in fiecare dimineata Cu o senzatie de iarna. Degeaba am luat tot felul de medicamente, Am urat si am iubit, am invatat sa citesc Si chiar am citit niste carti, Am vorbit cu oameni si m-am gandit, Am fost bun si-am fost frumos... Toate acestea n-au avut niciun efect, doctore. Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani. Cred ca m-am imbolnavit de moarte Intr-o zi Cand m-am nascut. Marin Sorescu-"Boala"

Bem sange din cranii translucide- golite de idei, si ne infruptam din minciuni ce se perinda in sfera gandurilor noastre intr-un du-te-vino continuu, ametitor si euforic, in timp ce sobolani perfizi si cenusii ne rod demnitatea, cu o pofta nesatioasa..... Adulmecam veninul faptelor si disecam constiinta putreda la masa reuniunii de 100 de ani.Introvertiti si excentrici in acelasi timp, defilam in jurul fantanii de alama construita peste cadavrele anilor ce au trecut...ce vor trece...ce vor sa treaca...Zambete transfigurate de suspin urmaresc prin sticla geamului aburit de speranta reuniunea falselor idealuri...