Colţ de literatură

-Nici tu nu ai somn? m-a intrebat in timp ce intram in bucatarie, dupa ce facusem slalom printre petrecaretii adormiti din sufragerie. -Nu... -Te simti mai bine? -Da...De ce ma intrebi? -Pai aseara vanai tantari cu aprinzatorul pentru aragaz. Spuneai ca vrei sa-i incinerezi inainte sa te ciupeasca. -Dumnezeule...Chiar am facut asta? -Da, a raspuns el amuzat. Intr-adevar, bausem mai mult decat putea suporta organismul meu neobisnuit cu alcoolul, desi la ultima petrecere imi spusesem ca nu se va mai intampla asta. Andu statea acum la fereastra si fuma tigara dupa tigara. Afara nu se luminase inca de ziua, iar intunericul ii contura in mod placut profilul. Fumul tigarii se imprastia in onduleuri cenusii spre tavan. -Nu ai dormit deloc? l-am intrebat pentru a trece peste momentul stanjenitor de tacere. -Nu mi-a fost somn...Si chiar daca imi era, nu aveam unde sa ma culc. Am privit in jur, incercand sa gasesc un pretext pentru care ma aflu in bucatarie: vase murdare pe masa, sticle si cutii...

A urcat câte două trepte pe scările în formă de spirală până a ajuns în fața ușii cu numărul 209 și s-a oprit să-și tragă sufletul. Simțea că face un lucru greșit și se aștepta la o reacție urâtă. Privea ușa groasă de lemn și se gândea că e penultima oară când o vede, ultima fiind atunci când i se va trânti în nas. Cu palma transpirată a bătut ușor în ea, însă fără niciun rezultat. A bătut încă o dată și într-un târziu din spatele ei s-au auzit pași. Sudori reci au început să-i alunece pe șira spinării; buchetul de flori îmbrăcat în staniol tremura în mîna dreaptă, în timp ce ușa se deschidea, permițând luminii dinăuntru să se răsfire pe colidorul întunecat. - De ce ai venit? a auzit vocea dragă care acum părea supărată. -Să... -Să te iert? -Da, Ana. Să mă ierți... -Pentru ce? -Pentru că am fost... -Și atât, nu-i așa? Pentru că ai fost și atât. Fata avea ochii mari și veryi ca un câmp infinit de trifoi. Stătea în cadrul ușii, frumoasă și tristă, purtând rochia ei decolorată de casă și...