de-a teatrul
S-a așezat la masă și și-a aprins o țigară, cum îi era obiceiul: - Hai să scriem o piesă de teatru, a spus. Mi-a surâs ideea, așa că i-am adus un pix și o foaie; știam că nu era adeptul scrisului virtual. S-a aplecat asupra colii albe și a început să aștearnă litere mărunte, sub privirea mea amuzată. Ce simplu pare ca singurul tău patron să fie inspirația...Fără program, fără deadline-uri, fără cereri de concediu... După un sfert de oră mi-a întins foaia, mulțumit. Era schița unei piese cu dialog, descriere de personaje și decor. Am citit cu voce tare: Mimi, George și Alex intră pe scenă, prima ținând mândră capul în sus, al doilea grăbit și nerăbdător, al treilea cu capul plecat și mâinile la spate. Din semi-umbră, Angela se ridică de pe fotoliu. Are părul coafat și sprâncenele vătuite... - Cum adică vătuite? l-am întrebat. - Adică creionate foarte mult, ieșite în evidență. - Dar nu asta înseamnă vătuit. - Știu, dar așa le văd eu. Foarte groase,...