Mici reflecții nocturne
Este foarte greu să găsești persoana care rezonează perfect cu sentimentele și trăirile tale, care te completează nu atât comportamental, cât sufletește. O persoană căruia îi poți spune absolut orice te bucură sau îngrijorează, știind că-ți va oferi suport și, prin cuvinte și gesturi, te va face să uiți cât de singur/ă ești , de fapt, în mica ta lume interioară. Alergăm după trăiri intense, satisfacerea imediată a nevoii de dragoste și apreciere, complimente și asigurarea că suntem buni, demni de iubire, dar uităm de nevoia de a avea pe cineva care ne înțelege în totalitate. Vrem să fim percepuți ca fiind interesanți, din toate punctele de vedere, dar o dată ce această percepție a celorlalți despre noi dispare, ne trezim privind tavanul întunecat, întrebându-ne, poate, cu ce am greșit. Iar viața e crudă dacă nu realizezi la timp că nu fizicul sau simțul umorului sau chiar erudiția, contează la omul cu care vrei să-ți pet...