Colţ de literatură

Era în vara aceea în care am cunoscut-o pe Miriam, fotografa bătrână cu reputație de vrăjitoare care ne plătea cameră la un hotel de lux.   Totul începuse într-un mod absurd, desprins parcă din filme...  Era una din acele dimineți după o seară de dans epuizant și shoturi nenumărate de tequila. Așteptam în parc ora cinci pentru a lua primul metrou spre casă și ne era cald, eram amețiți și irascibili. Îmi reproșai lucruri petrecute în urmă cu mult timp, iar eu mă miram în sine-mi de memoria ta elefantină. Încercam să găsesc argumente să le combat pe ale tale. Eram urâți, dezordonați și gălăgioși.   Țipam. Eu mai tare decât tine, sau poate amândoi la fel. Credeam că suntem singuri. Glasurile noastre stridente sunau ca o melodie cu acorduri înalte, ne încântau.  Pe o alee ascunsă, cu vedere spre noi, stătea această femeie. Asculta fascinată, în timp ce ne surprindea în cadre spontane. Un întreg album de gesturi dezordonate și urâțenie umană. ...

Îmi plac greierii. Au un fel simplu și liniștitor de a-mi aduce aminte de copilărie. De zilele petrecute la țară, alergând prin iarbă, inspirând mirosul dezgustător de balegă. Zilele acelea lungi și călduroase în care nu încăpeau decât sentimente plăcute. Și serile în care ultima oră de lumină era folosită pe post de lampă pentru încă un capitol de aventuri. Îmi plac fiindcă îmi aduc aminte de bunica, de mirosul vanilat al gogosilor, de bolta plină cu struguri încă verzi și de băncuța de fier de sub nuc.  Îmi plac greierii fiindcă mă fac să mă întorc în timp, chiar și pentru un moment, cât durează scurta lor tiradă.

După un colţ de stradă se auzea un fluierat domol dintr-o arie celebră. "Cântăreţul" era un domn de vârstă mijlocie, la costum şi cu joben, târând după el un baston cu cap de leu aurit- sau altă creatură fioroasă. Mergea degajat, fără grabă sau cuiozitate, răsucindu-şi pe deget mustaţa a la Dali. Întocmai genul acela de personaj pe care nu îl înţelegi nici după 100 de pagini.  În staţia lui 330 stătea un tânăr, singurul călător de la ora aceea. Domnul i se alătură în aşteptare, dregându-şi vocea să se facă auzit: - Fii amabil, ai văzut trecând o caleaşcă?  Băiatul îşi scoase plictisit căştile din urechi: - Ce? - Am spus: fii amabil, ai văzut trecând pe aici o caleaşcă ? - O caleaşcă? Cu cai?! - Nu, dragul meu, cu hamsteri. Băiatul, evident, îl privi surprins. Era obişnuit cu cerşetori beţi, dar niciunul nu se îmbrăca atât de elegant: altfel de ce ar mai cerşi?! Convins deci că e doar nebun, se făcu că nu îl aude. - Trebuia să fiu demult la bal şi am dat ordin să-mi...

M-am îndrăgostit! O să râdeţi sau o să mă blamaţi, ştiu, femeie la patruzeci de ani se îndrăgosteşte ca o copiliţă naivă! Altădată aş fi râs cu voi şi aş fi arătat-o cu degetul pe nefericita care crede că îşi retrăieşte prima tinereţe doar fiindcă un alt bărbat decât soţul ei s-a oprit din drumul lui să o privească.  Nu este atât de simplu de explicat. Să vă spun mai întâi câte ceva despre omul cu care îmi împart viaţa, apoi vă las pe voi să mă judecaţi cum se cuvine.  George este un om calculat şi corect. Ştiu, inceputul descrierii nu pare în favoarea mea, dar aşteptaţi! Este un om calculat, corect şi rece. Dacă faptele şi gesturile lui s-ar putea măsura, nu ar depăşi un pătrăţel de câţiva centimetri prestabiliţi. Nu din teamă de risc este aşa, ci fiindcă toate principiile lui de viaţă se rezumă la o expresie pe care o foloseşte foarte des: "Trebuie să trăim aşa cum am trăi în văzul lumii".  Micul dejun şi-l ia la oră fixă şi nu întârzie somnul nici cu câteva minut...

...Era o zi frumoasă, poate puţin prea caldă, de iunie. Soarele lumina orbitor câmpurile cu pistrui roşii de maci şi, în goana trenului, întreg peisajul părea o pictură impresionistă, sau pur şi simplu o iluzie. Eram de trei ore pe drum, dar îmi păreau o veşnicie şi regretam că petrec atât de mult timp în mirosul de mucegai al trenului. Prietenul meu dormea alături, cu fruntea rezemată de geam, iar cartea de pe genunchii lui aluneca încet, cu fiecare cotitură. Era o ediţie în original a unui roman de Balzac; încerca să înveţe franceza dar se oprea la fiecare două propoziţii răpus de plictiseală.O muscă i se agita în păr.   Câţiva călători citeau cu voce tare bancuri, dar cum erau prea departe să-i aud bine, mă mulţumeam cu zgomotul veseliei lor. O oaie, două oi, trei oi...E ciudat să numeri oi ca să adormi, dar e şi mai ciudat să laşi totul în urmă, cum a făcut eroul lui Haruki Murakami, şi să pleci în căutarea unei oi fantastice cu o stea maronie pe spate care are puterea de ...

În vara aceea eram încă studentă şi îi parea că voir rămâne mereu aşa, fiindcă nu-mi dădeam niciun interes în a finaliza studiile. Era perioada în care îmi petreceam serile prin baruri şi cafenele ieftine, legând prietenii anoste cu oameni de toate vârstele, dispuşi să-mi plătească consumaţia (destul de modestă), în schimbul unor promisiune ce nu aveau să fie îndeplinite niciodată.  Timpul părea că stă în loc, şi eu o dată cu el. În fiecare noapte aveam acelaşi vis: mă aflam într-un vagon gol ticsit cu miros de rânced şi de vomă, mergând spre nicăieri, căci nu existau gări. La fiecare fereastră puteam zări un singur peisaj, câmpul ars acoperit de ceaţă.  Dimineaţa mă trezeam cu senzaţia ciudată că nu ştiu unde mă aflu. După ce îmi turnam apă pe faţă şi păr, mă afundam în fotoliul de pe balcon şi fumam ţigară după ţigară, până mi se făcea greaţa. Aşteptam seara, să-mi pot reîncepe turul cafenelelor.  Într-o seară dintr-acelea ploioase, am încercat un local nou, Bistr...

 Trecând pe lângă un şir de vitrine, o imagine m-a făcut să tresar. Crezând că-i o iluzie, m-am oprit şi am privit fata din oglindă.  Era o eu mai clară, mai albă, mai frumoasă. Mai cum aş vrea să fiu, fără speranţe fade, prejudecăţi şi temeri. Toţi cei din jur treceau nepăsători, mergeau parcă-n reluare şi-nţelegeau puţine.  " E ficţiune pură. Asta scrie prostii.  Noi vrem doar acţiune, mult sex şi bancuri proaste. Luăm pulsul vieţii şi ne ghidăm după Azi, ce-mi pasă mie a cui era reflecţia?... Trăim doar prea puţin ca să citim palavre!"  Şi-am aşteptat să treacă şi ultimul străin să mă privesc mai bine,  să pot spune: "Sunt eu!" Dar clipa a trecut, şi-am redevenit "doar o muză tristă într-un oraş anost"