Colţ de literatură

Autogară, Mangalia. Până aici am venit cu taxiul, de teamă să nu ne rătăcim. Lungi explicaţii, drumuri care cotesc ba la stânga, ba la dreapta. Umeri ridicaţi Suntem turişti, întrebaţi pe altcineva... E soare şi căldura lui topeşte asfaltul. Briza mării ne aduce miros de alge uscate şi de muguri. Nu avem mărunt, schimbăm şi intrăm în sala de jocuri- aerul e răcoros şi miroase a metal. El se aşează şi trage la rame, eu îl privesc plictisită. Entuziasm aporape disperat, hotărârea de a nu pierde. Fără chef, măsor din ochi sala. Din ce în ce mai puţină lume, apoi linişte. Ieşim. Staţia e plină. George se plimbă de la un capăt la altul turbat de nerăbdare, revine, mută bagajele, îmi spune să-l aştept şi dă fuga până la cel mai apropiat chioşc pentru a-şi lua ţigări. Două chinezoaice mici cât două păpuşi ruseşti râd subţirel şi vorbesc cu un glas neverosimil de gros. Lumea e nervoasă; autocarul întârzie. Îmi aprind o ţigară, apoi o arunc nefumată. Mă mustră că fac risipă. Ştii că n...

Câmpia se-ntindea cât vedeai cu ochii, mărginită doar de cerul posomorât de dinaintea furtunii. Pe suprafaţa verde,un punct mic şi alb aluneca aparent fără ţintă; un copil ce ţinea în căuşul palmelor câteva seminţe de mandarine, căutând un loc prielnic pentru un viitor copăcel. Găsi un uşor dâmb şi îl netezi cu vârful piciorului, apoi se aşeză în genunchi şi începu să scobească pământul tare cu degetele, murdărindu-şi unghiile şi mânecile bluzei. Brodoane fierbinţi alunecau pe fruntea lui înaltă, traversată de linii subţiri ce dădeau chipului său un aer de concentrare. Privi îndelung cele cinci seminţe gălbui, apoi le aşeză cu grijă în groapă şi le acoperi, însemnând locul cu o crenguţă de nuc. Îşi plimbă palmele deasupra lor, ca şi cum ar fi vrut să le grăbească dezvoltarea, vrăjindu-le, şi zâmbi mulţumit când treaba păru terminată. Stropi mărunţi de ploaie se-nmulţeau pe pământul uscat, peste mormântul semninţelor şi câmpul însetat, gonind paşii băiatului spre cărarea bătători...

Luna trece de la un nor la altul, lăsând în urmă o dâră albicioasă, presărată cu stele. Întunericul mohorât înghite treptat toate casele de pe strada Scânteii; doar susurul îndepărtat al unei ape nevăzute dă de ştire că lumina nu s-a stins definitiv. De-a lungul aleii, în ritm de paşi înceţi, şovăitori, un felinar aruncă forme pe asfaltul încă ud şi dezvăluie figura încărcată de barbă cenuşie a unui bătrân gârbovit sub mantaua de iarnă. În mâna stângă, bărbatul ţine o sticlă înfăşurată într-o foaie de ziar mototolită, cu scrisul şters de prea multă atingere. O picătură se agită pe fundul sticlei, vede bine în lumina slabă a felinarului. O las pentru mai târziu! , îşi spune cu glas tremurător, căutând în jurul său pe cel care ar vrea să-i fure avutul. Paşii greoi îl poartă pe lângă gardurile joase ale caselor cufundate în tăcere. Se opreşte, ascultând încordat apa îndepărtată şi respiraţia orăşelului adormit, apoi lasă felinarul jos şi se aşează lângă el, aşteptând. Aşteptând... ...

- Stii care e problema noastra? Problema e ca ne inventam zei din nevoia asta absurda de a crede in ceva, in cineva, intr-un sens mai presus de... Zapada se asezase peste statuile ce strajuiau aleea, strecurandu-se printre degetele de la picioarele, peste ochii intre-deschisi si pe crestetele acoperite de onduleuri mici, sapate cu dalta. Uriasii de piatra, albi si diformi, pareau acum mai reci ca niciodata, orbi la trecere celor doi tineri, surzi la vorbele lor... Cuvintele se loveau cand de un umar, cand de un obraz, circuland in ecou prin parcul pustiu, insotite de scrasnetul pojghitei de gheata ce trada foste gropi pline cu apa. Andrei se opri si incepu sa-si caute ceva prin buzunarele hainei, scotand o injuratura de ciuda ca mainile-i rosii si tremurande nu voiau sa-i asculte gandul. - Mai presus de...unde dracu le-am pus? Ai o tigara? Andreea dadu din umeri si se sprijini cu spatele de una din statui- o femeie sustinand pe umerii-i lati un ulcior de apa. Parul i se rasfira ...

Incaperea, cu tavanul inalt acoperit de oglinzi si ferestrele largi, pare o sala de bal interbelic, adaptata la secolul 21. Predomina albul; fetele de masa, tacamurile, servetelele, peretii, fantana in care se scurge ciocolata fierbinte, de asemenea alba- totul poarta culoarea puritatii. Mesele, lungi cat sa cuprinda locuri pentru douazeci de invitati, sunt asezate paralel, creand un spatiu destul de larg pentru dans. Cu toate astea, nimeni nu mananca si nu danseaza inca, desi sala e plina de oameni eleganti; toti purtand un suras pe buze ca si cum ar vrea sa sugereze ca astfel de evenimente nu le sunt deloc straine. Muzica rasuna ca de dincolo de incapere, de parca o alta petrecere, mult mai interesanta, ar avea loc alaturi. Cativa dintre invitati urmaresc cu mana intinsa chelnerii imbracati in alb si negru, care se plimba de la o masa la alta cu tavi largi de argint, servind cupe cu sampanie. O doamna tipa, in timp ce lichidul colorat i se scurge pe rochia cea noua, anume cump...

- Imi promiti kilometri intregi de munti, cand tot ce imi doresc eu este marea, a spus ea, intorcand butonul radioului de la un post la altul, facand ca melodiile sa se intrepatrunda pana ce au devenit simple zgomote suparatoare. Ascultand-o, el trasa cu privirea o dunga pe trupul ei chircit deasupra aparatului. - Ce e in neregula cu muntii? - Nimic, doar ca mi-e rau de inaltime, raspunse ea, ridicandu-se si aprinzandu-si o tigara. Stii senzatia aia pe care o ai cand esti atat de departe de pamant incat crezi ca n-o sa-l mai simti niciodata sub picioare? Cand singurele repere din jur sunt norii si cateva figuri transfigurate de efortul catararii? Cand aerul e atat de greu incat ti-e si frica sa-l inspiri? Ei, bine...D-asta nu-mi place la munte... - Nu stiam...Daca as fi stiut, nu te-as fi luat la munte. Eu nu am problema asta. - Normal ca n-o ai, tie iti place sa fii la inaltime, de unde ii poti scuipa pe viermii, furnicile de la picioarele tale... - Nu inteleg...Ce ai? Ea isi...

In ziua de azi, tot romanul (si nu numai) face politica. De la cainele ala care nu vrea sa "ia de la Basescu", de la omul din mediul rural care, dupa o zi de sapat gradina, se-ntalneste cu consatenii la o tuica si dezbate ultima stire, pana la demnitarii care tin lungi si sforaitoare conferinte de presa analizate apoi zile intregi de jurnalistii fericiti ca mananca o paine de pe urma lor. Nu e nimic nou; si in Poiana lui Iocan se strangeau taranii si discutau politica (fiecare dupa capacitatile sale). Toti au o parere (proprie, sau influentata de mass-media). Trist e ca s-au format doua tabere (basisti si USL-isti) si arunca cu noroi unii intr-altii, ignorand faptul ca, indiferent de rezultatul Referendumului, tot noi- oamenii de rand- vom avea de suferit. Daca nu mergem la vot, de neparticiparea noastra va profita Basescu. Daca mergem si punem stampila pe NU, presedintele suspendat se intoarce la Cotroceni de unde va arunca cu dosare in stanga si-n dreapta. Daca punem sta...