Colţ de literatură

De ce mă-ntreabă oamenii miraţi "Fumezi?!" atunci când mă surprind aprinzându-mi o ţigară? Răspunsul vine de fiecare dată imparţial: "Nu!"...E ca atunci când te tunzi şi toată lumea te întreabă: "Te-ai Tuns?!", deşi e clar că da... Cei din jur încă mă văd ca fiind fetiţa tăcută şi cuminte de odinioară, sau pur şi simplu nu concep faptul c-aş putea încălca o regulă morală chiar şi numai cu gândul; eu însă mă schimb în fiecare zi, deşi lungile mele tăceri nu le permit celorlalti să-şi dea seama de asta. Cu atât mai bine, ar spune cineva. În altă ordine de idei, mă-ntreb mereu oare de ce în general persoanele neatrăgătoare sunt fotogenice? Adică, sunt sigură că i s-a întâmplat oricui măcar o dată în viaţă să se-ntâlnească cu un bărbat/o femeie care în poze arăta splendid, iar în realitate-ţi venea s-o iei la fugă! La fel cum de obicei oamenii frumoşi sunt cu oameni...mai puţin frumoşi ( sunt foarte multe exemple de femei care umblă cu bărbaţi nepotriviţ...

Tu mă iubești? Era îmbrăcată într-o rochie argintie de seară. Părul în dezordine i se răsfira peste umerii drepți...Era imposibil să n-o iubești. -Nu. -Spune-mi, ce am făcut? -Nimic... Și-a plecat privirea pentru câteva clipe, apoi m-a privit din nou cu ochii ei verzi, arzători. -Și pentru nimic renunți la mine...La noi? -Da. -Ești rău! -Aș fi rău dacă aș rămîne. -Tu mă urăști, mă disprețuiești...Nu mai vrei să mă vezi în viața ta, știu... A izbucnit în plâns schimonosindu-și chipul drăgălaș ca un copil răsfățat, iar mie îmi plăcea atât de mult să o văd cum suferă...Cum ține pumnii strînși în semn de neputință, cum mă privește pe sub genele-i lungi cu verdele ochilor ei încântători.. -Nu te urăsc, nu te disprețuiesc... Și cum în sfârșit se lasă ușoară pe scaun cu un oftat prelung și-mi spune cu voce înceată: -Ce să fac să mă iubești? Atunci e momentul când o pot lua în brațe fără să mă respingă și când o pot săruta fără să mă îndepărteze, robită fiind de chinurile sufletești la...

Trezitul la prima oră a dimineții e o dulce povară atunci când știu că urmează să parcurg în mare viteză drumul București-Constanța, pe Autostrada Soarelui, cu boxele date la maxim din care răsună vocea lui Tudor Chirilă: Vara asta am să mă-ndrăgostesc... În fiecare vară fredonez aceiași veche melodie și de fiecare dată sunt tot mai îndrăgostită...de mare! An după an revin la ea și o regăsesc mereu la fel de frumoasă, albastră și infinită, la fel de neschimbată și tulburătoare, pe cînd eu sunt de fiecare dată alta... La malul ei am lăsat-o acum zece ani pe fetița brunetă cu ochii mari și negri să-și construiască castelul ei efemer din nisip și tot acolo am uitat-o pe adolescenta care fredona fericită melodii de dragoste și închina versuri fiului lui Cypris. Astăzi, cu alți pași mă-ndrept spre ea și cu altă privire îi îmbrățișez valurile, fiind întâmpinată de murmurul ei neîntreupt și drag. Bărcuța făcută din hârtie colorată ce plutește pe apă nu mă mai bucură atât de mult, și nici sing...

-Nici tu nu ai somn? m-a intrebat in timp ce intram in bucatarie, dupa ce facusem slalom printre petrecaretii adormiti din sufragerie. -Nu... -Te simti mai bine? -Da...De ce ma intrebi? -Pai aseara vanai tantari cu aprinzatorul pentru aragaz. Spuneai ca vrei sa-i incinerezi inainte sa te ciupeasca. -Dumnezeule...Chiar am facut asta? -Da, a raspuns el amuzat. Intr-adevar, bausem mai mult decat putea suporta organismul meu neobisnuit cu alcoolul, desi la ultima petrecere imi spusesem ca nu se va mai intampla asta. Andu statea acum la fereastra si fuma tigara dupa tigara. Afara nu se luminase inca de ziua, iar intunericul ii contura in mod placut profilul. Fumul tigarii se imprastia in onduleuri cenusii spre tavan. -Nu ai dormit deloc? l-am intrebat pentru a trece peste momentul stanjenitor de tacere. -Nu mi-a fost somn...Si chiar daca imi era, nu aveam unde sa ma culc. Am privit in jur, incercand sa gasesc un pretext pentru care ma aflu in bucatarie: vase murdare pe masa, sticle si cutii...

A urcat câte două trepte pe scările în formă de spirală până a ajuns în fața ușii cu numărul 209 și s-a oprit să-și tragă sufletul. Simțea că face un lucru greșit și se aștepta la o reacție urâtă. Privea ușa groasă de lemn și se gândea că e penultima oară când o vede, ultima fiind atunci când i se va trânti în nas. Cu palma transpirată a bătut ușor în ea, însă fără niciun rezultat. A bătut încă o dată și într-un târziu din spatele ei s-au auzit pași. Sudori reci au început să-i alunece pe șira spinării; buchetul de flori îmbrăcat în staniol tremura în mîna dreaptă, în timp ce ușa se deschidea, permițând luminii dinăuntru să se răsfire pe colidorul întunecat. - De ce ai venit? a auzit vocea dragă care acum părea supărată. -Să... -Să te iert? -Da, Ana. Să mă ierți... -Pentru ce? -Pentru că am fost... -Și atât, nu-i așa? Pentru că ai fost și atât. Fata avea ochii mari și veryi ca un câmp infinit de trifoi. Stătea în cadrul ușii, frumoasă și tristă, purtând rochia ei decolorată de casă și...

Cum e sa astepti un sfert de ora un taxi in conditiile in care e trecut de ora doua noaptea si dupa ce in sfarsit apare unul, sa dai peste un sofer care incepe sa sporovaiasca despre viata lui nefericita pentru a-si alunga somnul si plictiseala? nemaipunand in calcul viteza demna de un melc cu care aluneca pe strazile suficient de libere si muzica proasta gen marca Inna? Rupt de somn cum esti, amortit de atata asteptat in picioare si cu o pofta groaznica de o tigara, iti vine sa smulgi volanul si sa-l arunci pe geam, apoi sa scoti schimbatorul de viteze si sa dai cu el in capul soferului pana-i faci colectie de cucuie pe scafarlie. In timp ce-ti vin in minte tot felul de metode de tortura, urechile-ti aud fara vrerea lor: " Si dupa ce am dus-o pe fata in fata clubului, imi spune ca si-a uitat telefonul acasa si ca trebuie sa o duc inapoi..." si asa mai departe, alaturi de: "All the people tonight put the hands in the sky..." Turbezi, nu alta! Pentru a prelungi drumu...

Înainte îmi plăcea să citesc. Mult. Îmi plăcea să petrec orele de seară în fotoliul meu învelit în catifea demodată şi să răsfoiesc o carte, lăsându-mă integrată în universul imaginat. Îmi plăcea să şi desenez înainte...Îmi luam caietul de schiţe cu foi veline şi mă plimbam prin parc în căutare de portrete expresive. Când le găseam, mă prindea înserarea desenând. Ascultam mult folk. Îmi plăcea Nicu Alifantis şi-nvăţasem să cânt la chitară...Aveam chitară pe atunci. Purtam rochii cu floricele şi părul lung lăsat pe spate. Mă vroiam boemă şi poate chiar asta inspiram bieţilor romantici. Colecţionam trandafiri uscaţi şi aripi de fluturi, le păstram laolaltă într-un borcan de sticlă pe care pictasem dungi colorate. Îmi plăcea franceza şi încercam să o învăţ, visând că am să ajung la Paris când voi împlini douăzeci de ani...Luam cursuri de dansuri clasice... ...Până când mi-a apărut El. Treptat, cărţile au început să mă plictisească cu subiectivismul lor. În ciuda părerii majorităţii oame...