Colţ de literatură

   Când te îndepărtezi puțin, vezi imaginea de ansamblu- ca în fața unui tablou impresionist- și realizezi cât de multe lucruri bune ți s-au întâmplat și ce darnică a fost viața. O casă frumoasă, uneori dezordonată, cu miros de bețișoare parfumate, un soț care nu îți este doar partener, ci și coechipier în "jocul" de-a părinții sau o soție iubitoare care te așteaptă seara cu zâmbetul pe buze, un copil zburdalnic, sănătos și isteț, părinții încă tineri și de-un real ajutor, bunicii ce te-așteaptă în fiecare weekend cu brațele deschise și mâncarea sfârâind în cuptor.    În tot acest haos în care lumea a intrat ca-ntr-o cursă nebună, ne-a mai rămas iubirea, atât cât e ea- puțină și doar pentru aproapele cel mai apropiat. Suntem mici enclave așteptând negreșit următorul val. însă, până atunci, până când planeta asta mâhnită nu ne va mai suporta, să ne bucurăm de puținul atât de valoros pe care îl avem!  

 Se așterne covor de frunze multicolore ce trosnesc plăcut sub tălpi grăbite, iar când și când vântul le ridică-ntr-un dans amețitor. Mici vârtejuri te îmbie să pășești, se spune din strămoși că-i lucrarea diavolului.  Ne plimbăm domol prin parcul amorțit, tu cu tricicleta ta roșie, râzând și chiuind de preaplin de veselie, eu urmându-te ca un paznic neînfricat.  Rațele au ieșit pe mal, la soare, măcănind de zor, iar ciorile "ce mănâncă acolo, mami?" se ciondănesc pe un miez de nucă proaspăt scos din coajă. Mai departe, înghețată îmbietoare- de ce nu, doar este zi de primăvară! și un cățel așteptându-și rândul la coadă spre amuzamentul copiilor.  Iar în tot acest mic vacarm, dimineața pare mai colorată, uitată-i bruma de altădată și mirosul veșted, bătrânesc al toamnei.